VOTAŢI BINE!

Încep această poveste dar şi opinie fără nimic în cap şi-n afara lui. N-am nici cea mai mică idee despre cum ar arăta o introducere, un cuprins, cu atât mai puţin un sfârşit „armonios”. Acest cuvânt armonios o să mai apară, nu ştiu de câte ori şi de ce, dar pretind de la tine cititorule să-l cauţi dincolo de text, gând şi certitudine. În gândul tău, cuvântul armonios să aibă o înfăţişare după chipul şi asemănarea...certitudinii. Nu-i musai să apelezi la tertipuri de a-ţi regla gândul cu certitudinea, lasă premisa să-ţi coordoneze mişcarea.

Am comunicat, dar nu sub formă de notă informativă, că nu-mi place în stradă, chiar dacă acolo sînt certitudini, premise şi fapte. Nu-mi place şi basta.

Strada, spre surprinderea mea, nu ştiu dacă mai era nevoie, nu e nici putere şi nu e nici opoziţie. E loc de a...exista. Eu nu exist prin „stradă”, exist prin aceste poveşti sau opinii. Exist prin cuvântul, deocamdată scris. Toate mulţumirile şi nemulţumirile mele, aici le găsesc, asta numai în cazul că uit, altminteri...citesc printre rânduri şi încă ceva, nu-mi plac „evenimentele asemănătoare”.

Oricum aş da-o la întors nu pot să-mi construiesc decât o părere de tip certitudine. Organizatorul acestor demonstraţii, a unor demonstraţii (acum e bine?), în care „strada” îşi arată cu „armonie” dragostea pentru conducătorul iubit, primul marinar al ţării, şeful statului (nu ştiu cui îi aparţine această expresie, pentru că nu există un şef al statului) sau altă primă funcţie, nu ştiu cât de remunerată, pare să fie una şi aceeaşi persoană. Traian. Traian Băsescu.

Culcat, cu faţa la tavanul prost colorat din propria-mi casă, privesc până la cer şi mă întreb dacă era nevoie de tot acest „pachet de demonstraţii” pentru a-l înlătura pe acela „care este...premier”. Întreb: este nevoie de acest...pachet? Cititorule, dă puţin filmul înapoi şi redă imaginile cu sunet, evident, la momentul – mineri versus Petre Roman. Printr-o mişcare „armonioasă” idolul Apaca cu al său renumit pulover (doar pe timp de iarnă) lasă locul lui „dragă Stolo”, cel cunoscut prin naţionalizarea valutei şi recapitalizarea băncilor, într-o perioadă economică dificilă. I-am auzit pe unii şi pe alţii spunându-i...Robocop. Vă rog mai multă decenţă, Robocop chiar a fost un film bun. „Stolo” dar de data această fără lacrimi ne „ameninţă armonios” cu o declaraţie la care şi lui Robocop i s-ar înmuia genunchii de tablă – „...are o credibilitate maxima in fata creditorilor externi...", adică conaşul E-mic să nu plece într-un mod armonios pentru că el are...credibilitate maximă? Să n-am parte de o vacanţă în Dubai dacă mai cred în lacrimi, de aceea eu nu mai plâng şi nu mai ies în stradă. Daia.

Dintr-o dată toată povestea mea se desfăşoară pe o tablă de şah unde nebunii taie regulamentul în perpendicular, iar regina, se lăfăie „armonios” într-un joc murdar. Regele? El e mat demult.

O mişcare „armonioasă” s-a executat, dar nu pe tabla de şah ci la telefon printr-un simplu semeseu. Cititorule, apelez la imaginaţia ta. Cum i-ar sta aşa zisului premier, pe scenă cu ceva în faţa gurii, dansând precum fetele de la Bobâlna sau Căpâlna, de unul singur şi în şir neindian, cântând – „ţi-am dat bip că sînt voinic, tu de azi eşti iar...nimic” -.

Debarcarea „armonioasă” a bloggerului Baconschi, fost alegător de Franţa redevine ambasador, „pachetele din stradă” mai mulţumite cu o liniuţă. Oare de ce nu sînt surprins, Traian Băsescu n-a uitat, nu uită şi nici nu va uita vreodată să-şi „răsplătească armonios”...oamenii fideli. Baconschi nr. „X”.

Apelez iarăşi la un film demult difuzat pe marele ecran a ţării – „Petre, eşti cel mai bun”. Nu ştiu despre ce Petre e vorba, dar cred că actualul preşedinte-jucător, fost preşedinte-destituit îşi spune de unul singur în faţa oglinzii (atunci mai e singur?) –„Traiane, eşti cel mai bun” – şi uite aşa dintr-o dată şi pe rând încă un motiv pentru care mai scriu (încă) şi nu ies în stradă (încă).

Vreau să cred că eşit viu. Vreau. Curtea a decis. Fără comasate dar sper să nu fie cu...compensate. Victor zburdă pe pârtia politică precum Alberto Tomba în anii de glorie. 2012 se transformă din campanie electorală în...an electoral. Într-una din poveştile trecute scriam – 18 ian. 2012 - Curtea Constituţională decide ce şi cum despre comasarea alegerilor, dar cum să înţeleg vorba plină de duh a bunului meu prieten şi anume „dacă decizia va fi de neconstituţionalitate lucrurile se complică. Dacă va fi de constituţionalitate, se complică şi mai tare”, aşa că dragă opoziţie...actuală, stimată putere...actuală, viitori candidaţi, lasaţi-o baltă, vorba otevistului 3 * D – „nici nu ştiţi ce pierdeţi”.

Plec din această poveste cu un gust amar, bucuria glicemiei, cu o întrebare care nu-mi dă pace nici atunci când mă plimb pe aleile vieţii veşnice – CU CE A GREŞIT ACEST POPOR pentru a avea oamenii pe care şi-i merită?

La vară mă pregătesc de vacanţă, asta numai dacă nu-mi depun candidatura. Hai pa.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.
De dincolo şi de dincoace, Pilu