PUBLICUL

 În toiul relansării spre o bunăstare de tip “las-o mă că mere și așa” fotbalul nu se dezminte și intră pe ușă. Din greșeală evident. Se reașază zodiile în clasament, dar și finanțatorii.

În urmă cu mai bine de un deceniu cel mai bogat arbitru din România, pe numele real Adrian Porumboiu, pleca din fotbal blestemând mizeria neuitând însă să sublinieze esența jocului în 11. “… n-am câștigat, fiindcă n-am trișat…”.

No, bade din tribună, poți să ai gura mare lătrând cu emoție sau dispreț la viitorul haitei canine. 

Cu pași lenți dar siguri, în cele (aproape) patru decenii de voie bună și belșug  românul spectator a dobândit  cunoștințe despre tot și toate. E un fin analist politic și uneori chiar geostrateg, stăpânește cu eleganță economia, chiar și cea subterană, miroase de la distanță calamitățile sociale, deci e și vizionar, stăpânește arta de manipulare precum un pictor renascentist etalând  creațiile sale prin intermediul… fumului (n.n. sfumato), devorează orice hoit cu abilități animalice, ce mai este peste tot, uneori îl face chiar și pe Dumnezeu în plus. Acum e perioada lui a omului prost și laș.

Bine, bine și ce are asta cu fotbalul? Păi are, că dacă n-ar avea nu s-ar… arăta. 

Românul care nu-și etalează  cunoștințele despre sport, politică, economie, sănătate (și mai nou) și educație e trădător și laș.

Așa că mi-e drag să nu țin cont de nimic și să-mi las ideile să zburde în acest text. 

Oricine ar putea râde, atunci eu de ce aș plânge?

Oricine poate să vorbească, atunci eu de ce n-aș tăcea?

Revin la fotbal, că deh mă “pricep”. 

Cu ceva vreme în urmă “nația asta estică” se destrăbăla în mod organizat în competițiile mai mult sau mai puțin europene. Traseul era unul scurt și firesc. Câteva victorii prin est, iar punctul final era… detestabilul vest. De ce detestabil? Uite așa în ciuda faptelor pre(a)scrise. În perioada interbelică doar “Ripi” a “mușcat” din elita europeană, apoi încet, dar sigur, fotbalul de tip sovietic a prins contur… împrejur. Steaua a forțat si a reușit, e adevărat că rolul a fost decis de regretatul Helmut Duckadam, dar totul era într-o sferă în care nu aveai ce căuta dacă nu știai să… aplauzi. Cel mai bine știe acest Sergiu Nicolaescu al fotbalului. Mircea Lucescu. Unul a desenat o nouă istorie, altul a desenat un alt public la… dilemele primului. 

Spectatorul român, împins de zicala “hoțul strigă hoții” a reușit să-și schimbe năravul, ba chiar și mirosul. A trecut cu lejeritatea meciurilor trucate spre sloganul “hoțul neprins negustor cinstit”. Unii știu și tac, alții știu dar au… cedat. Definitiv.

Tata Mircea, ce Doamne doar e octogenar, își aduce aminte de vestita Daciada și speră la… “remontada socialistă”. Never, vorba ardeleanului daco-geto-get-beget. 

Fotbalul nost e coordonat de Mihai Stoichiță, probabil unul dintre cei mai titrați antrenori europeni fără succes. După “generația de aur”, “generația de suflet”, de ce n-am avea și “antrenorii de aur și cu suflet financiar”. Nu sunt nebun, deocamdată, să cred că Mihăiță este cel mai nociv din fotbal. Tot aceeași vorbă. Never.

Bulgarii au fost buni la volei pe timpul Daciadei, sunt și acum, despre unguri nu scriu nimic că este o diferență  atât de mare încât și Decebal se întreabă: Miért csinálom mindezeket? Cititorule știi și tu, mai are rost? Eu zic că da. Lașitatea și tragerea pe cur nu sunt soluții ce pot da rezultate. Popovici (amândoi), Halep sunt modele greu de urmat. Să fii Popovici ești obligat să trăiesti ca el și crede-mă nu prea te văd în stare…

No așa-i și cu fotbalul. Vrei tribune pline, bagă materie primă nu dărui semințele. 

Publicul este construit pentru reacții doar vocale. Faptele parcă sunt interzise. Publicul nu hulește doar pe stadioane, hulește și pe stradă, apoi în liniștea “lucrului bine făcut” burțile bărbaților sunt acoperite de beri, iar muierile bagă… pe foc. Acolo, pe terasele nemulțumirii postdecembriste se aud proiecte uriașe, unele mai periculoase ca ale tătucului din Scornicești, noroc cu venirea notei de plată și a zilei de mâine, proiectele se prăbușesc. 

Repetentul de la agenția națională precum și câțiva politruci de pe la federații sunt doar microbi. Evident că n-au ce căuta pe “acolo” și pe nici “altundeva” dar când a contat pe imașul Mioriței, meritocrația. Sunt jeguri peste tot, puși sau numiți. Dar cui îi pasă? Publicul doar hulește nu și… construiește. C-tin Matei (vai de mine câte rime se protrivesc) a fost un elev dar și un dascăl perfect pentru viitorul acestei nații. La examenul de titularizare a atins cota 2,75!!!! Frate citititor sau soră (tu decizi asupra sexului) cu neputincioșii nu poți construi, vorba dacului. Never. 

Asta se încearcă și acum de la Guvern! Reconstrucția țării cu… demolatorii țării. Microbul din Banat se crede medicament. Tovarășe Grindeanu, tu nu poți depăși un concurent de pe locul 2 și să ajungi pe primul loc “decât” prin fraudă!

Sport în România nu poate să fie “decât” o revistă. Apropo nu intru în detaliile abonaților (v-ați prins?)

Ce este ciudat, parcă am uitat de unde am venit. Când privesc o “competiție” mă gândesc ce a vrut să spună din “public”, Gheorghe Dinică: “… fraților cu toții am mâncat rahat, doar că unii au cerut și supliment…”

Varianta cu minte sănătoasă a picat la examenul de admitere. 

Ca o țară să fie agreabilă musai să aibă viruși, de aceea vă rog nu schimbați litera “r” cu “n”. E mare păcat! Jocul vir(n)… ruși!

Hai pa și du-te-n publicul meu!

p.s. publicul din Cehia doar reacție...vocală?