MI-E DOR DE „U”

mi-e dor de „u”

şi mi-e dor de dor

pot să-mi mor şi moartea de dor

să-mi plâng şi să-mi cânt cu dor un dor

de dor de „u”

mi-e dor de mine

mi-e  dor de boemie,

de lacrimi rupte pe scânduri şi iarbă crudă,

de dor să mor şi mi-e dor de „u”

mi-e dor de limba mamei,

de limba copilăriei

si de „u”  mi-e dor

au fost eroi şi sînt ce au un dor de „u”

şi plâng cu pumnii strânşi drepţi

spre cer,

sînt stele ce dorm şi vorbesc

în cuvinte şi simt un dor de „u”

pe străzi şi-n case,

se cântă

la fereşti sînt chipuri ce-şi caută

darul,

el deschide inimi şi trecuturi demne

e dorul de „u”.

boemie !

e zi de match,

o, tu limbă română

şi grupuri cu dor de „u”

se-nchină şi cântă

în limba ce i-a crescut

simt victoria şi dorul de „u”

poţi pierde un chip

o mână, dar simt

sînt crud şi necioplit.

o, doamne

n-am formă şi culoare,

dă-mi doamne lumină

Doamne de ce mi-e dor de „u”?

lasă-mi chipul lipit de pământ,

ridică-mi trupul spre cer

arată-mi victoria şi istoria ce strigă

cu mâini şi picioare

mi-e dor de „u”

să tac?

şi dorul să-mi tacă?

n-a plâns destul?

a curs şi sânge,

a curs şi istorie

şi Someşul plânge

de dor

şi dorul lui „u”...mai curge

se varsă

în doruri şi inimi demne

în minţi şi suflete eterne

în copii şi mame

în cuvânt şi-n pagini.

copiii ce-mi cresc au şi ei dor,

de copilărie

de joc

şi iar de „u”

dorul lui „u” îmi doare durerea,

încet,

brusc se nasc dureri

apoi  pier,

dorul de „u” e chip

şi cântec.

Mamă mi-e dor de „u”.  

e cerul senin şi totul e alb,

e pământul uscat şi totul e negru,

e începutul şi capătul de dor

mi-e dor de „u”

mi-e dor de alb şi negru

e capăt de drum,

e istorie

şi plâng.

e limbă

şi cânt.

e poezie

şi spun.

mi-e dor de „u”

dintr-un capăt de pământ.

aici pot să exist şi să-mi spun

în şoaptă şi-n ritm

mi-e sete de dor

să-mi destup  sticla

pahare să-mi sparg de mânie şi de dor

beţie nebună!

cerşeşte şi umblă

mi-e dor

de „u”

şi plâng în cântec

sînt vesel şi tot mi-e dor de „u”

mi-e dor de alb

mi-e drag de negru

mi-e dor de negru

mi-e drag de alb

plec discret spre locul meu să cânt

în şoaptă

mi-e teamă de voci

poate-mi cântă dorul,

doamne,

numai mie mi-e atât de dor?

cortina cade, actorul moare

biletele cad,

spectacolul moare,

cerul se deschide

e alb şi negru,

vorbeşte, e viu.

istoria şi limba sînt

îmi rămân

fiule sînt ale tale,

iubeşte-le, ele nu mor

mi-e dor de „u”

mamă să-ţi fie dor de mine,

şi nu de „u”

ea e limbă

e cântec

e cuvânt

e început şi capăt.

Dedic aceste cuvinte celor ce trăiesc în Adevăr.

Dedic aceste cuvinte mamelor ce simt „atunci” şi plâng „acum”.

Dedic acest „interior” soţiei mele şi fiului meu.

De dincolo şi de dincoace de dor, Pilu