17 august 2016

EVALUAREA DIN AUGUST

Salut cititorule, iar dacă n-ai chef de mine te înțeleg dintr-un singur motiv. Libertate.
Povestea de astăzi e ca o scrisoare deschisă președintelui FR de Handbal, Alexandru Dedu, omul numărul 1 din handbalul românesc.
Pe site-ul federației, unde numărul 1 este domnul Alexandru Dedu, apare precum o ordonanță de urgență un text ce este susținut de un titlu rupt din ”corectarea tezelor din octombrie”.
Evaluarea ciclului olimpic 2012 -2016.
Un text admirabil, cele 20 sau poate 30 de rânduri m-au impresionat. M-am eliminat din două în două minute și am simțit superioritatea numerică a cuvintelor puse grandilocvent. Nu-l știam dur pe numărul 1 din handbalul românesc. În 48 de ore a fost pus pe masă textul. Gata! Le-am și ne-am evaluat. Ptiu, hărnicie și profesionalism în România lucrului bine făcut!
Ce înțelegeți, stimate domn, prin expresia: ”cea mai corectă”?
20 de rânduri înseamnă evaluare? Pare o coincidență, am impresia că ați băut apă din același pahar cu Răzvan Burleanu. În ambele cazuri s-a ”ieșit” din grupă umilitor și cu stângul pe tobă.
Omul numărul 1 din handbalul românesc devine susceptibil și împrăștie substantive derutând pe cei din jurul său (n.n. Comisia Tehnică, public, yes-mani și oameni de bine). Urale! Se lăbărțează peste mulțime succesele echipelor naționale din ultimii ani. Cei prezenți nu reamintesc de cele 7 titluri mondiale.
”Performanța se obține din trei igrediente” grăiește numărul 1 din handbalul românesc. Am simțit umorul, a fost ca o aruncare de la 7 metri ratată. În stolul de substantive, unul mi-a atras atenția. Onestitate.
Am luat substantivul în mână și l-am privit. Am început să plâng și mi-am dat seama că el este alocat performanței sportive și nu celei manageriale.
Am urmărit cele 20 sau 30 de rânduri ale celei mai subțiri evaluări și relaxarea m-a cuprins la cota Tokyo 2020. Sînt depășit de verb și postmodernism. Nulitățile și-au triplat numărul, iar cuvântul valoare din ”evaluare” lipsește, pardon apare când e vorba de selecție. Aici doare. Există și o vorbă – ”tăcerea e de aur”, doar că în acest caz aurul...ruginește!
Umorul nu l-a părăsit pe numărul 1 din handbalul românesc și consolidează spusele unui alt număr 1, dar de data asta mai puternic (fâs), demostrându-mi spusele anterioare că fac parte din România lucrului bine făcut (fâs). Numărul 1 din handbalul românesc întinde o expresie precum lumina unei picturi înnegrite cu...roșu – ”...procesul de selecție în echipa națională, acesta este unul natural...”. M-am impiedicat și mi-am scăpat substantivul din mână.
Cititorule îți cer un comentariu pentru că vreau să simt care este diferența dintre poveste și...evaluare.
De dincolo și dincoace de semicerc, Pilu.
ps.

senzațional interviul ”descoperit” pe youtube, iar întrebările incomode m-au ucis.

2 comentarii:

IITNEDUTS

Somnul nu-mi dă târcoale, așa că în lipsa unei preocupări intelectuale mă uit la teveul acoperit cu pești, macrameuri și alte moșteniri ale ...