DREPTUL DE A RECITA

Încep această poveste cu o precizare ce-i musai...precizată. Pleonasmul nu e intenţionat ci...necesar. Pe parcursul poveştii, tu cititorule te întâlneşti cu aceste, uneori nedorite, trei puncte nu pentru a opri gândirea ta, ci pentru a câştiga...timp.

Politicul mioritic îţi desfată cunoştinţele şi interesele cu o viteză ce lasă în anonimat viteza luminii. Demisiile şi alianţele se desfăşoară după un plan, ce uneori pare mai mult decât gândit. N-am înţeles niciodată cui sau mai ales de ce folosesc aceste fapte.

Îmi aduc aminte de copilărie şi de bunele intenţii ale tradiţiei asupra...viitorului. N-apucasem să mânânc sau să înghit pe cineva, că literatura din popor a tăbărât peste mine.

Şi-mi amintesc cum la prima campanie electorală la care am participat, cred că era a doua sau a treia ediţie a Cântării României, când în faţa unei asistenţe uriaşe am început să recit:

„Câţeluş cu părul creţ,

fură raţa din coteţ...”

Cu greutate am reuşit să învăţ primele două versuri. Nu ştiam, cine-i autorul. Bănuielile erau limitate. N-aveam acces la multele dosare...literare. Baza de date era una săracă precum corectitudinea dintre alianţele politice de astăzi. Prin faţa mea treceau câteva figuri, dar parcă niciuna nu se oprea ca fiind...validă.

De ce naiba avea părul creţ şi de ce tocmai...câine?  

Se vorbeşte prin târguri, cum că el ar fi primul domesticit. Interesant. Păi dacă tot l-au domesticit, de ce naiba...fură ?

Cum să plec într-o competiţie atât de dură cu o dedublare („părul creţ”) şi cu un...verb („fură”)? Trist început, tristă competiţie.

Liniştea, curiozitatea şi învăţăturile îmi dau târcoale. Continui.

„...şi se jură că nu fură,

dar l-am prins cu raţa-n gură...”

Asta e prea de tot. Am înţeles că nu sînt obligat să-l cunosc, am înţeles că e un haiduc, dar frate chiar şi-n faţa justiţiei sînt obligat să cedez.

Ce câine cedează astăzi? Toţi vor să muşte, să devină răi şi să apară în toate tabloidele canine, etalându-şi cariile, pardon colţii. Cum să spui că n-ai furat, când flagrantul face parte din...cotidian? Sufleorul îmi şopteşte (alt personaj interesant) să tac şi să...zâmbesc. Nu pot să-mi mişc nici măcar umbra, ce părea...albă. (atenţie am scris „ce părea”) . Târziu de tot am înţeles, că atunci nu se jura cu mâna pe biblie, pardon cu labele. Astăzi labele au fost înlocuite sau mascate. Au apărut magazine pentru câini şi...căţele. N-aş fi în stare să fur o căţea. Nu mă lasă...publicul şi în al doilea rând nu-mi place mâncarea...umedă.

Flagrantul l-am realizat degeaba. Nimeni nu-i interesat de cât, cum şi cine a furat. Toţi „e”...corect, chiar şi limba română.

Câinele se tăvălea, murdărindu-şi părul creţ, lătrând la înalta poartă a...colibei. El doar latră, muşcă şi...(chestia „aia” n-am putut să o scriu), în rest...nimic. Cu o logică demnă de...viitor candidat, latră şi publicul...aplaudă. Ce a lătrat? Vă traduc în rândul ce urmează.

„Cum, eu, un biet câine, pot fura? Priviţi-mi trecutul. Nu tu, omule, ai spus despre mine că sînt cel mai bun prieten al tău?”

Atunci, am privit în jos şi am plâns. Ce suflet am putut să am. Neputinţa mea să o arunc într-un...biet câine. N-am avut puterea să continui...

„...şi cu oul în buzunar,

treci la sfatul popular”

Fragilitatea faptei şi a oului m-au oprit. Dialogam cu umbra mea cea albă (?!) „dăcă nu-i un simplu...ou ?”. Mă pot face „cu un dosar de candidat” în faţa...majorităţii. Spun ou şi când colo poate să apară un...bou. Vorba celor din public „cine fură azi un ou, mâine...este”.

Am emoţii. Publicul freamătă. Prin minte îmi trec idei şi întrebări ce nu-şi găsesc răspunsul. Dacă-n ou, gălbenuşul e...roşu? Dacă albuşul e unul de...conjuctură? Dacă raportul preţ-faptă e unul invers proporţional cu „faptele măreţe”? Privesc înapoi spre...cofragul vecinului meu. Îl las să treacă în faţă. Poate cei de la partid se vor sătura cu poezia lui şi eu...scap. Ciudat. Publicul aplaudă şi...dispare. Îmi arunc intenţionat batista, mă aplec şi-mi provoc un scurt dialog cu sufleorul.

- Unde au plecat?

- În parc, recită o găină Balada Mioriţa.

Pustiu. Câteva coji de ouă şi o lesă, în rest nimic....interesant.

De dincolo şi dincoace de poezie, Pilu

p.s.

Părinţi, vă rog să aveţi CURAJUL de a avea CURAJ.