29 octombrie 2024

IITNEDUTS

Somnul nu-mi dă târcoale, așa că în lipsa unei preocupări intelectuale mă uit la teveul acoperit cu pești, macrameuri și alte moșteniri ale unui trecut, tot mai prezent. Filmul ce se derula era o capodoperă a acelor vremuri trecute, dar și actuale. Toamna bobocilor. Varvara și Toderaș, doi transilvăneni daco-geto-get-begeți, împroșcau în afara ecranului cu artificiile unei vieți  liniștite.
Așa și eu. După câteva secunde simt că mă ia cu amețeală  și-mi dau seama că sunt bolnav. Balanța inimii, acest duel dintre cele două cunoscute ale ecuației inimii, diastolica și sistolica, lasă semne de… amețeală. Evit o poziție de drepți  și-mi amintesc de o definiție a Dumnezeirii, ce-l are creator pe Emil Cioran: “Dumnezeu este intervalul dintre cele două bătăi ale inimii…”
Începe să-mi fie teamă. Nu sunt obișnuit cu poziții așa  înalte, de fapt cea mai înaltă. Vârfurile nu-mi dau siguranță, chiar și acum îmi aduce aminte ce teamă îmi era de vârful creionului când  îmi  curățam urechile.

”U” Cluj pe primul loc. Încerc să-l trezesc pe tata din somnul veșniciei, dar nu-mi răspunde, simt că știe, altminteri nu-mi explic frumusețea  acestei toamne. ‘“U” Cluj pe primul loc la finalul turului. 
Mă ridic cu greutate, mă sprijin pe viitorul acestei nații și încerc să-mi tratez amețeala. 
Medici prea puțini, acum la “U” Cluj, chiar spre deloc, de avocați sau profesori nici nu mai discut, în primul 11. Epoca, ai carte ai parte de orice, a apus, acum cine-i harnic și muncește are tot ce vrea(u), chiar și… peste.
Îmi aduc aminte la începutul sesiunii din vară a “studenților” că un chibiț din tribună mi-a șoptit: “… anu’ ăsta suntem peste anul trecut…”  Tac și îmi forțez memoria să aflu dacă s-a mai întâmplat ca “studenții “ să n-aibă  nicio restanță. Nu găsesc niciun “an” cu examene luate pe… linie, dar nu pe linia de metrou a fostului student comunist de economie politică și limba romană pe dosuri.
Balanța inimii, duelul de care am amintit dintre sistolică și diastolică, forțează un puls unde și adrenalina se rătăcește. 1919 bătăi pe secunda veșniciei.
”U” Cluj pe primul loc? Da, vine un răspuns de… sus. Privesc în sus si… “susul” tace. N-am privit până sus de tot că intru în duel cu “șeful de an” și acolo “susul” e clar. Sunt doar patru litere. YHWY.
Cu mare greutate ajung în fata oglinzii și încep să-mi întreb… răspunsurile. Eu sunt, nu sunt eu și tot așa ca un joc pentru sugari. Cu urme de lapte în colțul gurii îmi iau toate cursurile să-mi pregătesc sesiunea din… iarnă. 
“U” Cluj abia acum începe să sperie profesorii, preparatorii și asistenții, pentru că totul a fost lăsat pe clasicele restanțe sau “subiecte impuse”. Nu nominalizez studenții pentru că nu vreau să râdă liceenii Dana și Mihai (Oana Sârbu  și Ștefan  Bănică fiul) din… academie. 
Hai sa merg pe la alte Universități, așa într-un mic control al durerii. De fapt m-am decis, le dau la toți un test cu întrebarea = doare succesul unui alt student = iar răspunsurile  adevărate să fie trecute în raportul observatorului de la următoarea sesiune de admitere.
Mă sperie și acum lipsa restanțelor pentru “U” Cluj, al naibii, nu m-au obișnuit până acum cu un astfel de parcurs “academic” pe gazon, deci și prin urmare habar n-am cum să mă comport și ce să aștept de la viitorii absolvenți. Alerg cu primele două mâini spre bibliotecă si recitesc nemuritoarele cuvinte rostite de 
dr. Iuliu Hațieganu:”... scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria națiunii; nu speculă ci jertfă…” 
Mă sperie puțin lectura merg până dincolo de absolvire. 
E limpede precum Someșul la vărsare, că după absolvire vor intra direct în pâine în economia de pe aici (nu mă întreba cititorule despre ce economie e vorba că habar n-am ce răspuns să-ți dau), vor profesa în clinicile orașului de cinci stele cu metrou și alte galerii subterane pe unde cârtițele își desfășoară activitatea de jaf? Echipa în alb și negru, la propriu și la figurat, m-a surprins. 
Rămas în fața bibliotecii o carte îmi face semne disperate cu doua degete ridicate, de parcă doream o eliminare de două minute. Cu ochii mari cât ceapa de Periceni, il privesc pe dr. Luca și cu vocea lui gravă aruncă spre mine cuvinte nu prea auzite de “studenții” români, că de cei spațiali nici n-are rost să “zambesc”. Și-mi spune:
Dr. Mircea Luca: “... “U” are farmecul lui, într-adevăr este clubul studenților clujeni, a tuturor, pentru că atmosfera aceasta de echipă iubită a fost dată de studenții care au plecat de aici cu simbolul acesta. “U” Cluj…”
Recunosc,  n-am crezut că în acest an studenții sunt așa de bine pregătiți. M-au trădat notele de la BAC. 
Una peste alta, dacă în viitorul apropiat celelalte “universități” nu-și pregătesc “studenții” dar și “dascălii” cu noul sistem de învățare, riscă să rămână restanțieri mult timp de acum încolo, de fapt nu mult, abia acum îmi dau seama că “studenții” în alb și negru au vârsta… dascălilor. No asta-i bai dacă nu te uiți și la filmul… Liceenii. 
Următorul examen din an e cu o altă academie  a postmodernismului, una de la margine de țară. De acolo doar “Farul” se mai zărește pentru că și acolo metroul este puntea de legătură dintre conducerea academiei și … senatul Universității. 
Este o diferență majoră, chiar și de exprimare între cei doi “șefi de an”. Dacă “șeful de an” de pe aici îl tăvălește de “șeful de an” de pe acolo, atunci chiar că-i bai mare pentru toți. Apar cheltuielile, haine pentru sfârșitul de an, locația banchetului, dirijorul corului, ce mai, preocupări clasice. 
Mirosul primăverii este cel mai așteptat. Tac să-mi măsor tensiunea, vreau să aflu dacă sistolica s-a împăcat cu diastolica. Rămân perplex când privesc ecranul. Cea mare e mică, și cea mică e… mare. E clar, dorm și visez. Era imposibil să fie de adevărat. Chiar imposibil.
Mă simt relaxat, îmi urmăresc traseul clasic al dimineților banale și ies să-mi întâlnesc partenerii de șuetă.
Abia mi-am întins șezutul pe terasa studenților  acoperiți de sete că vin spre mine o mie nouă sute nouăsprezece voci și urlând o întrebare în gura mare  (e cu rimă, dar nu am vrut): ce te faci dacă “U” devine campioană?
Stau calm și-mi privesc vârsta apoi răspund privind peste pauza dintre bătăile inimii: Nimic, incă o… facultate!
De dincolo si de dincoace de locul 1, un chibiț fără restanțe!



27 octombrie 2024

MĂI COSTICĂ

Au fost câteva zile învelite cu handbal la Cluj Napoca si Turda. Dacă în orașul de cinci stele s-a desfășurat într-un anonimat greu de anticipat, Trofeul Carpați la handbal feminin, puțin mai la sud, la Turda, s-a desfășurat un meci “banal” de cupă europeană între două echipe ce și-au propus calificarea. Din fericire echipa administrată de ”prietenul” tău s-a bucurat la final reușind să răstoarne un meci pierdut înainte de a începe. De la -6 la +10 a fost nevoie de doar… 60 de minute.


Trofeul Carpați, altă dată gazda unor echipe ce-și găseau cu greu ritmul în fața echipelor naționale, uneori îmi aduc aminte că și selecționata România B era o echipa de temut, azi, într-un anticipat “schimb de generații” naționala feminină de handbal s-a cam împotmolit.

Gata, acum tunurile pe fetele care uneori n-au minute, nu meciuri, la echipele de club. Nici într-un caz. Strategia handbalului național este un test pentru toți ce-și reglează scaunul de lider FRH, după chipul și asemănarea experienței. De data aceasta  strategia handbalului este ca o zacuscă sau un aluat de pâine cu maia. Am impresia că fostul arbitru Din, ajuns să conducă - handbalul sport național - în următorii ani, face o confuzie grosolană. Confundă echipa cu spațiul propriei afaceri, înlocuind tot ce se poate cu gemuri și murături făcute în mod natural. Măi Costică, handbalul nu-i băcănie. N-am auzit ca zacusca și gogoșarul tău murat să fii fost campioane mondiale, murăturile tale rămân acrituri și atât. 

Agresivitatea cu care nu s-a promovat ediția din 2024 a “Trofeului Carpați” de la Cluj a fost dusă la bun sfârșit. Dacă pe malul lacului Herăstrău ești înconjurat de ridicătorii de scame asta nu înseamnă că la final zacusca are gust de… premiere. 

Lipsa publicului din Sala Polivalentă este meritul profesioniștilor mâncători de rahat, pardon de zacuscă. Am avut uneori impresia că particip  la cel mai grandios antrenament internațional fără… public. Ușile închise si camuflarea rețetei de ardei cu varză. Nici nu vreau să bat cu imaginația  spațiul din Ungaria de la Campionatul European. Stau liniștit și-mi rup o bucată de brânză din șpaițul - handbalului sport național - și-mi înec amarul. Trist măi Costică , mai ales când chiar nu te pricepi. Cred că mai bine te descurcai cu halbele! (Doar pentru cunoscători) 

Conflictul tău (nerecunoscut de tine, măi Costică) cu Sâsâeac a fost câștigat de ultimul și nu la 10 goluri diferență, ci concret printr-un cuvânt: in - ca - pa - bil! Oare cin’  știe adresantul? 

Îmi spunea un uriaș handbalist al acestei nații  (te ajut, a fost și rămâne campion mondial) - citez din memorie - “… Pilu, atunci când handbalul este condus de un arbitru, să fugi la mare distanță, stropește și pătează…” Nu mai întind șueta de atunci, dar l-am privit cu puțină ezitare. Am scos la interval cuvântul… “șansă”. 

Acum regret, mai bine nu mănânc murături toată viața, dar măi Costică chiar ești depășit, precum un contraatac din handbalul scandinav ce nu-l poți implementa pe aici… niciodată. Nu te întreb câți diridai ai întors la “Trofeul Carpați” dintr-un singur motiv. Știu. Să ai parte de excedent, poate echilibrezi balanța în… șpaiț. 

Sper ca în noul mandat să faci trecerea la un partid politic, dar pe față, si să te reorientezi din punct de vedere culinar. Cozonacul cu rahat duce spre… diabet, doar dacă nu ești atent la cantitate.

Dacă goliciunea din Sala Polivalentă din Cluj era supărătoare, nu la fel s-a întâmplat la Turda, acolo unde a jucat echipa Potaissa, avându-l ca președinte pe prietenul (cuvânt folosit la derută precum driblingul lui Ivano Balic) tău, măi Costică, temutul… Sâsâeac. Ți-a întins o capcană, te-a lăsat să jubilezi în prima repriza si apoi a tăbărât pe strategia ta precum se aruncă vinetele în zacusca cu… fasole. 😂

Atunci când lucrezi după rețete scrise corect si cu respect pentru handbal vine și rezultatul! Asta să n-ai impresia că Potaissa va cuceri Liga Campionilor, dar știe să parcurgă și să-și însușească traseul cel mai sigur pentru a ajunge… acolo. 

Tot ce s-a întâmplat la Turda în ultimul sfert de secol în handbal este meritul respectului pentru cei de “sus” și cei de “jos”. Din dicționarul limbii române s-au luat câteva ingrediente literare, dar nu pentru ardei cu varză ci pentru… viitor. Primul ingredient a fost și ramâne: echipa.

Măi Costică, dacă n-ai curaj bagă un “spion” în anturajul turdenilor și spionează cum arată succesul. Succesul nu înseamnă să câștigi Cupa Campionilor sau Campionatul Național, succesul înseamnă public în săli si în tribune. Asta-i ținta. Publicul! Sportivul știe ce are de făcut, nu-i nevoie de multe murături sau gemuri pentru cucerirea trofeelor. E nevoie de… echipă. 

Măi Costică, am discutat cu toți președinții de la FRH, dar cea mai mare dezamăgire ai fost și rămâi, dincolo de orice șansă pentru a te reabilita. Zacusca propusă de tine nu are… gust și textură.

Hai să te ajut puțin, ca spectator din sală, handbalul ROMÂNESC nu înseamnă NAȚIONALA. Tu chiar nu înțelegi că unui bolnav nu-i cumperi Ferrari, bolnavul are nevoie de medicamente sau chiar intervenție chirurgicală. Măi Costică poți să recunoști că ești bolnav? 

La Cluj, naționala a pierdut cu Elveția și nu-i o rușine. E sport, victoriile ca și înfrângerile aparțin în primul rând ideii de a participa, apoi a echipei și tot ce este în jurul ei. Adversarii turdenilor au venit cu +6 si au plecat cu -10 (cu mare noroc, puteau să fie chiar 13 sau 14 goluri diferență, dar si +8. Acum ce să facă suporterii din Macedonia 🇲🇰, să arunce spre sportivi cu reproșuri? Pot să o facă, dar numai dacă ajută.



Măi Costică  aștept o “remontada” stil Potaissa pentru strategia - handbalul sport național - și mai aștept să-ți respecți promisiunile. Te ajut putin, cum sună expresia:” … demisia mea în alb…” Asta-i diferența dintre sport și profitorii din sport. Măi Costică, te mai ajut puțin. Dintre noi doi cine (sau care) a luat și cine (sau care) a dat bani - handbalului sport național? 

Măi Costică, am plecat trist în fiecare zi de la “Trofeul Carpați”, și asta nu pentru că echipa națională a pierdut, ci pentru că în tribune nu am văzut copii. 

Copiii acestei nații au nevoie de sport, ei nu vor (nu toți) să ajungă la echipa națională, dar toți (cred) vor să vadă echipa națională. Nu am văzut un club cu juniori în sala BT Arena, dar la Turda am văzut premierea copiilor ce au devenit campioni naționali. Cam asta-i diferența dintre o zacuscă din “comerțul socialist” (îl cunoști foarte bine) si o zacuscă cu… bun simț.

Sper ca cei implicați - handbalul sport național - să fie atenți - MULT MAI ATENȚI - la viitoarele alegeri. Cred că s-au săturat de murături și cozonac cu rahat. Hai și cu mac, dar nu mult. Dăunează.

Măi Costică, explică-mi metoda de lucru prin care personalul ferehaș se îngrașă cu mai mulți diridai (bani, măi Costică, bani) față de jucătoarele ce s-au luat la “harță” cu echipele aflate în competiție pentru calificarea la Campionatul European? De ce un individ ca Luca este mai eficient… financiar ca pivotul Crina Pintea? De ce un “om de afaceri” ca Din este mai “util”… financiar ca Cristina Neagu. De ce Ioana Voinescu (consilier juridic ferehaș) este mai… “legală” ca Victor Baciu (kinetoterapeutul naționalei). De ce? 

Măi Costică promisiunile electorale sunt acum… autentice. Apropo, la viitoarele alegeri parlamentare joci la două capete, pentru că nu cred în vânătoarea ta de poker ♥️-ist. Nu cred că esti capabil să faci diefreneță între un as și… o damă.

Măi Costică bagă tu valoarea, eu (doar) nominalizez…

Investiții în sportul școlar 

Investiții în sportul universitar

Investiții în pregătirea tehnică a personalului de specialitate

Investițiile în centre de pregătire (astea dacă sunt)

Investițiile în viitorul… mandat

Poți să treci sumele fără tva.

Măi Costică cei care sunt împotriva ta de ce n-au drept de vot?

pentru azi ajunge, măi Costică.

Felicitări Potaissa Turda.

Hai “U” Cluj!

Hai România!


23 octombrie 2024

PENTAGONUL

A venit toamna. 

Recoltele sunt bogate precum conturile parlamentarilor, magaziile în schimb sunt goale precum conturile alegătorilor și atunci mă intreb, așa cum bine spunea nenea Iancu, eu cu cine votez monșer. 

A început spectaculos completarea și nu complectarea cum s-ar exprima un neavenit sau prea bine venit parlamentar. 

Indiferent de tribul politic, capul de listă e la fel de proaspăt ca un pește ce își scarpină solzii într-un viitor acvariu lipsit de apă, alge și voturi... umede. 

La început am crezut că se apropie ziua învierii, văzând că liderul psd la camera deputaților este micul Titulescu și minusculul poanta, pardon Ponta. Aici, covrigarul de Buzău și-a arătat valoarea politică dobândită într-un psd murdar vechi și niciodată modern. 

Progresul acestei nații e clar ca lumina zilei de duminică, în care preotul forțează mâna lui Dumnezeu prin rugăciuni, de fapt acesta  este drumul spre regres. Da, așa este drumul cel mai scurt dintre 2 puncte, linia dreaptă, așa că de la progres la regres deocamdată sunt doar 4 ani. 

Dacă în acest postmodernism ne bazăm pe aritmetică e simplu că am regresat de cel puțin 8 ori. Cu alte cuvinte, dacă „Ciucă al nostru” a avut o singură șansă să devină președintele acestei nații, acum are de 8 ori același ghinion. Cum naiba sunt silit să aleg împreună un zero, un minus unu, un minus doi și tot așa până la minus infinit, și chiar nici atunci nu e sigur că nu este unul ascuns pe lista preferaților.

S-au adunat să-și fâlfâie valoarea intelectuală și cea politică, pentru că sincer să fiu nu e nicio diferență între ele, în ambele cazuri elementul neutru pentru adunare este identic cu valoarea personală a fiecăruia, toate rebuturile sunt ale regresului.

Stau și privesc pentagonul promisiunilor pentru următorul cincinal. 

Întorc pe toate fețele să găsesc cel puțin o bilă neagră pentru candidații de bine ai pentagonului cu șanse. Îl numesc pentagon pentru că din cercetările nefăcute de mine, clinci, pardon cinci valoroși se vor bate pe viață, pe moarte, pe datorie sau pe orice altceva, dar nici într-un gaz pentru bunăstare, pentru jilțul de la Cotroceni. 

Privesc cu ciudă, pentru că nu le-am găsit un defect să pot să nu-l aleg. Să fiu și eu Fănică a lui nenea Iancu să pot zbiera la adresa... cațavencilor: „...nu voi să-l aleg...”

De la covrigarul de Buzău, la tanti general sau jurnalista cu studii întârziate, până la Siminică din peluză susținut de Mihaela dragostea tribunei. 

O stea cu 5 colțuri pare la prima vedere o pizza cu brânză de burduf, slănină afumată și ceapă de apă. 

Perfecțiunea pentagonului mă obligă în mod evident la multe înjurături, dar la adresa mea, că n-am fost în stare să descopăr un gol în plinul pentagonului.

Sunt trist, am crezut că țara asta nu mai are viitor, dar uite că odată cu ziua națională soarele răsare asupra acestei nații și va străluci pentru veșnicie. 

Din decembrie voi avea casă la preț de rahat, securistul din mine n-o să mai fie acoperit și abia atunci voi îngheța de frig, învățământul îmi așază fișier cu fișier tot amalgamul intelectual (în caz că am)și-mi trimite regresul la meditațiile  fizicianului din Sibiu, care a vrut sau n-a vrut, a dorit sau n-a dorit, ca una din case să-mi fie donată ca biet alegător ce sunt.. Jurnalista, cu studii întârziate, se zbenguie și spune cu bucurie aruncând vântul din Câmpulung spre Cotroceni, acolo unde ea n-o să ajungă niciodată, că e capabilă să conducă o ședință CSAT dar cu acceptul... Mariei Magdalena. Abia atunci e fericită că jilțul e la locul lui și ea rămâne în continuare a nimănui. 

Siminică din peluză nu mai surprinde pe nimeni, se agită de ochii mei, de ochii tăi și de ochii celor cu bani. E liniștit, are steaguri pentru peluză, flori pentru mămici, case pentru Werner, dar și alte ingrediente pentru a putea urla din tot sufletul, hai România! Și toate acestea într-un meci decisiv în fața Ungariei. 

Atunci, din peluză, Mircea cel iubăreț scoate asul din chiloți și observă (bună observație) că totul e mort, chiar și vârful pizzei cu cinci colțuri.

Mă văd obligat, în toamna iernii, să-l aleg pe fiecare în parte și să-mi cer scuze că nu am reușit să fac diferența între un valoros și un eventual pentagon lipsit de șanse. 

Regret, n-am fost atent cu mine chiar, dar pe viitor știu ce am de a... face faceri. 

Plec liniștit spre urnă, desfac plicul cu cinci colțuri, scuip în sân , iar apoi îi șoptesc lui Dumnezeu (doar el să mă poată auzi): „...prietene fugi din Cer, habar n-ai de ce sunt în stare ăștia din... Pentagon.

La final dau cu rahat pe mine spre a duce în eroare inamicul.

Ps

E vorba de cerc.


04 iulie 2024

de la HAUR la FER

Încerc să scriu acum o pastilă sau chiar un pamflet despre ce a fost în Germania 2024. E adevărat că până acum am renunțat din două motive:
1. nu știu să scriu la rece și 
2. am lăsat să „curgă” Dunărea spre (către) „setea” Deltei. 
Am înțeles, după acest campionat european ce încă mai are treabă, că această nație își descoperă din trei în trei decenii, generații care să-i reprezinte dincolo de vamă. Dacă în America lui 94 ne-am ales cu „generație de aur” , în Germania lui 2024 cu  „generație de suflet”. 

Este spectaculos acest pod peste decenii când, de la „aur”, fără nicio aluzie politică, să ajung la „suflet” fără nicio altă iluzie, dar de data aceasta emoțională. Uneori stau să mă întreb ce a lipsit generațiilor din deceniile 7 și 8, ca și ele să aibă parte de un „material valoros” sau „însușiri” care să-i  scoată pe români în stradă.

În ultima perioadă am văzut și am citit, oameni și texte, ce au desenat atitudinea echipei naționale de fotbal condusă cu atâta măiestrie de selecționerul Iordănescu-fiul. Am ascultat zilele trecute un cântec interpretat de Ducu Bertzi. E clar că arhicunoscutul cântec „când s-o împărțit norocul” este o negociere dar și o nemulțumire a modului de împărțire a norocului imaginar într-o lume virtuală. Dacă unii primesc cu carul, alții pot primi numai cu paharul. Interesant acest pahar în care nu găsesc partea plină, dar ce este și mai ciudat că partea goală are... suflet. Nu știu cum se face, dar atunci când românul e vesel, el cântă... „supărat, supărat”, iar ăl „prostănac” își alinta iubita cu hitul „Mihaela am înfrânt”.
E adevărat nemulțumirea acestei negocieri invită pe nenorocos la violență, luând cuțitul și tăind în piatră, dar nu ca Brâncuși și nici ca Florin Piersic în timpul filmărilor cu haiduci și boieri. Norocul este parte componentă a familiei Iordănescu, tată și fiu, chiar în această ordine. Prin 1997 naționala României, de fotbal evident, a ajuns la apogeu. Locul 3 în clasamentul FIFA. Atunci, Iordănescu-tata își lipea buzele de fiecare icoană făcătoare de minuni pentru a salva de la rele pe Dem Rădulescu, Puiu Călinescu și Jean Constantin, aflați într-o continuă instabilitate socială. A apărut, dar a și dispărut BD (n.n. brigada diverse).

Despre această brigadă diverse încerc în acest text să-mi arăt mulțumirea dar și nemulțumirea față de „succesul german” al naționalei cu suflet. În 1997, într-o grupă cu marile forțe europene la fotbal și anume: Macedonia, Lituania, Islanda, Liechtenstein și Irlanda, echipa intitulată generația de aur încerca să cucerească Parisul. Venea la ultimul meci de la Dublin, chiar dacă i s-a spus că va avea punctaj maxim, Iordănescu-tatăl a mai pupat la icoane. Generația de aur a plecat spre Paris, dar nu cu punctaj maxim. A fost un egal cu două goluri la Dublin. Ce dificilă grupă am avut în 1997. O altă grupă dificilă, cu mari valori europene în fotbal, a fost și grupa pentru Germania 2024: Elveția, Israel, Belarus, Kosovo și Andora. La început am crezut că este vorba despre o rețetă medicală și nici într-un caz o grupă de calificare pentru campionatul european. Aici Ducu Bertzi a împărțit norocul în mod corect față de toate medicamentele, pardon echipele naționale. Echipa României și-a luat partea leului și a stat lider până la capăt. Norocosul Iordănescu-tatăl a fost înlocuit pe bună dreptate de Iordănescu-fiul pe bună altă... nedreptate. Dar ce mai contează, când generația de aur lasă pui cu suflet. Oare ce a lipsit generației din 70 pentru că aur aveau, aveau și suflet dar tripla cu Ungaria i-a oprit pe nedrept de o semifinală europeană. Atunci campionatul european avea doar atât, semifinală și finală. Nici jurnaliștii și nici antrenorii de atunci nu iau îmbrăcat în aur și nici nu le-au reproșat lipsa sufletului. Chiar e caraghios să fac o paralelă între Dumitrache și Pușcaș, pentru că mi-e teamă că voi fi mângâiat de Ion Cupen, Fănuș Neagu, Mircea M. Ionescu sau alți jurnaliști ce stăpâneau cu demnitate limba română. Nu fac nicio aluzie, dar am impresia că echipamentul bibliotecii multor băgători de seamă este fără limite de fapt tradus în limba română n-ai carte n-ai nici parte. Aici Ducu Bertzi și cântecul lui nemuritor scot în evidență absenteismul individului ce își forțează norocul. El spune pe note, ce-i drept, că a fost dus la lucru. Apropo se mai lucrează azi undeva? Ce i-a putut lipsi lui Marcel Coraș și Radion Cămătaru în 1984 după ce au învins campioana mondială (Italia), au învins Suedia și Cehoslovacia, fostă campioană europeană să aibă parte și ei de puțin aur, dar și de mult suflet? De Cipru nici nu amintesc că există posibilitatea ca cei doi Iordănescu să vibreze în fața icoanelor. Zâmbesc cu o linie de atac a echipei naționale sub forma 1 – 4 – 3 - 3 să-i aibă pe Lucescu, Pușcaș și Coman (cu Ilie Balaci pe banca de rezerve). Râd curcile și Adrian Mutu! Cam cât de confortabil e în apărare să-l ai în dreapta pe Sătmăreanu sau în stânga pe Dinu, în față pe Liță Dumitru, iar vârf de lance Mopsul de... Dumitrache. Astăzi axa spre gol are același traseu, dar cu alte repere: Niță - Drăgușin - Marin și Pușcaș (atenție nu Marcel!!!) sunt generația cu suflet. Bravo lor, eu apreciez, dar sunt conștient că aceasta le este valoarea și atunci singurul cuvânt ce lipsește din cântecul lui Ducu Bertzi este... muncă. Da, stimate cititor, fără muncă aurul își pierde ... sufletul . Nu pot să fiu supărat pentru experiența germană din 2024 pentru că nici n-am visat că pot să am asemenea experiență, dar această echipă mi-a arătat încă o dată cum știm să ne bucurăm la durere. Suferința parcă face parte din această națiune, simt uneori lipsa de unitate. Suferința, ca și sărăcia, ne face marcaj om la om pe tot terenul numit viață.
În Germania lui 2024, când în Europa extremismul avea forță și culoare, ne-am regăsit unitatea noi ca națiune, dar nu noi ca noroc, nu noi ca muncă, nu noi ca viitor. Iordănescu - fiul îmi atrage atenția la lipsa familiei din anturajul său. Vreau de data aceasta să-l „înlocuiesc” pe Ducu Bertzi cu... Delia (esti disperat fiule?) și hitul ei miraculos „hai, rămâi cu mă-ta”. E drept că versurile sunt sărăcăcioase, norocul este înlocuit de... avere.
Iedi, stimabile, nu poți să-mi vinzi un „kil de mere” și să te plângi de lipsa somnului, nu poți să devii bucătar doar cu „zile fripte” în farfurie. Eu sunt de acord cu hitul Deliei (n.n. Matache în cazul în care ai nedumeriri) și sunt de acord să „rămâi cu mă-ta”
Ai nevoie de liniște, familia are nevoie de tine, iar lipsa somnului (doar cele trei-patru ore de somn pe noapte nu sunt de ajuns) îl lasă pe antrenor fără... suflet. Probabil viitoarele zerouri îi vor face timp pentru familie și pentru somn. 
Nimic spectaculos până acum. Răzvan Burleanu e nemulțumit pentru că a adus fonduri și la „iezii” din FRF. Cu acești bani se vor construi alte generații, dar cu o alte denumiri. 
La Euro 2024 am făcut parte din cea mai echilibrată și nevaloroasă grupă. De ce? Pentru că și prima, dar și ultima echipă din grupă a avut 4 puncte. Asta e matematica. Spectaculoasă calificare! (obiectiv îndeplinit).  Cea mai săracă echipă a ajuns să fie lider, dar cu toate acestea niciuna n-a reușit să treacă pasul următor. La euro 2024 s-au calificat 24 de echipe ținând cont că pe spațiul european sunt 44 (așa cred) de echipe. 
Întrebare de curios, oare cântecul lui Ducu Bertzi poate să participe la eurovision cu text tradus în limba engleză și cu aceeași linie melodică? Va obține același rezultat ca echipa națională în Germania. Aplauze 15 minute după eșecul cu Olanda, iar după 3 zile nația va uita tot. Ne întoarcem acasă, unde ne întâlnim cu aceleași fețe gri lipsite de cultură și aici mă refer nu numai la oamenii ce decid pentru cei mulți și uneori proști. 
Nu pot să cred că această nație mai are viitor atât timp cât covrigarul de Buzău are tupeu de președinte sau când femeia general vrea să înlocuiască pantalonul cu fusta decizională sau când un neisprăvit vinde tot ș-apoi spune că hoțul neprins e negustor cinstit sau când o duduie își filmează și orgasmul politic. Ce viitor să cred că mai am? Sau pot să fiu fericit? Nici vorbă! Ce aur? Ce suflet? Aici te rog Iordănescu-fiul să fii atent, nu la zerourile din nesomn ci la viitorul acestei nații, să pot să mă bat cu cei mari de la egal la egal. In zi proastă Olanda a luat terenul din Munchen și a aruncat cu el după Ducu Bertzi și al lui hit. Ducu Bertzi nemulțumit renunță la orice luptă și pleacă în păduri cântând despre o negociere proastă și lipsită de speranță. 
Echipa României, în Germania 2024, și-a arătat valoarea, e drept că e limitată, dar e una cu o mică șansă. Am să-l plagiez, nu pe Ciucă cel ce se vrea președinte, ci pe un fost lider de sindicat ajuns primar de București dar și premier, al unei nații ce de mult a schimbat macazul de la valoare la nonvaloare „văd luminița de la capătul tunelului” dar nu cu proști. Măi Iedi, chiar mă lași cu gura căscată fără să fiu la stomatolog! Îmi întinzi descoperirea ta recentă: „... într-o lună de vară nu poți să compensezi zeci de ani de diferență...”. Tupeul tău este obraznic! Tu, la fel ca și domnul general, ați fot sub valoarea echipei, oricând și oriunde. 
În Germania, în tribune sau dincolo de ele s-au regăsit românii, unii de acasă, unii aruncați de acasă. Acolo și-au ciocnit halbele și au rupt cârnații stropindu-și tricourile galbene cu zâmbet. Probabil printre ei a fost și Ducu Bertzi cântând despre un noroc prăfuit și uneori nedrept.
Iordănescu-fiul a devenit, încet dar sigur, un filozof al fotbalului asumându-și toată responsabilitatea. E demn acest gest, dar când prostia, orgoliul și mânia se întâlnesc e imposibil ca în acea intersecție să nu fie victime. După 3 decenii, Iordănescu-tatăl a recunoscut eroarea făcută în 1994, când Lăcătuș a fost uitat în cântecul lui Ducu Bertzi. Probabil și Emeric Jenei își aduce aminte de acest cântec, dar interpretat de Radion Cămătaru. Am impresia uneori că și Angelo Niculescu a făcut parte din acest cântec avându-l la masă la un șpriț pe Gicu Dobrin, dar aici am o mică obiecție, am citit scrisoarea din Mexic și pentru acest lucru îi mulțumesc doamnei Gica Dobrin. 
Orgoliul sper să nu fie emblema viitoarei generații pentru că atunci nici Bacovia și nici generația de plumb nu va mai salva această națiune.
În 1979 echipa României de tineret cucerea în Australia medalia de bronz a campionatului mondial de fotbal. Da, CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL – TINERET!

     Mă aflu într-o eroare spunându-i „generația de bronz” doar cucerind aceea medalie? Nu cred. Atunci un român a cucerit balonul de aur: Romică Gabor. Cred că i-am uitat, de fapt corect este i-au uitat proștii. 

Nu sunt un nostalgic, dar parcă generația Woodstock  cu Răducanu,  Sătmăreanu,  Dinu, Lupescu, Hălmăgeanu, Dembrovschi, Dobrin, Dumitru,  Radu Nunweiller, Dumitrache și Mircea Lucescu, asta să mă limitez doar la 11 „woodstok-ani”, îmi descoperă saltul uriaș pe care l-a făcut această nație în ultima jumătate de veac. Incompetenți în permanență, iar mama lor o doritoare de sex și facere deopotrivă.

Anii trec, unele amintiri se uită, dar tot ce se  răscolește într-un individ rămâne nemuritor. Asta s-a întâmplat în Germania, s-au reîntâlnit românii, fotbalul este o anexă.

Sunt curios după jocurile olimpice de la Paris din această vară, în cazul unei catastrofe, dacă cineva își asumă acea catastrofă. N-aș crede. Nici Mihai Covaliu și nici Elisabeta Lipă nu au forța de a înțelege care este diferența dintr-o generație de aur și o generație de suflet. De ce? Pentru că nici unul, nici altul n-a știut să facă diferența între un campion olimpic și un manager sportiv. 
Nu sunt trist, dar nici vesel asta înseamnă că mai am ceva din ceva.
Aș mai întinde două-trei rânduri, dar cred că fac parte dintr-o generație...scurtă.



18 aprilie 2024

ALIANȚA RUPTĂ-N CUR

Nu simt nevoia de nicio introducere pentru acest nepamflet, dar simt nevoia de a spune (și scrie) că nu sunt prost. Sau doar așa cred? În copilăria mea, ocrotită de unicul partid, am reușit să-mi fac prieteni și dușmani, acoperit de întunericul comunist am reușit să descopăr hai-ku-ul lui Nichita Stănescu ce arunca spre mine (și sper că pentru tine cititorule) cuvinte smulse din trupul său:

"Întunecând întunericul

iată

porţile luminii"

Într-o adolescență ce-și trasa cursul spre un comunism veșnic, a răsărit soarele pentru mine și vreau să cred că pentru toți românii, chiar dacă unii și-au însușit sacrificiul eroilor din Decembrie 1989, mizerabilii, hoți pe atunci, azi poartă costume din lână fină, dar uită să-și dea întâlnire cu apa și săpunul. Astăzi put și decid pentru mine și din păcate și pentru tine cititorule.

Analfabetismul politic, lipsa rafturilor din bibliotecă sau alte îndeletniciri a făcut să devin un român trist și probabil rupt în fund așa cum anticipa Ion Cristoiu, iar dacă sunt bolnav mă grăbesc spre Cozmin Gușă ce-mi arăta că sunt sclavul acestui ospiciu numit... România.

Analfabeții conduc, analfabeții scriu cărți, e drept că unii prin închisori, analfabeții devin dascăli și medici, iar pacienții mor și elevii devin... nefuncționali. E primăvară și e trist. 

Cantitatea de absolvenți... privați a îngenuchiat hai-ku-ul lui Nichita, a distrus metaforele lui Fănuș Neagu și ce e și mai trist l-au ucis pe Mircea Eliade  și Marin Preda. Eliade a avut curajul să-l certe pe Dumnezeu recunoscându-i veșnicia, iar Preda mi-a arătat că fără Dumnezeu nu este nimic.

Azi, enoriașii politici ies din bârlog și-mi spun în față, fără nici un preaviz, că sunt prost sau prost grămadă asta numai dacă nesimțitul politician este de pe la noi (n.n. Transilvania)

S-a aliat tusa și cu junghiul să-mi ofere șansa de a deveni, cum răspândea tov. Ion Iliescu, sărac și cinstit. Dacă te-aș numi nemernic, nulitate de politician ce ești, m-ai trimite într-o libertate de care tu fugi. 

Alianța preacinstiților măCiucă și CiolacuL dezgroapă expresia ce o credeam îngropată: AȘA CEVA NU SE POATE. Politicianul român (bărbat, atenție) și-a pregătit din timp viitorul. El vrea să-și probeze fusta la alegerile europarlamentare călcând pe podiumul electoral cu eleganța lui Rareș Bogdan, aruncând zâmbete și batista ruptă din cravata pionierului comandant de unitate. 

Biserica tace și se roagă, implorând lui Dumnezeu puțină neatenție până toți trec pragul, apoi Dumnezeu revine la normal și din nou patru ani de rahat pentru nația asta, cu alte cuvinte uitați de meritocrație și profesionalism. Pentru o zamă și un kil de făină vindem tot, chiar și viitorul copiilor acestei nații.

Bă, ticălosule, viitorul fiului meu nu-l vinzi! 

Explică omului prost sau omului prost grămadă asta numai dacă este din Transilvania, cum naiba ai reușit în loc de alegeri libere să oferi teste psihologice, când tu nici măcar nu cunoști psihologia acestei nații. Punctul forte al românului este neîncrederea în oameni. De aici pleacă demersul tău, măi păcăliciule, ce nu-ți cunoști propria limbă, călcând în primele două picioare gramatica limbii tale. Tribul sau familia pentru român este fundamentală, nimic din ce este dincolo de acest teritoriu pe el nu-l preocupă! Tu ai devenit politician și  lași impresii de unicitate. Românul, ca orice ființă de pe acest pământ, nu este veșnic, așa că îți dau o veste proastă. Ești muritor! Ai reușit să-mi dai test de perspicacitate. Apropo ai reușit să citești cuvântul perspicacitate fără greșeală? No, nu-i rău. Îmi arăți o listă cu o alianță ce chiar acum răscolește mormântului familiei Brătianu, mormântului lui Corneliu Coposu. Să-i mai reamintesc pe Carp și Iorga.

Voi, acum funcțiile vă provoacă libertatea (cuvânt readaptat pe baza prostiei voastre), sunteți doi români mici, dar nu ca cei de la Cocoșatu cu gust  și o bere povestită, ce încearcă puterea să rămână veșnică pentru ei și soldații cu dosare în așteptare. 

Performanța post decembristă a dat posibilitatea ca într-un municipiu cel mai mare angajator să fie... Primăria?  Este rezultatul incompetențelor continue, este dorința de veșnicie a unuia sau altuia. Pungile cu făină, zahăr și alte produse găsite în comunism doar pe cartelă, azi își fac... datoria. 

Ați distrus familia și biserica, au rămas doar cei ce dăruiesc... note informative sau rugăciuni de slavă edilului glorios, chiar dacă hainele îi put de incompetență. 

Alianța pesede – penele este mai dăunătoare aceste nații mai mult ca un pachet de țigări. Această alianță naște monștri, care la rândul lor se reproduc și atunci vai și amar de amestecul de sânge. Perfuziile externe se vor dilua și decesul se apropie. Te las politicianule să-ți corectezi ținuta, îți dau șansa să mă cunoști, îți dau șansa să-mi săruți buzele, mâna și chiar organul de reproducere, poate atunci vei înțelege de ce familia e sfântă și fără de hotar.

Vreau ca nația asta să existe în Europa, nu vreau europenizarea României, nu vreau granițe și nu-mi dărui lesa marginalizării. 

Îmi doresc să răsară soarele!


16 aprilie 2024

SERENADE ELECTORALE

Îmi aduc aminte de copilărie și de poeziile “asimilate” la îndemnul adulților. Arhicunoscuta poezie “cățeluș cu părul creț” în care am întâlnit versuri demne de un viitor fantastic. 

Furt, jurat, minciuna sau alte îndeletniciri comuniste continuate azi de un pesede diluat lipsit de consistența, urmărit îndeaproape de alt partid istoric aflat pe cale de dispariție, peneleul, cupluri de actori in fuste scurte, Rareș și Nicolae.


Tot la etajul amintirilor este alt text poetic, dar de această dată semnat și asumat de Vasile Alecsandri, un text cu staul și muls. Miorița. Plaiul mioritic în ultimii treizeci și... de ani a fost jeGmănit (n.n. corect este jecmănit) de hoți mai mic și mari.
Trei ciobani (unul la propriu și doi la figurat) se fălesc cu oile acoperite, nu cu lână cum e normal, ci cu speranță. Cei doi ciobănei, papagali, în prima etapă, joacă rolul de dușmani, aruncând cu lapte, carne și lâna de la amărâtele alea de oi, spre abatoarele dornice de… scandal alimentar.
Cei doi ciobani papagali, unul siluet și celălat neiubitor de duet, forțează piața agroalimentară cu etichete jalnice, poezia pierzându-și din acuratețea naturală. Oile sunt înlocuite cu alte animale, dar din păcate sălbatice, ce într-un viitor apropiat il vor mușca pe consumator. Cei doi ciobănei, papagali cum i-am redenumit anterior, uită esența baladei. Digitalizarea!
Inteligența artificială intră în acțiune și-l ferește  pe ciobanul împins spre prăpastia propusă de cei doi papagali, ce și-au înlocuit cușma cu pene crezând că modesta lor intelectualitate le permite să sufle în fluier  fără să folosească nota re, de la… repetent!

Azi plaiul mioritic are parte de asemenea ciobani cu ascendent papagal, împingând, de data aceasta, alegătorul spre o manipulare demnă de un stat paralel cu… ovinele.
Papagalii– ciobani își promit unul altuia poziții în noul (vechiul) staul ocolind astfel gratiile… libertății. Staul nu... statul. Cu exprimare de tip rural, ciobanii dialoghează:
- bă, tu îl lovești pe ăla, să creadă că-s io.
- bine bă, îl lovesc, dar io cu ce mă aleg?
- no stai blând, ce-i al tău, de fapt ce a fost al tău, al tău rămâne
- no, mă bucur. I-am fraierit pe... consumatori
Cred în alegătorul calm și acoperit de bun simț nu-și provoaca memoria, din nou, cu balada Miorița, ci încerca să fie deștept. 
Ciobanii – papagali merită aruncați într-o colivie… veșnică. M-am saturat de oameni proști și cred că și tu.
“Cu România pe tricou” și dragoste de poezie spre… adevăr. 
Notă
Pozele aparțin: https://zilesinopti.ro/2022/04/25/balada-miorita-in-benzi-desenate/

15 aprilie 2024

MANIPULAREA. ASTA-I POFTA... PROSTULUI

 Îmi aduc aminte de copilărie si de poeziile “asimilate” la îndemnul adulților. Arhicunoscuta poezie “cățeluș cu părul creț” în care am întâlnit versuri demne de un viitor fantastic. Furt, jurat, minciuna sau alte îndeletniciri comuniste continuate azi de un pesede diluat lipsit de constistenta, urmărit îndeaproape de alt partid istoric aflat pe cale de dispariție, peneleul, cupluri de actori in fuste scurte, Rareș și Nicolae.

Tot la etajul amintirilor este alt text poetic, dar de aceasta data nesemnat (dar să știm si noi ar spune nenea Iancu), un text cu staul si muls. Miorița.

Trei ciobani (unul la propriu și doi la figurat) se fălesc cu oile acoperite, nu cu lână cum e normal, ci cu speranță. Cei doi ciobănei, papagali, în prima etapă, joacă rolul de dușmani, aruncând cu lapte, carne și lâna de la amărâtele alea de oi, spre abatoarele dornice de… scandal alimentar.

Cei doi ciobani papagali, unul siluet și celălat neiubitor de duet, forțează piața agroalimentară cu etichete jalnice, poezia pierzându-și din acuratețea naturală. Oile sunt înlocuite cu alte animale, dar din păcate sălbatice, ce într-un viitor apropiat il vor mușca pe consumator. Cei doi ciobănei, papagali cum i-am redenumit anterior, uită esența baladei. Digitalizarea!

Inteligența artificială intră în acțiune și-l ferește  pe ciobanul împins spre prăpastia propusă de cei doi papagali, ce și-au înlocuit cușma cu pene crezând că modesta lor intelectualitate le permite să sufle în fluier  fără să folosească nota re, de la… repetent!

Azi plaiul mioritic are parte de asemenea ciobani cu ascendent papagal, împingând, de data aceasta, alegătorul spre o manipulare demnă de un stat paralel cu… ovinele.

Papagalii– ciobani își promit unul altuia poziții în noul (vechiul) staul ocolind astfel gratiile… libertății.

Cred în alegătorul calm și acoperit de bun simț nu-și provoaca memoria, din nou, cu balada Miorița, ci încerca să fie deștept.

Ciobanii – papagali merită aruncați într-o colivie… veșnică. M-am saturat de oameni proști și cred că și tu.

“Cu România pe tricou” și dragoste de poezie spre… adevăr.

nota: banda desenata apartine: https://zilesinopti.ro/2022/04/25/balada-miorita-in-benzi-desenate/

09 ianuarie 2024

BINE AI VENIT... 2024! (Cine te-a invitat?)

 

Sunt curios dacă nu-ţi uram bine ai venit, amâna-i cu un un an apariţia ta sau pur şi simplu renunţai la apariţia ta normală la fix o clipă după... 2023. Am înţeles de la bun început că este un an mai dificil din punct de vedere aritmetic şi sexual. Ţi-ai adăugat o zi şi te-ai transformat prin voinţă proprie... an biSex.

Mă simt tulburat, mai ales că ACUM, „... iarna, nu-i ca vara...” şi încălzirea globală îmi tulbură, şi aşa puţină, materia cenuşie şi dreptul de gândi. Glicemia mare şi venitul mic este amestecul ideal pentru prelungirea anului cu încă o zi. Îmi aduc aminte (încă) de grija ce mi-o purta d-na (pentru cei tineri) sau tovarăşa (pentru cei ca mine) educatoare în momentele de linişte venite din partea mea şi parcă ca o şoaptă la urechile mele ajungeau cuvintele: „... Pilu, nu tot ce-i mult e şi bun...”. Ehe, cam de atunci mă feresc de „mult”, din păcate nu mi-a şoptit nimic despre prostie, probabil nu a vrut să-mi jignească... viitorul. Atunci amestec de tot rahatul: glicemia mare, venit mic şi pe deasupra şi prost. „Tovarăşa” mi-a mângâiat copilăria cu grijă, anticipând că peste o jumătate de secol ajung alţi „tovarăşi” să-mi mângâie glicemia, venitul şi... prostia.

Hai că sunt deplasat, e bine să văd partea plină a anului în cur...s, să-mi văd viitorul spectaculos împrejmuit cu gard de sârmă ghimpată, asta doar din respect pentru a nu fugi: glicemia, venitul şi prostia.

Anii au trecut, dar în ambiţia mea „prostească” am decis să stau „prost” cu vederea de la... început, aşa că habar nu am cum o „văd” anul biseXual 20 şi 24, asta pe înţelesul unei tovarăşe... premierJ

Pentru că aparţin acestei naţii „binecuvântate” mă cam pricep la tot şi toate, am păreri pro şi contra, deci şi prin urmare „decât” acum pot să fiu... cerebral.

2023 s-a plictisit să mai continuie, ţi-a sfârşit viaţa în mod brusc şi trist fix la miezul nopţii în 31 decembrie. Am început să plâng şi să-l regret cam din... 2022 şi nu exagerez (sau poate da).

Sunt conştient că am cunoştinţe vaste în sport, economie şi politică, altminteri nu-mi explic cum trilogia – glicemie, venit, prostie – se manifestă cu uşurinţă pe urmele ciobanului cu oi multe, la fel şi câini, pentru că doar ei pot să latre şi să vândă... covrigi.

Cu o amărăciune deloc ciudată văd cum naţia asta nu are viaţă pentru viitor, parcă viitorul împunge, muşcă sau... f...e!

2024 este anul în care chiloţii murdari vor fi puşi direct la uscat, fără nici cea mai mică urmă de detergent şi apă. Chiloţăleala începută prin 2002 cu o dezvoltare uriaşă în 2023 îşi va atinge apogeul în... 2024. Parcă şi ăsta e un motiv să fiu ACUM în 2025. Cum să nominalizez  scroafele şi porcii  ce-mi filmează gradul intelectal de tip animal domestic dar cu – atenţie – venit mare şi glicemie... mică -  asta doar să-mi reconfirme că eu fac parte din naţia asta fără dorinţă de viitor.

Privesc cu o oarecare discreţie trecutul electoral al naţiei fără viitor şi lacrimile încep să asfalteze succesul economic al naţiei debusolată de uriaşa cantitate de prostituţie electorală îmbrăcată într-un costum cu nasturi la manşetă şi promisiuni.

Îmi presimt un viitor al naibii de umoristic, parcă platformele electorale sunt texte de stund – up comedy cu „organe” imediat în spatele substantivului, iar predicatul este împachetat de chiloţii murdari ai scroafei şi porcului cu imunitate de Ignat. Mizeriile anului 2024 o să-şi găseacă „liniştea” pe „imaşul mioriţei” care din păcate nu e nici lae şi nici bucălae, e o mioară cu dimensiuni hipopotamice. Agresivitatea electorală se „desface” până la capăt, când în mod natural scap de cel mai slab „cioban şef” ce l-a avut turma din care m-am lăsat şi eu... tuns. Ciobănelul educat... pas cu pasJ se duce spre un somn al după amiezelor pierdute, încercând lângă mioara, de data asta bucălae, să-şi găsească liniştea meditaţiilor... pierdute. Scroafa şi porcul, viitorul semn pe drapelul naţiei, nu fac altceva „decât” acceptă mai departe pe proşti la... butoanele imaşului.

Iarba este fânul trecutului, pentru că mă văd obligat să-ţi (să-mi) spun că naţia asta nu are dorinţă pentru viitor.

Am obosit şi n-am răsfoit nici măcar o pagină din „chiloţăleala” acestui an, din păcate... trist pentru cei cu glicemie mare şi venit mic. Dacă eşti porc sau scroafă să ai parte de lături cu spume şi acceptă-mi demisia din această turmă şi să plec, acolo unde naţia are... viitor.

ps.

1.     Episoadele viitoare o să aibă... detalii

2.    Nu înţeleg urarea „La mulţi ani, 2024!” (ori cât de profundă sau sinceră este urarea, durata este de un an... în cel mai fericit caz)

IITNEDUTS

Somnul nu-mi dă târcoale, așa că în lipsa unei preocupări intelectuale mă uit la teveul acoperit cu pești, macrameuri și alte moșteniri ale ...