23 decembrie 2011

PUR ŞI SIMPLU, NIMIC.

Gata. S-a dus pe sfârlă (cuvânt ce reprezintă...trecutul glorios) anul guvernării Boc cinci, şase sau Boc-pi (constanta matematică, sărbătorită la 14 martie).

Cele bune să se adune, cele rele să se spele, urlă de la capătul tunelului preşedintele-jucător în faţa păpuşarilor (aşa cred că se numesc românii care tac şi se apleacă, păpuşari).

Împins de la spate de cele câteva zile rămase din „20 şi 11 minute” şi cu dorinţa nemăsurată nici măcar de sondajele celui mai bun sociolog din pîsîdî, mă aşez în faţa oglinzii şi o iau pe bucăţi, ca un ardelean, daco-geto-dac-beget.

N-am să fac un bilanţ sau poate două, dar am să stau în continuare în faţa oglinzii şi parcă îl revăd pe B.T. (nu sînt ţigările bulgăreşti) spunînd despre cuplul siamez al opoziţiei învinse, o propoziţie bună de un motto pe un curs de „politică internă” – „Pentru mine Antonescu-Ponta e un cuplu comic, parcă sînt două matrioşti care spun doar suspendarea lui Băsescu şi căderea Guvernului” – păi odată cu dispariţia cupului Stan şi Bran, avem unul care n-a avut început, deci nu va avea nici sfârşit. Crin şi Victor.

Despre Crin, n-am decât cuvinte de laudă. Absenţe în Parlament nu are, deci este de lăudat. N-a supărat pe nimeni, deci este de lăudat. La teveu apare des şi spune acelaşi lucru, deci nu consumă cuvinte, este de lăudat. Lăudat o să fie şi după alegerile de la „20 şi 12”. Atunci se va difuza o emisiune apusă...”care pe care”.

Victoraş, nimic nou pe partea stângă. Cred că de la Ştefan Dobay, n-am mai avut eficienţă pe partea stângă. De Mircea cel învins a scăpat, urmează...Piţurcă. Taxa tv nu vrea să o plătească, deci nici eu nu vreau să-l laud. Aştept să vină primăvara să-l laude...Năstase, cel de pe locul doi mai tot timpul.

Cum să nu „trăiesc bine” cu aşa ajutoare din partea celor care veghează, oftează şi bombardează tot ce mişcă-n ţara asta. Cel care se chinuie să-mi demonstreze că conduce (intenţionat am scris aşa ) mai mulţi oameni din zona portocalie a ţării se ridică în primele două picioare dă pe jos în emisunile teve cu toată...opoziţia. Fac precizarea că-n ultimii 5 ani nu l-am văzut decât de unul singur (ce ăia erau moderatori?). N-a avut un rival în dialog, n-a avut nimic, nici măcar un cadou de pluş. Ţi-ar place un...ursuleţ?

Dacă anul „20 şi 11” ar fi însemnat numai politică eram un om pierdut. 365 de zile care în amestec cu menta duc spre o aromă de toată scârba.

Noroc că au fost şi altele pentru mine, ca de exemplu întoarcearea acasă a lui Nicolae Popa. A călătorit prost. S-a întors acasă (nu ştiu dacă din propria dorinţă) ajutat de statul nostru...sărac, doar o sută de mii de euro s-a plătit de la buget pentru „aducerea” lui Popa. Am aşteptat să văd pe cine popeşte Popa. De popit n-a ...păţit nimeni nimic, ş-asta numai aşa în ciuda cuvântului...deocamdată.

În plină caniculă şi lovit de soare, B.T. o face lată mai ceva ca propria-i frunte din lecturile istorice. El e jucător, iar regele e...trădător. N-am creierul de a înţelege dacă a fost au ba un joc politic, o strategie pe termen mediu a luminii portocalii de pe plaiurile regelui care a abdicat, dar din cnp-ul meu a fost un gest josnic şi chiar inutil. Am mai văzut în ţara asta oameni „săraci şi cinstiţi” care se iau la trântă cu cei care nu pot reacţiona, sau chiar dacă o fac...plătesc atitudinea. B.T.ul s-a luat la trântă cu poltica externă şi al său teritoriu ce trebuie recucerit, că din 1946... Au încercat dascălii să-l educe, dar împinşi de la spate de poliţiştii protestanţi s-au dat la o parte şi au lăsat să se audă o propoziţie simplă ce avea în mod clar un adresant –„ieşi afară, javră ordinară” , în tot acest timp, Mutu a semnat cu Cesena. Alt oraş în care nu se găsesc droguri.

Portocalii forţează regionalizarea. Verzii aşteaptă. Cei roşii stau şi-l aşteaptă pe „tomatul şef” şi a lui prorocire – citat deschis: „...sigur, putem să ieşim în stradă în mod paşnic. Dar mi-aş dori să nu ajungem acolo şi să nu înnebunim o ţară întreagă doar pentru că un om cred că aproape a înnebunit" – citat închis. Nu întrebaţi cine-i nebunul, sau cine-i...aproape nebun. E o întrebare fără sens.

Dacă-mi privesc oglinda întru-un punct fix, văd ceva nostim. E la fel. Şi acum ca şi...atunci. Am pierdut o jumătate de secol cu „tovarăşul”, au trecut douăzeci de ani cu „domnul” şi nu văd nimic. Ori am probleme cu miopia şi am nevoie de picături pentru a vedea realizările blondei ce a absolvit cu brio o universitate-creştină şi încă vreo patru diferite şi de acelaşi fel, devenind expertă în apărare. Stau ca prostul şi-mi întreb înţelegerea, de ce naiba ne apărăm atât, dacă nu ne atacă nimeni, că vorba românului din pădure, - corb la corb nu-şi scoate ochiul – e valabilă şi-n zone...defrişate şi cu gropi asfaltate.

Asfalt. Ce cuvânt şi ce soluţii. S-au tăiat panglici. Bine că s-a tăiat ceva, că altfel nici foarfeca nu ieşea din amorţeală. Dacă vreau mă pot duce pe autostradă până la mare de ori unde din România. Problema e că nu...vreau. Îmi place pe drumul clasic şi cu înjurăturile aferente. De ce să nu mi-o bag şi să mi-o scot de câte ori vreau...maşina din gropi. Ce aţi crezut, că înşir limbajul de forţă şi uzual al europarlamentarului din staul? N-am s-o fac.

Mă cam dor picioarele în faţa oglinzii, aşa că plec neanunţat. Apropo cine a plecat toamna, domnule „e mic”? Nu. N-aţi ghicit. Nu e vorba de păsările călătoare ci de...telefonul mobil. Nu-i scriu numele că nu fac publicitate pe gratis. Dai banu' ai telefonu'. Aşa-i, eu n-am anunţat din timp, dar ei au...facut-o. Cine a tăcut? Tăcerea încearcă să fie spălată de blonde târzii şi tehnice. N-am timp pentru audiţii şi revin la vechea formă de comunicare. Spun ce am de spus unui „tip” care la rândul lui „sifonează” peste tot, deci comunicarea există. Cu alte cuvinte „conecting doi ş-un pic”.

Sînt conectat la o nouă mişcare. Am precizat, am amorţit în faţa oglinzii, mă mişc...popular, deci am inventat o nouă mişcare: Mişcarea Populară. N-am sesizat poziţia mişcării, sau mai bine zis dacă este înclinată. Dau o târcoale pe timp de noapte...atitudinii populare. Şoc. Mişcarea trează! Vegheză la tot şi toate. Chiar şi la agitaţia stângii lui Oprea, cel hulit şi batjocorit de B.T., pare stingher ca un pitic în faţa zânei. Aţi ghicit....Albă ca Zăpada.

Sînt în stare să-mi cobor mâinile până în pământ şi să-mi rotunjesc un bulgăre ca un cont al unei firme care face afaceri cu statul lui ăla şi a lui altu' şi dau cu bulgărele după moş Gerilă că tot se bagă-n faţă mai ceva ca jurnaliştii care scriu după...dictare. Moş Gerilă să-şi vadă de sacul lui că „mai marele” a dat jos cu comunismul de nu-l mai vedem decât...două ore pe zi, aşa cum am fost obişnuiţi. Mă doare capul, când văd cum a dispărut comunismul şi pe cei care-l prestau.

Foşti şi actuali. Mă apucă frigul când mă gândesc, dar să mai fii şi „sonor”, să te dai virgin şi cu trei-patru copii, chiar e trist şi plin de jeg.

Vă aduceţi aminte de replica (bine gândită atunci) – Adrian, cu ce a greşit acest popor ca să aleagă între doi comunişti? – Aştept ziua în care sînt nevoit să aleg între doi: proşti, securişti, gunoaie, etc.

Aştept degeaba,că sîntem pe drumul cel bun. Proştii nu mai pot conduce. Au făcut şcoală.

Plictisit de aceeaşi moacă din oglindă, trec cu vederea noile succese electorale şi o trag pe dreapta. Cum n-am pe cine să întreb, las întrebarea să plutească, de ce naiba. Înainte de fiecare an electoral se nasc tembeliziuni? M-am plictisit de profeţi politici, de aceleaşi figuri cu acelaşi mesaj. M-am plictist de vizionari păcăliţi. Nu sînt fericit când se fac arestări, dar sînt trist când se renunţă la idee.

Privesc discret peste tot ce s-a mişcat în anul acesta, s-au mişcat pensiile, s-au mişcat salariile, s-au mişcat preţurile, toate s-au mişcat, dar ceva a rămas la locul lui. Crăciunul.

Duşmanilor şi prietenilor atenţie la...neatenţie. Să aveţi colinde la fereşti, sarmalele să hiarbă în cuptor, pita să fie puhavă, stropşala să usture grumazu, moşu să lase ce o adus.

Am spus unui prieten, că cel mai minunat lucru de pe Pământ e să vezi şi să simţi zâmbetul copiilor.

Să le râdă copilăria şi să tresărim pentru a le asigura zâmbetul până-n nemurire.

Să aveţi sărbători pline şi „20 şi 12” să fie mai prost ca „20 şi 13”.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

IITNEDUTS

Somnul nu-mi dă târcoale, așa că în lipsa unei preocupări intelectuale mă uit la teveul acoperit cu pești, macrameuri și alte moșteniri ale ...