RĂVĂŞITUL OILOR

La bună recitire îţi spun în scris decisule cititor, asta numai dacă masculinul îţi coboară privirea pe aceste rânduri, altminteri mă văd obligat să-mi ridic pălăria şi să salut pionereşte femininul acestor rânduri.

Fazele de protocol le-am trecut, aşa că nu-mi rămâne nici măcar timp să asist la nesfârşita campanie electorală de pe acest plai.

Geopolitic, eu sînt în apropierea Someşului din ce în ce mai Mic, mai neajutorat şi ciudat, şi din ce în ce mai...ud. Da, da (nu sînt adeptul dadaismului dară bat-o s-o bată de tastatură s-a blocat fără a-mi lăsa amprenta) ud. E drept că-n "Mioriţa" erau trei vlăjgani ce şi-au aruncat ideea peste acest popor dar şi pe programa şcolară. Doi ciobani ciudaţi şi deontologi, cred că unul era ziarist, s-au plimbat prin arhivele limbii române şi în dreptul literei "Ţ" şi-au blocat privirile pe cuvântul ţeapă. De aici totul a devenit banal, anal şi fecal, adică: venit, văzut şi plecat cu buze reci.

Reiau. Au fost trei.. Acum sînt paisprezece  sau paişpe la mişto. La început am crezut că-i vreo clonă a filmului cu Sebastian Papaiani în rolul principal. M-am liniştit. Acolo erau şaisprezece. Aici lipsesc doi.

Cititorule, mă întreb cu teamă şi gânduri scurte, cum s-ar descurca biata oaie cu paisprezece ciobani, dintre care două băciţe. E drept una e mai mândră şi cu decolteul la vedere, aialaltă e mai ţăfnoasă şi cu spume roşii în...trecut. Biata oaie. Behăie, e drept că-i liberă să meargă în orice stână, lupii au dispărut. Sînt câţiva mai la est, dar acolo e altă climă şi altă iarbă, aşa că lupii pot bea vodca în linişte.

Revin la cei 14 ciobani şi biata oaie. Behăitul nu mai impresionează, nici lâna. De lapte nici nu mai scriu. Gustul e altul, e o combinaţie între tradiţie şi lemn, demn de cartea nerecordurilor. Cel mai ortoman dintre ciobani e oţ (gurile rele spun asta), zice-se că şi-a dat cu modernismul în mână, un banal copy-paste şi l-a descalificat un alt cioban dar nu din turma asta de 14, un cioban mai securist, adică cu securea la el. Are iniţiale bune, cu multe cojones, dar diferenţa e mare. V.P. Cum? Vladimir Putin? Te înşeli iubite cititor. E Victor. Un tip înalt şi cam atât. Oaia asta n-a avut parte decât de extremişti. Mai întâi unul mic şi acum unul mare. Să fii greşit la rumegat? Ciobanul ăsta tinerel, pare că se ştie las...muls. E important ca oaia să aibă lapte. E mai greu la berbec.

Vremea şi vremurile se strâng, vântul bate şi frigul se cere. Oile coboară spre odihna celor cinci ani. Ce n-ai mai văzut oaie cu comportament de urs? Intră într-o hibernare impusă, ca cele cinci procente de pe pielea cărăuşului de bagaje. Da, aşa e. Măgarul. Ăsta e alt personaj, dar din alt film şi alte alegeri.

Ciobanul şef, fiind mai mare şi-a luat partea stângă a turmei. Fără niciun Ghiţă în staff-ul de campanie şi cu tableta sub pufoaiaca puturoasă, Victoraş bate (şi se deschide necondiţionat!?) câteva staule de prezentare. Oaia stă şi-l priveşte. Din când în când câteva bile negre cad în urma ei, fără a-l perturba pe ciobanul numărul unu. Despre gafele acestui individ niciun cuvânt. Oaia e neajutorată. E tristă, pentru că în câţiva ani iarba e înlocuită cu asfalt expres. Păşunile dispar. Apar promisiunile. E abătută şi cam ne...tăcută. Ţapul paşte pe altă păşune, mai grasă şi cu deschidere. Dacă-i oaie bătrână, poate să pască mai mult cu cinci procente neimpozabile. Oile bugetare intră în rândul oilor cu hayr-stilist. Mă surprinde ciobanul ăsta tinerel. Are apucări nord-coreene. Oare de ce mi-e teamă de expresia: "se poate şi mai rău"? Oare de ce? Sau până când?

Aşa că, nu numai pe Someş în gios ci pe giosul fiecărui râu, oaia devine un personaj (oaia personaj?) important. Ea poate behăii la...răvăşitul oilor. Se încheie campania pastorală, pardon  sfârşitul anului pastoral, poate decide sezonul. Biata oaie.

Privindu-şi ugerul discret, oaia se întreabă. Încotro s-o apuc? Se uită la alt cioban. Dacă-n balada originală şi anonimă erau trei identităţi, acum apare a patra. Schäfer-ul e în faţa ei. Modelul acesta de baci e unul nou, dar...vechi. Duelul de la distanţă între aceşti doi ciobani, scuze, candidaţi, se răsfrânge asupra calităţii laptelui. Devine subţire şi...puţin. 

Tot stau în balada asta "Mioriţa" de puţin timp şi nu apar băciţele. Ehe! Băciţele sînt la mare căutare, dar nu în această baladă sau la această stână. E prea de tot. Doar gândul că Victor e învins de Elena şi se prăbuşesc toate rafturile cu cărţi scrise de eternul Vadim. Cred că am un subiect de film: Victor învins de Elena şi Elena e...nicăieri. Noroc că nu sînt cineast, cinefil şi cinematograf.

Topul primilor candidaţi mă sperie prin simpla existenţă şi-mi reamintesc aceeaşi vorbă: "se poate şi mai rău". Dacă devin oaie, o să-mi fie mai bine peste cinci ani pastorali? Dacă se bagă-n seamă Ana şi meşterul Manole precum Şova prin Guvern. Ciudat. Pe alte păşuni se aud regrete pentru un nenorocit de cizmar, astăzi sînt deontologi de tip şobolan care îşi povestesc viitorul. Al naibii "Mioriţă"!

E târziu şi poate un câine ciobănesc uită de tot şi toate. Muşcătura lui e dureroasă dar lasă şi urmări. Unii se lăfăie peste hotare, alţii peste gratii. Libertatea lor a fost acoperităcu lapte de ţară.

Ciudată decizie. Să aleg între nimic şi zero. De ce? Să aleg între ce va fi şi ce n-o să fie never. Mai ne vorbim cititorule. Mă retrag spre lectură, ,vreau să aprofundez programul electoral al păstorilor de suflete amăgite.

Apropo, mă poţi critica. Eu nu beau lapte, de aceea nu mă prind...ei pe mine.

De dincolo şi de dincoace de stână, ciobanul Pilu.