PROSTUL

Poveşti, basme şi legende au „trecut” prin faţa ochilor tăi, iubite cetitorule, dar n-aş crede că ai pus botul la cele ce-şi scutură prostia scrisă. Vremurile vin şi dor, pentru unii ce-i drept, modernismul place şi apelează la deget pentru a-şi deschide povestea, de aceea zic şi eu aşa într-o doară sub formă de întrebare: îţi plac comentatorii, chibiţi cum îi numesc prin poveştile mele, ce-şi etalează nebunul simţ, jegul, neputinţa, lipsa anilor de grădiniţă din propriile curţi şi multe alte elemente ce construiesc într-un cuvânt acest tip de om: Prostul zilelor noastre.

Văd că nemernicia lui n-are hotar. E peste tot, s-ar făli dacă l-aş numi prost cu şcoală, dar n-o fac, pentru că el, prostul, e personaj de poveste. N-are verbul la el, de aceea simt un miros rece de la propriile lui picioare.

Prostul nu poate duce semne şi idei spre lume, pentru simplul fapt că gps-ul lui nu-i conectat la umanitate. El, prostul simte doar impulsuri. Se ridică în primele două picioare şi îşi caută tufa pentru a-şi goli lichidul împuţit. El, prostul n-are gând şi nici visuri nocturne. El, prostul n-are somn. E drept ca un gard şi prost ca propria-i umbră. De ce? Simplu. E prost şi nu acceptă odihna.

Citeam zilele trecute o poveste, pe cât de simplă pe atât de complexă (n.n. „Despre dezamăgire şi câteva mărunţişuri „– Stelian Tănase). După lectura ei m-am simţit viu şi căutam cuţitul să tai...prostul. El, prostul mai viu decât mi-aş fi închipuit, colora zâmbete şi cuvinte pentru proşti. Hăhăitul în grup e periculos, mi-am zis în sinea mea, de aceea mă grăbesc să plec din poveste şi să-mi dorm hodina.

El, prostul există şi lângă tine cititorule, chiar mai aproape decât ai măsurat tu, din privire, amintire sau dialog între cuvinte, prostul există şi îşi măreşte cantitatea atât numeric cât şi literar. El îşi implică vorbele în grup extern, ca sifonarii, chibiţii sau ochii albaştri. Un simplu gest şi poate să cadă un vis, poate chiar nenăscut.

El, prostul se hlizeşte într-un cerc fără rază de lumină şi n-are nici arc de cerc pentru a-şi trimite săgeţile spre umanitate.

El, prostul caută să domine, să existe peste apă, foc, de fapt peste viaţă.

Citiorule sînt eu singur? Bătaia ochilor  mei e ciudată? Trăiesc în somn o altă viaţă şi-mi dorm viaţa? Să-mi mai întreb...întrebările?

El, prostul lipsit de simţ şi orientare rătăceşte prin viaţa, atenţie, scurtă şi perfectă, doar prin acceptul meu şi al tău, tacit ce-i drept.

Cu ce începem? Îi nominalizăm? Îi excludem? Şi apoi te întreb, la moartea lor va plânge cineva? Ştiu că râzi şi apoi răspunzi, hodinit de atâta râs, nici măcar...prostia.

Prostule, cuvântul şi fapta te fac mai diferit, nici într-un caz şosetele noi ce-ţi acoperă picioarele nespălate.

De dincolo şi dincoace de lehamite, Pilu.

p.s.

- dedic această poveste tuturor celor ce-şi bagă nemernicia în atitudine;

-  dedic această poveste chibiţilor din lumea întreagă;

- dedic această poveste nemernicilor;

- nu-mi dedic nimic, las totul prostului.