AU MAI RĂMAS 3 ZILE?

Un salut respectuos cititorule. Apropo sînt și saluturi nerespectuoase?

În postmodernism mi-am dat seama că sînt trei direcții în care pot să-mi manifest interiorul și exteriorul. Politică, fotbal și bârfă. Ele îmi răspund cel mai bine la întrebarea...cine, altminteri aparțineau altei bucăți din lovita limbă română (în postmodernism).

Îmi propun să te ignor, doar astăzi, respectuosule cititor și să bârfesc doar cu mine, spre disperarea duplicității din mine. Ce, tu n-ai fost duplicitar cu tine? (atenție, mi-am intrat în rol).

Dialogul surd durează cât memoria românului din mine. Trei zile. Apoi uitarea acoperă trecutul și elanul îmi blochează viitorul.

”Bă (aud o voce din exterior) lasă politica și treci la fotbal, tu nu vezi că mai sînt trei zile?” Nedumerit de vocea din umbră, mă spăl pe față și rup nervors foaia de calendar și-mi șterg fața duplicitară. Așa-i, bată-mă eșecul, vineri ”băieții” se iau la trântă cu un...cocoșel obișnuit cu victoriile.

Franța, impropriu spus Franța, tremură la orice apel telefonic. Nu se știe cât de dulicitar poate să fie interlocutorul. Sintagama galeriei ”cine nu sare...” poate să devină pericol pentru mine (eu) sau tine (tu). ”Băieții” n-au nicio emoție, au pregătit, vorba vine au pregătit, tactica jumulirii penelor cocoșului obraznic și tricolor (altul decât cel albastru-galben-roșu).

Generalul Icoană înconjurat de cei trei ucenici încearcă, în astea trei zile rămase, să-i pocăiască pe băieți și să le arate calea spre victorie. Senzaționalele jocuri făcute în ultimii  ani m-au convins că ”băieții” fac parte din categoria a II-a. Categoria I are în dotare băieți și echipe cu țintă clară: ”am venit să câștigăm titlul”. O a II-a categorie e una mai diluată din punct de vedere vocal și pornesc în șoaptă: ”am venit să jucăm”. Între aceste două categorii se duc lupte și minute de publicitate, restul e poezie. Jocul ăsta (n.n. fotbalul) e cel mai bine mulat cuvântului, industrializare. Ea e singura ce a reușit să excludă banalitatea jocului.

”Băieții”, Generalul Icoană, ucenicii și scamele lui Burleanu sînt pline de entuziasm. ”Bă ești nebun, tu nu vrei să câștigăm?” (aud aceeași voce). Mă uit la mine și-mi dau seama că nici gândurile nu mai sînt sigure în tribună. Ăsta-i duplicitarismul meu, nu cred decât în mine (eu), ce face unul sau altul e demonstrație plastică sau lucru manual.

Generalul Icoană sper că a aflat de calificarea ”băieților” și poate să-și arate noua schemă tactică, cea de umil sau ”bun îi bă și zero la zero”. Un ics cât o cădere a Bastiliei sau mai recent cât o victoriei a ”băieților” împotriva primelor oferite de Burleanu. Apropo, domnule Burleanu, pe domnul Dedu nu l-ați premiat, pentru că handbalul e sport național.

Revin la joc și la cocoșei. ”Băieții” pot să facă diferența între cocoșei și...cocoși. E drept că-i mică diferența, dar...vizibilă. Partea comună e metalul atât de prețios ce începe cu ”h”. Haur, pentru că ferul ruginește.

Sînt mai mult decât duplicitar și aud  o voce. De data asta știu exact cine-i răspândacul. E chiar osul, pardon bossul de la federație. El încearcă să fie omul ce tace și face. Încă odată sînt duplicitar și-mi dau seama de originea omului. Vocea îmi spune: ”...noi decidem soarta fotbalului, aici se iau deciziile pentru fotbalul românesc...”. Trec intenționat peste gramatica textului și mă opresc la...matematica lui. Îmi place să adun cele 300 de titluri europene, cu cele 765 de centre de excelență din țară și abia la urmă să extrag radical din sumedeniile de vise și iluzii.

Știu că sînt un duplicitar, chiar am avut reproș – ”...are un caracter infect...” – dar coane Burleanu am impresia că ești Robin Hood, pentru că Pintea n-ai cum să fii. Acolo intervin și testiculele. Mai ești optimist? Mie mi-a trecut. Mizez pe un joc, cel mai simplu joc. Cel al bunului simț.

Curiozitatea duplicitară am lăsat-o la final și se învârte în jurul Generalului Icoană. Generale fă-mi hatârul și explică-mi logica ta de ”antrenor al secolului” ce ești. Cum naiba îți propui ”să ieșim din grupă”? Spune simplu: CA-LI-Fi-CA-RE! Te doare? Oricum ieșim din grupă, sau poate tu crezi că ”noi” rămânem în grupe și restul echipelor joacă fără tine și cașcheta ta acoperită de icoane. Apropo, nu doar Franța ne este superioară (cuvintele îți aparțin), asta așa de dorul duplicitarismului din mine și te convingi abia după ce...ieșim din grupe.

Hai România!