LAPTE GROS

O să încep această poveste cu sfârşitul, adică mă adresez criticilor „literari” care prin metode pline de laşitate (nu sînt capabili de altceva) încearcă să-şi arate „sculele intimidării”.

Măi parveniţilor, când realizaţi şi voi (aveţi acest drept) că elementul neutru pentru adunare şi scădere este şi rămâne...ZERO, aceasta este (deocamdată) valoarea voastră. Vă rog să apreciaţi faptul că v-am oferit două fraze.

Povestea de astăzi e una nebazată pe realitate.

Undeva, departe de zgomotul citadin, dar la fel de departe de „liniştea” celulelor, într-o casă unde respectul proporţiei cu a bunului simţ era evident încă de la prag, îşi desfăşura „viclenia” vieţii o capră şi trei iezi. Vecinii l-au poreclit pe iedul cel mare, Mogulul. Erau invidioşi (vecinii) pentru talentul ....

Tot vecinii, l-au poreclit şi pe cel mijlociu. Bine, porecla lui naşte invidii şi în alte sate. I-au zis, Scăpărici. Pe cel mic l-au poreclit, Peniţă. Picta frumos...scenarii.

Cu toţii aţi ascultat, prin diferite metode, clasica poveste „Capra cu trei iezi”. De data asta, povestea nu mai are hapy end. Capra nu-i în stare să-i provoace lupului necazuri şi regrete.

Iezii, plini de siguranţă şi sprijin călcau pădurea în picioare. „Defrişau” accesul spre păşuni pline de...întregi, „rumegau” fân-bio, îşi satisfăceau poftele hormonale numai în grup. Haita era tot şi-n toate.

Iezii, toată ziua zburdau de bucurie, erau singuri, mama-capră era dusă la...produs. Era o capră bugetară, cu venituri diminuate şi pretenţii de asemenea. Jocul preferat al iezilor era unul arhaic. Lapte – gros.

Ugerul, acel banal rezervor din piele, le asigura o bună parte din joc. Cu „grosul” era mai greu. Ei timizi, ameninţaţi cu veste din pna sau dna, lăsau şi pe alţi iezi să le îngroaşe...laptele. Şi uite aşa dintr-un lapte slăbuţ, fără multă grăsime, dintr-o dată, unul cremos plin de „grosistenţă”.

Era greu, spre finalul jocului să ghicească câte copite arată iedului-sprijin, echilibrul, de altfel destul de fragil, nu ajuta pe nimeni. Aşteptau suptul, motiv pentru fiecare ied să-şi plimbe limba peste rezervorul plin cu lapte.

Jocul naşte atitudini şi provizii. În pădure erau capre sărace şi...singure. Nu erau ţapi ca altă dată. Cu prezenţă şi promptitudine. Mogulul şi cu Scăpărici sînt egoişti. Nu lasă nici un ţap să aibă atitudine şi atât. Capcanele lor prind contur şi vestea circulă repede în pădure. Iezii sînt numai pentru ei, nu vor atitudini...externe.

Cel mic, care nici poreclă nu mai avea, cea de Peniţă şi-a pierdut-o după primul raport de activitate, tânjea după un „direct”. Iezii mari, comandau tot. Programul de supt, somn şi orice însemna jos cu ţapii...ticăloşi. Cel mic nu înţelegea nimic şi nici nu-şi vedea locul în casa de iezi nebuni. Dă să plece. Dar numai dă.

Mama-capră îi explică că nu se poate, trebuie să modifice legea pădurii, pentru un eventual exod, precedat de o geneză şi abia apoi regionalizarea pădurii, pe soiuri, altitudine şi atitudine.

Şi uite aşa, o poveste clasică, cu fără prea multe intervenţii externe, se transformă într-o poveste-boicot. Un ied pătruns de invidie şi marginalizare nu mai suportă atitudinea sălbatică a fraţilor mai mari, dar şi a celorlalţi participanţi la jocul lapte gros. Nu tot ce e joc înseamnă şi competiţie. Sînt jocuri de mai multe feluri, cum ar fi, jocul murdar.

Nu pot explica regulamentul acestui joc, dar cred că-i unul ce se desfăşoară pe timp urât, că altfel nu-i spunea....murdar. E drept jocul se desfăşoară într-o pădure în care „vremea” e propice...murdăriei.

Iezii, care nu participă la jocul murdar şi corect din „alte cele” puncte de vedere, nu numai că sînt marginalizaţi, dar sînt reţinuţi de la orice contact cu...interiorul.

În jurul laptelui-gros se strîng şi îşi numără, la sfârşitul zilei, fiecare ied, cât de gros e laptele din cana lui. Am uitat să vă spun în scris că erau nişte iezi cu maniere. Sugeau din...cană.

Fără nici cea mai mică idee, iezii, strâng laptele şi-l ascund. Unde? În casa bunicii „scufiţei roşii” care după cum ştiţi n-o suportă nici după o sută de ani pe „albă ca zăpada”. Ce lume nebună şi neinspirată!

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu