BUNĂ DIMINEAŢA, 2012!

Nici n-am intrat bine în cel mai electoral an de după evenimentele friguroase din decembrie '89, apropo lui nea Nelu îi place să spună – revoluţie -, că au început să apară la iveală oamenii de calibru...redus, asta dacă-i dau atenţie lui Iri fără de Monica, blonda din poze şi de peste tot, europarlamentarii fără studii dar cu priză la...succesuri. Ce mai, aceeaşi ţară cu aceaşi populaţie.

Dar nu vreau să ştiu nimic, vreau să-mi povestesc...viitorul. Ce ar fi lumea asta fără: dragoste, muzică, plastic şi poveste? Nu aştept nici un răspuns, e lipsit de sens, „singularul” lor este autentic.

N-am simţit deloc prezenţa lui „2012”. Canicula vremii şi arestările „neaşteptate” m-au împins să-mi completez agenda cu...2011. E neplăcut acest „2012” pentru mine. E an bisect. Adică încă o zi în plus alături de...aceeaşi.

Parcă-l văd pe micuţul – din toate punctele de vedere – Emil, apărând peste tot şi scuipând din el fraze pline de „normalitate” sau alte aspecte care i s-au arătat în somn. Emile, pentru Elena nimic, nimic? Stai frate că-i vorba de tovăraşă academician. Îţi mai aduci aminte, că n-au trecut decât un roman şi încă doi ani. La actuala Elena e mai greu, până urci tu decolteul te mănâncă câinii (nu-i greşală gramaticală, cel mult...aritmetică). Tu nu eşti şi nu poţi fi niciodat un...cocoş, eventual un ceva şi atât.

Când să-mi liniştesc gândurile şi să-mi propun să fiu mai bun, mă imping de la spate un banc şi o certitudine. Bancul fiind prost şi fără umor – era vorba despre un marinar ce se lupta cu peşti corupţi din apele...ude – dar certitudinea mi-a luat faţa. Irinel, da, da aţi citi bine, Irinel cel mic şi plin de bani (încă n-am deschis...contul) se vede din jacuzzi în fotoliu de primar. Credeam că la Izvorani, Otopeni sau alte localitate atât de „apropiată” capitalei, dar nu. Nici vorbă. Ditamai fotoliul. În locul doctorului. După şosele suspendate bucureştenii vor avea parte de...fustepedante.

Regret din toţi genunchii (?!) că nu locuiesc în marea urbe, să-mi pot desfăşura alegerea verbală pe aceşti oameni...noi.

M-am plictisit de moaca mea, dar-mi-te de...actualii. Bărbatul din mine (staţi să-mi descoperiţi feminitatea) se oftică. Ce uşor poţi să devii mare. Pentru că premierul nu poate fi mai înalt, nici acum şi-n vecii vecilor, viitorii candidaţi n-au dreptul la...înălţime. Mici...cu muştar şi atât.

Tupeul lui Iri e normal, chiar zilele trecute m-a sunat din mormânt străbunicul meu, spunându-mi că încă mai stă la coadă pentru viaţa veşnică...promisă. Nu-i nici un atac la BOR, străbunicul meu era protestant.

„2012” se anunţă unul plin de „succesuri” pentru mine. Pe căi neoficiale am aflat că pensiile şi salariile se fac prezente, să-mi pot plăti impozitele şi taxele ca unii nemernici să facă altceva, căuta-v-ar celule să vă caute.

Nu pot să plâng deloc, n-am de ce. Am şi voi avea de toate. Încă se mai poate fura – am furat, deci exist – şi eu care credeam că prostu în zicala atât de nefolosită şi pe atât de neromânească – n-ai furat, deci eşti prost – Cum să iei din ce nu-i al tâu? Tătucu, bietul de el, cu câtă virilitate bine spune (asta numai dacă-şi aduce aminte) – sînt sărac şi cinstit –. Într-o ţară dacă sint mulţi săraci, cinstiţii au altă naţionalitate.

Brusc, mă zgârie pisica şi îşi face apariţia peste tot, chiar şi-n buget. Nu mănâncă orice, deci nu e proastă. Se uită la televizor şi se miaună mai ceva ca deontologii în ale profeţiilor. Put în vizionarism şi ling a pagubă. Apar televiziuni, ce naiba an preelectoral, se închid televiziuni, dar un pic mai încolo, după ce şi...cum.

Se construiesc cv-uri. Apropo, în poveştile viitoare am să vă fac cunoştinţă cu un cv interesant. Interesant e un cuvânt nepotrivit, dar neavând inspiraţie nu puteam lăsa loc liber. E un comunist, dar cu faţă umană.

Încep să se facă grupuri şi grupuleţe, rânduri şi gânduri. Oricum cel mai cunoscut grup e cel de la Cluj. E cunoscut prin litere şi atât. Grupul, conform limbii române, încă limba oficială în această ţară, spune clar – minim doi – aşa că, el există. Cum am scris anterior? Exist deci am furat, ce nu se poate spune despre grup. Sclipirile pline de profunzime, atitudine ale renumitului profesor de strategie politică a stângii de-a dreapta politicii mă lasă paralizat, nu mişc, deci n-am furat. Mă-nchin în faţa cunoştinţelor şi rămân cu dureri de spate. Să n-am parte de votul comasat dacă mai încap cu opiniile mele de acest renumit sociolog, nici n-am răsfoit primele patru zile lucrătoare din anul cu o zi în plus că sînt lovit la moacă şi-n ficat de un sondaj cu „expertiza omului de pe stradă”. Hai, mă laşi. Nu demult am auzit prin neîntâlnirile mele cu societatea lividă de prin împrejurimi că „nu contează cine votează, ci contează cine numără”. Am zâmbit şi am alergat cu mintea mea cea puţină (spre satisfacţia nulităţilor) spre omul nou: Adrian Copilul Minune şi sloganul...fără număr. În sfârşit am înţeles. Nu contează cine-i creatorul manelei şi a celui ce-o...provoacă. Aştept în viitorul apropiat un sondaj despre mierea de albine şi cum ne lingem pe degete având mâinile în buzunar cu degetul opritor...lipit.

Aştept feţe noi, dar noi. Cum să-l reinvetezi pe Antonescu. Tulceanul nu mareşalul. Ponta, n-are înălţime şi zboară la cursele...auto. Udrea? Aici nu mă bag. Aştept ca România să devină provocatoare şi abia apoi pot să-mi bag şi eu expertiza. Nu înşir nici nume din respect pentru cei care încă mai colaborează cu...oamenii de bine, care din când în când mai şi bat

Până mâine am timp să mă gândesc. Să nu candidez şi eu? La ce este acum şi ce simt că vine, sînt numai bun de un ...primar sărac şi necinstit, pardon cinstit.

„2012”. E bine. Ce a fost greu a trecut. Au trecut 8 ani din cei 10. Mă gândesc că mai am doi ani de plătit rate şi am scăpat de tot. Dar dacă n-o să fie aşa?

Propun să schimbăm numele monedei. Din leu în cocoş. Leul nu se mai comportă pe piaţă ca-n juglă, n-are putere, el se comportă ca un...cocoşat. Aşa că de mâine cumpărăm în cocoşaţi. Cocoşatul poate sta aplecat fără dureri în faţa altor...piştari.

Hai că ajunge că au trecut doar cinci zile din noul an şi am scris o săptămână.

O poveste neinspirată şi plină de pamflet, dar ce m-aş face în lumea reală cu o poveste pe...bune?

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu