E primăvară! Stâlpii, şi nu numai, aşteaptă să devină şi casă, şi masă, şi terasă pentru păsările călătoare. Până acum nimic nou în ceea ce înseamnă axa: stâlp – primăvară – cuib. Ca totul să aibă sens, Dumnezeu a creat omul-pasăre. El e eroul acestei poveşti. Omul – pasăre. Dacă marele cineast francez, Louis de Funes, a reuşit să picteze un om – orchestră, fauna politică autohtonă naşte păsări făr' de cuib.
Un cuib nou, într-o aşa zisă primăvară nouă are nevoie şi de...frunză verde. Frunzele se usucă, devin uscături şi tot aşa până în ziua de Ignat când tot cu...gaz se pârleşte porcul. Într-o lume pe cât de ciudată pe atât de prost educată medical, toate vietăţile se mănâncă între ele, printr-o regulă strictă şi clară, devin obeze, bagă tot în propriul lor maţ fără să ţină cont dacă-i modifică viitorul...sănătos au ba. Aşa se întâmplă cu cei mai vrednici oameni de pe la noi.
Vara lui 2012 aduce pe lângă Olimpiada de la Londra şi o altă competiţie, una plină de moralitate şi bun simţ. Dacă la prima, totul s-a construit pe suportul – nu contează dacă câştigi, important e să participi, la cea de a doua, pe numele de botez alegeri libere în România, totul se bazează pe: nu contează cine participă, e important cine câştigă. Dacă până mai ieri, alaltăieri ţi-ai zdrobit oasele pentru dreptul (?!) de a-ţi plăti taxele şi dreptul la viaţă, astăzi ai o nouă şansă. Unică !!! Şi tu, alegătorule, poţi să faci parte din lotul pentru Olimpiadă, dar nu de la Londra. Olimpiada oraşului tău.
Dând la o parte sportivii din lotul de independenţi, cei care încă mai sînt, lotul pestriţ şi călător te aşteaptă.
Stâlpul îşi aşteaptă cuibul, cuibul îşi aşteaptă pasărea, iar pasărea îşi aşteaptă...ciocul. M-am minunat la foametea de...achiziţii din flora asta plină de mocofani cu gura mare. Nu ştiu, dar parcă sîntem un stol de păsări al cărui zbor e îngreunat de ochelarii ce ne sprijină ciocul de...realitate. Cum mama măsii de pasăre e şi asta. Una ciocăne şi alta zboară. Mari scule de păsăroi – lideri, îşi umflă penele şi dau din cioc, mai rău ca o ciocănitoare cicălitoare. Zborurile spre dosare se închid până la o nouă venire în picaj a păsării-mamă, chiar dacă flora asta demenţială îşi are pana, ciocul şi tot complexul de la două păsări – tată: Decebal şi Traian. Pare o idioţenie, dar aştept cum se dau păsările în gât din...cioc.
Las deocamdată acest zbor în bătaia vântului. Penibil zbor, penibile păsări. Se lucrează în laboratoare la o nouă pasăre. Pasărea – independentă. Mira-m-aş că poate să zboare de una...singură.
Revin, îmi plac...păsările.
păsărarul de servici, Pilu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu