DREPTUL DE A RECITA

Încep această poveste cu o precizare ce-i musai...precizată. Pleonasmul nu e intenţionat ci...necesar. Pe parcursul poveştii, tu cititorule te întâlneşti cu aceste, uneori nedorite, trei puncte nu pentru a opri gândirea ta, ci pentru a câştiga...timp.

Politicul mioritic îţi desfată cunoştinţele şi interesele cu o viteză ce lasă în anonimat viteza luminii. Demisiile şi alianţele se desfăşoară după un plan, ce uneori pare mai mult decât gândit. N-am înţeles niciodată cui sau mai ales de ce folosesc aceste fapte.

Îmi aduc aminte de copilărie şi de bunele intenţii ale tradiţiei asupra...viitorului. N-apucasem să mânânc sau să înghit pe cineva, că literatura din popor a tăbărât peste mine.

Şi-mi amintesc cum la prima campanie electorală la care am participat, cred că era a doua sau a treia ediţie a Cântării României, când în faţa unei asistenţe uriaşe am început să recit:

„Câţeluş cu părul creţ,

fură raţa din coteţ...”

Cu greutate am reuşit să învăţ primele două versuri. Nu ştiam, cine-i autorul. Bănuielile erau limitate. N-aveam acces la multele dosare...literare. Baza de date era una săracă precum corectitudinea dintre alianţele politice de astăzi. Prin faţa mea treceau câteva figuri, dar parcă niciuna nu se oprea ca fiind...validă.

De ce naiba avea părul creţ şi de ce tocmai...câine?  

Se vorbeşte prin târguri, cum că el ar fi primul domesticit. Interesant. Păi dacă tot l-au domesticit, de ce naiba...fură ?

Cum să plec într-o competiţie atât de dură cu o dedublare („părul creţ”) şi cu un...verb („fură”)? Trist început, tristă competiţie.

Liniştea, curiozitatea şi învăţăturile îmi dau târcoale. Continui.

„...şi se jură că nu fură,

dar l-am prins cu raţa-n gură...”

Asta e prea de tot. Am înţeles că nu sînt obligat să-l cunosc, am înţeles că e un haiduc, dar frate chiar şi-n faţa justiţiei sînt obligat să cedez.

Ce câine cedează astăzi? Toţi vor să muşte, să devină răi şi să apară în toate tabloidele canine, etalându-şi cariile, pardon colţii. Cum să spui că n-ai furat, când flagrantul face parte din...cotidian? Sufleorul îmi şopteşte (alt personaj interesant) să tac şi să...zâmbesc. Nu pot să-mi mişc nici măcar umbra, ce părea...albă. (atenţie am scris „ce părea”) . Târziu de tot am înţeles, că atunci nu se jura cu mâna pe biblie, pardon cu labele. Astăzi labele au fost înlocuite sau mascate. Au apărut magazine pentru câini şi...căţele. N-aş fi în stare să fur o căţea. Nu mă lasă...publicul şi în al doilea rând nu-mi place mâncarea...umedă.

Flagrantul l-am realizat degeaba. Nimeni nu-i interesat de cât, cum şi cine a furat. Toţi „e”...corect, chiar şi limba română.

Câinele se tăvălea, murdărindu-şi părul creţ, lătrând la înalta poartă a...colibei. El doar latră, muşcă şi...(chestia „aia” n-am putut să o scriu), în rest...nimic. Cu o logică demnă de...viitor candidat, latră şi publicul...aplaudă. Ce a lătrat? Vă traduc în rândul ce urmează.

„Cum, eu, un biet câine, pot fura? Priviţi-mi trecutul. Nu tu, omule, ai spus despre mine că sînt cel mai bun prieten al tău?”

Atunci, am privit în jos şi am plâns. Ce suflet am putut să am. Neputinţa mea să o arunc într-un...biet câine. N-am avut puterea să continui...

„...şi cu oul în buzunar,

treci la sfatul popular”

Fragilitatea faptei şi a oului m-au oprit. Dialogam cu umbra mea cea albă (?!) „dăcă nu-i un simplu...ou ?”. Mă pot face „cu un dosar de candidat” în faţa...majorităţii. Spun ou şi când colo poate să apară un...bou. Vorba celor din public „cine fură azi un ou, mâine...este”.

Am emoţii. Publicul freamătă. Prin minte îmi trec idei şi întrebări ce nu-şi găsesc răspunsul. Dacă-n ou, gălbenuşul e...roşu? Dacă albuşul e unul de...conjuctură? Dacă raportul preţ-faptă e unul invers proporţional cu „faptele măreţe”? Privesc înapoi spre...cofragul vecinului meu. Îl las să treacă în faţă. Poate cei de la partid se vor sătura cu poezia lui şi eu...scap. Ciudat. Publicul aplaudă şi...dispare. Îmi arunc intenţionat batista, mă aplec şi-mi provoc un scurt dialog cu sufleorul.

- Unde au plecat?

- În parc, recită o găină Balada Mioriţa.

Pustiu. Câteva coji de ouă şi o lesă, în rest nimic....interesant.

De dincolo şi dincoace de poezie, Pilu

p.s.

Părinţi, vă rog să aveţi CURAJUL de a avea CURAJ.

BALADA MCV-riţa

Zilele trecute scriam despre ce şi cum evoluează situaţia politică de pe la noi, chiar îmi aduc aminte despre protocolul dintre cele două palate: Cotroceni şi Victoria. Evident că, într-o ţară plină de moralitate şi pragmatism politic, acel protocol n-ar fi fost „mângâiat” de cea mai ciudată imprimantă. Dar asta e altă poveste şi alt coşmar.

Cine şi mai ales de ce se vrea scurtarea mandatului lui Băse nu este pentru mine nici întrebare şi nici certitudine. Este şi rămâne un aliniat nescris din acel mişto...protocol. Frate, tu nu mă ataci şi eu nu te înjur, sau, mai pe româneşte, tu nu spui nimic din ce nu s-a spus şi nici eu nu am declaraţii de tip copy-paste la adresa ta. Folosim monologul cu cerul, aşa cum în Balada Mioriţa, baciul a purtat un dialog cu oaia bârsană şi cerul prin intermediul unui protocol semnat de duhul sfânt.

Axa dominantă a politichiei dâmboviţene, Traian – Crin – Victor, acest TCV autohton, îşi revarsă capacitatea asupra...MCV-ului european. Ptiu, al naibii şi al democraţiei să fiu, dacă ştiu coane, ce sau cu ce se mânâncă acest...MCV.

Dacă-n Balada Mioriţa, atât de anonimă pentru cititor, baciul avut o mierleşte...mişeleşte, în această nouă Baladă, totul e diferit. E pe faţă şi pe...bune.

Baciul avut n-a făcut presiuni asupra celor doi baci (n.n. ungurean şi vrâncean) pentru a le domoli setea de câştig...ilicit, el devine un bun creştin şi o pune de o nuntă, de fapt de o altfel de nuntă.

Bacii moderni se sfătuiesc, nu ştiu dacă şi critică noua Baladă, iar dacă au facut-o, scuze, n-am citit...recenzia.

Da, raportul bate...votul. Asta în prima fază. MCV-ul ăsta nu-i unul aşa dureros, sau nu provoacă teamă cum îmi provoacă mie medicul stomatolog. El, MCV-ul, nu cred că are elemente de presiune cum o procedează „anonimul” în Balada Mioriţa:

(„...Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman...”)

el, practic atrage atenţia la, hai să le spun pe ardeleneşte...mişmaşuri, adică pe înţelesul daco-getului-get-beget...comportament necorespunzător.

Baciul dobrogean (cel mai de la sud-est) scoate o ofertă amiabilă. Un divorţ cât o...nuntă. Celălat baci dobrogean (o ţâră mai la nord) forţează nunta şi chiar provoacă data nunţi, dar folosindu-se de spusele baciului gorjean – deschid citat: „...la un moment dat, premierul Ponta i-a adus la cunoştinţă opţiunea sa sau a noastră, a USL, ca în 2014 să nu mai avem două alegeri...” – închid citatul.

Dintr-o dată linişte (asta aşa am scris-o de parcă aş fi fost acolo).

În Balada Mioriţa, stă scris cam aşa:

(„..iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat...)

pe când aici datele se schimbă. Oare de ce? Să-mi reamintesc spusele „baciului ales”. Deschid citat: „...e foarte greu de dat un răspuns, doar dacă aş face o scurtă analiză...singura variantă e cea care a funcţionat, alegeri simultane pentru parlament şi preşedinte, lucru care l-aş îmbrăţişa dacă mi-ar propune şi mâine acest lucru, în speranţa că vor respecta şi referendumul din 2009...”

Nu ştiu care baci e mai ortoman şi mai european, dar necogierile de tip „adu-ţi aminte” îmi provoacă lehamite de lecturi anonime.

Frecuş în loc de negociere, troc în loc de bussines, minciună în loc de adevăr, laşitate în loc de curaj, sînt doar câteva dueluri „lingvistice” ce nu-mi plac, dar-ar să dea în ea de...anonimă.

MCV-ul ăsta îmi pune semn de întrebare pe simplitatea înţelegerii mele. Te rog, cititorule, fă diferenţa dintre: faceţi bine! şi faceţi bine?

Asta e dilema mea, deocamdată.

Ştiu că plaiul ăsta mioritic, nu-i nici rai, dar nu-i nici iad. Păi dacă aşa stă balada asta sub forma anonimatului (n.n. Mioriţa) cui îi foloseşte atâta...literatură. Atât timp cât NU înseamnă DA, atât timp cât un fost şef SIE conduce „imaginea publică a românilor”, atât timp cât şpaga e un sport naţional, atât timp cât politicul este peste orice funcţie cu sau fără rost sau câte şi mai câte, n-am spus în scris, mă las păgubaş şi citesc în linişte...mersul vieţii.

Mă cert cu mine şi sînt un neputincios, pentru că nu-l înţeleg, măcar o secundă pe Nichita Stănescu şi ale lui necuvinte („poezia e dimensiunea spirituală care suportă cel mai greu definiţiile”).

De dincolo şi de dincoace de oi, oameni şi flori, Pilu

PĂREREA MEA...DECHISĂ

Am trăit să o văd şi pe asta, Ioan Mărginean...scrie.

La prima vedere pare senzaţional, ţinând cont de vremea rece, dar senzaţionalul dispare încă de la primul aliniat.

Iau totul pe bucăţi şi aliniate, altminteri risc să devin mai deschis decât scrisoarea fără nici un rost de altfel. N-are nimic logic, cât despre adevăr mă las purtat de marketism, ce seamănă cu marxism mai degrabă, şi-mi încep...părerea deschisă.

Aliniatul 1.

Începeţi cu expresia „sper să lămurim”. Două întrebări:

1.      Cine „să lămurim” ?

2.    De ce taman din 15 iunie ?

Aliniatul 2

Apreciez gramatica, drept dovadă că aţi evoluat în mod surprinzător, ţinând cont că fără „sprijin”  aţi afirmat – citez – „...am fost slab la gramatică, am avut cinci, şase...” (bănuiesc că nota din catalog şi nu cea informativă) - am încheiat citatul, de aceea îmi remarc încă o dată mirarea corectitudinii în...scris, excepţia făcând-o cuvântul accumulate. Nici după două zile n-am înţeles de ce cu doi de „C”. În nemernicia mea m-am uitat în dex să aflu ce şi cum despre accidentul lingvistic. Semnificaţia era aceeaşi pe care o ştiam, aceea de a acumula (nu e prost cine ia, ci cine dă). Cine vrea să...acumuleze în acest marketism de tip marxism? Aţi scris era Doboş între ghilimele. Să înţeleg că acel cuvânt era are o altă semnificaţie? Cine de cine se „ascunde”, bată-le să le bată de ghilimele?

Aliniatul 3

Aţi afirmat în scris „s-a reuşit aducerea unui investitor”. Corect, dar de către cine „s-a reuşit” ? Doar nu l-a trimis „duhul marketismului marxist” pe super preascinstitul Walter fost Buşcă? Neinspiratule scriitor, fac precizarea că actualul edil a afirmat – citez – „nu eu l-am adus pe Walter şi nici nu i-am promis nimic” – am încheiat citatul. Râmâne în cărţi doar ...”duhul”, bată-le să le bată de ghilimele.

Ai încercat să devii telenovelist şi ai îngrămădit expresia „...cu ajutorul suporterilor...”. Cele câteva excepţii din jurul mesei tale nu înseamnă SUPORTER. Nu-ţi bate joc de cuvântul SUPORTER şi nu-l folosi pentru a crea o iluzie. Sfat pe gratis, bea-ţi cafeaua de unul singur şi eşti mai câştigat!

Aliniatul 4

Aici ai început cu o „eroare”, bată-le să le bată de ghilimele. „Din punct de vedere sportiv echipa şi-a îndeplinit obiectivul...” . Te-aş crede, dar un „document” (să mai scriu chestia cu ghilimele?) nu mă lasă, sau îndrăzneşti să-mi spui că „sursa” e o...făcătură.  Pentru anul competiţional menţionat, 2009 -2010, situaţia e cu totul alta decât cea prezentată atât de...deschis. Este scris negru pe alb „nu există niciun partener local care să se alăture clubului”, atunci merită să întreb:

1.      De ce trebuie să dea de gândit TUTUROR SUPORTERILOR?

2.    Care a fost viziunea clubului pentru sezonul 2009 – 2010?

3.    În „noua strategie pentru Universitatea Cluj” era prevăzut un aliniat în care se găsesc următoarele cuvinte: evitarea, stării, de, insolvenţă, prin, plata, datoriilor, clubului, în, special, către, jucători, şi, stat? Pentru o lectură lejeră îndepărtaţi virgula.

Pentru un răspuns cât mai exact te rog să alegi una din variantele:

a). "Băh, tu la mine vii cu d-astea, mînca-ţi-aş gura ta? Bă băiatule, eu am mîncat din sufertaş băh"

b). "Eu am vrut să fiu bun cu voi, dar voi mă luaţi de fraier. Tu unde pi... mă-tii ai făcut şcoală?

c). "Toată lumea ţi-e prieten la Cluj-Napoca pînă ai bani. În bugetul ăla erau 23 de milioane alocate pe 5 ani”.

d). "Deocamdată banii vin de la Walter. Cînd pleacă el, plec şi eu. Aici sînt 10.000 de mîncători de p... Dar n-au ce să facă. Pe noi nu ne poate judeca decît patronul, cel puţin pe mine"

e) "Eu era să mor pentru clubul ăsta. Am stat 5 zile în comă".

Nu comentez nicio variantă de răspuns, dar ultima pare desprinsă din gala “ţi-am zis-o”.

Aliniatul 5 până la final

Cu ochii plini de lacrimi, în urma loviturilor primite sub centură de omul cu două nume şi un prenume, încerc să-mi continui părerea...deschisă. Nu ştiu la ce te referi când spui “...W.F. a anunţat încă din februarie...”, chiar dacă cu numai câteva zile înainte a afirmat cu subiect şi predicat “...părerea mea este că anul viitor, cu lotul pe care îl avem acum şi cu ce mai putem completa, putem spera la campionat...” – păi cine naiba minte. Vorbitorul din ianuarie sau creatorul din februarie (n.n. acelaşi an, 2012 !!!).

Spre final creezi în mine un val de lacrimi, val ce găzduieşte pe toţi surferii din galeria Universităţii Cluj. Cu grija unui părinte ai preluat acţiunile societăţii şi ţi-ai propus să reconstruieşti clubul pe scheletul Barcelonei şi a bascilor de la Atletic Bilbao. Habar n-am cine te mână (expresie cu izvor în Ministerul Agriculturii) spre…suporteri. Ei să preia, să numească, câte şi mai câte.

E trist acest joc de cuvinte, mai ales că vine din partea unui mare şlefuitor în ale vorbirii corecte. Din câte îmi amintesc, nu demult, ai afirmat - „Nu mai trimiteţi oferte, să nu fiţi penibili. Echipa e vândută. Mâine se fac altele” – şi atunci care e rolul “petardelor”?

Coane, pe lângă faptul că nici acum după atât timp n-ai realizat şi nici creatorul tău, care este diferenţa dintre ISTORIE ŞI ADEVĂR, mă văd obligat, dând la o parte strategiile de pe hârtie cu indicaţii spre marketism şi marxism,  să-mi întreb curiozitatea: de ce? Sau pentru ce toate acestea?

Finalul este apoteotic şi nu mă pot abţine să nu-l rescriu, cu ghilimele de rigoare: “niciuna dintre acestea nu s-a fructificat”.

Să fiu şi obraznic şi să întreb, care niciuna ?

De dincolo şi dincoace de mine, Pilu.

p.s.

 - coane scriitorule, mi-am dat cu „părerea deschisă”, aşa să nu mă iei de fraier;

- pe viitor când ai iniţiative de genul ăsta, aşa deschise, du-te singur;

- eşti o valoare a României post decembriste, dar departe de...VALOARE;

- cea mai ciudată adresă de e-mail: nume şi prenume legat a rond yahoo punct com.

Io şi părerile deschise

2013, UN SERIAL CÂT UN...AN

 Hai noroc şi la mai mare.

  2013 nu şi-a amânat apariţia nici măcat o secundă. A aşteptat la o coadă cenuşie, ba chiar sură pe alocuri, l-a împins pe 2012, cum numai Crinel liberalul ştie s-o facă, fără nici un menajament lăsându-l la rubrica „profeţii despre trecut”.

Am crezut că nu-mi încep poveştile cu spaţiul politic, dar cuplul umoristic şi pe alocuri politic, Victor şi Crin, vor să-mi „frece” al meu...destin.

Nu, nici chiar aşa, referirile de bine nu sînt înspre mine, ele au „adrisant” exact. După ghiduşia, prelinsă pe axa: procuror – plagiator – cuceritor, „Măria aşa şi aşa”, nu scapă nici un moment de a-mi arăta majoritatea (?!) de la urne.

Copilul teribil a UDMR-ului, pe numele de „cnp” Kelemen Hunor, năucit de atâta guiaş şi leveşă, fără a se drege ca tot românul (?!) cu o zamă de moare, şi-a etalat frazele politice pline de venin moral şi anume: „...n-am acceptat să nu modificăm primul articol din Constituţie, potrivit căruia România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil - acesta a fost punctul de la care n-am mai putut continua. Am exprimat public în repetate rânduri îndoielile noastre privind acest articol. România nu e stat-naţiune, asta poate fi cel mult ambiţia unor anumiţi politicieni...”. Ce mai e de spus? De spus, nimic, dar de...scris mai este loc şi încă pe atât.

La scurt timp, lovindu-şi foalele cu cele două mâini pe care le avea la dispoziţie, îşi purifică declaraţiile cu o frază ce a primit acceptul Ministerului Sănătăţii: “...Liderul liberal, Crin Antonescu, şi cancerul politicii româneşti, conservatorul Dan Voiculescu..."

Victor Ponta, emoţionat de cele spuse, intervine pe lângă Institutul de Medicină Legală şi îşi aduce câţiva muşchetari, pe post de consilieri, ridiculizând încă o dată, dacă mai era nevoie, această alianţă ce a spart la propriu manualele de ştiinţă politică.

Ai crezut, cititorule, că a ajuns în palatul Victoria Aramis? Te-nşeli...monocolor. E perdantul Frunda, ce-l fără de păcat în faţa electoratului. Tulai, vai  Istenem, asta fost făcut numai in ciuda  colesterolului, ridicat mult, a fechetorului (n.n. Dan “Felix” Voiculescu).

Dacă baronii PSD-işti l-au înfrânat pe premierul Victor Ponta (oare râde Liviu Dragnea când mă adresez lui Victor Ponta cu apelativul: premier?) şi îndepărtând, pe bună dreptate UDMR-ul de la guvernare, acest D′Artagnan de Târgu Jiu forţează ridicolul şi în acelaşi timp romanul “După douăzeci de ani”, reinventând ridicolul. Ponta încearcă să reformeze UDMR prin atitudini de lup moralist, de parcă succesul reformării PCR, pardon PSD, a fost unul reuşit. Baronii, dinozaurii, rechinii din Animal Planet PSD au dispărut. Lupii tineri sînt în...staul. Hai Victore, mă laşi, moare de râs chiar şi creatorul tău, Adrian Năstase, aflat într-o liberate impusă.

Cea mai importantă minoritate din România, să nu râzi Mădăline (n.n. Voicu), era cât pe ce să-şi frângă gâtul la final de 2012, de aceea 2013 a intervenit spre disperarea unuia sau altuia.

După cum a început anul politic, îmi dau şanse mari că voi asista la un serial plin de polemici şi scuipat politic. Realizările sau faptele, mai încolo, poate în campania electorală de la europarlamentare în...2014.

Ptiu drace, dar când naiba a trecut 2013?

De dincolo şi de dincoace de normalitate, Pilu