TELECOMANDA

 Acest cuvânt mă fascinează cam de mult timp, dar nu atât de profund precum aş crede. Fascinaţia apare şi dispare cu un ritm de ceas elveţian, manufacturat în China. Ideile, uneori enervant de multe, îşi urmează traseul ca un tramvai modern pe o linie de fier vechi. Totul e prăfuit, ciudat şi previzibil. Mişcările par, doar par, dintr-un film documentar intitulat deloc sugestiv „cum se fabrică o maşină de spălat”. Refuz să cred că se poate pune problema...detergentului. Fals. Nimic mai fals.

Cu înverşunare troiană fără a fi înconjurat de frumuseţi, împins ce-i drept şi de beţia curajului prostesc, mă iau la trântă cu o bucată de plastic, cu formă zveltă, uneori prost colorată, plină de butoane mici, încât buricele degetului îl acoperă tăindu-i răsuflarea, inexistentă dealtfel. Telecomanda. Ea este plasticul atât de nenorocit.

Orice semn din mintea mea (acel spaţiu de 10 % în viziunea celor mai deştepţi decât mine) nu poate transmite un mesaj plin de viaţă. Ea, telecomanda,  rămâne într-o singură poziţie fermă. Capră. Asta în caz că n-aţi găsit răspunsul. Introduce în mine tot ceea are ea mai prost. Nu capra, dragă cititorule, ci telecomanda, nu deveni un obsedat sexual, pentru simplu fapt că ai întâlnit cuvântul capră  într-un text destul de previzibil. Zic.

Duelul între masochist şi prost devine ridicol şi-mi ridică ratingul. Şablonul noului este atât de prăfuit încât mucegaiul, pânza de păianjen şi mirosul se schimbă între ele fără a fi confundate. Ecranul, că el îmi manipulează  gândirea prin cele două mari şi late. Văzul și auzul. Ele propun meniuri cu gust mascat şi periculos, ca-n bucătăria franţuzească, meniuri ce uneori le înghit uitând de obligaţia celor ”doi litri de lichide”. Că-n fiecare zi, că-n fiecare an, habar n-am.

„Vax-albina crema puca”  că altminteri nu înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă, atât de rar, sub mileul şi peştele din sticlă. Guralivi şi guralive, nespălaţi şi nespălate asta dacă e un eveniment social la margine de... mileniu. Înverşunarea dintre mine cu plastic şi mine fără plastic! Parol!

În prima parte, par distant faţă de plastic şi amăgit de mişcare, de fapt aceeaşi mişcare, a pământului faţă de soare şi devin...poluat. Cianurile curg şi ce e trist, e că timpul, nebăgat în seamă nici de plastic şi nici de mileu, participă şi el. Dintr-o dată sînt trei puncte de sprijin şi fizica spune: ajung! Timp – Indiferenţă – Implicare.  Devin un om mic cu limbă moale, gesturi fade, poziţie...animalică dar domestică, dar-ar în ea de capră. Muşcat în mod vizibil de multi-culturalism recurg la un truc, înfipt în comportamentul omului-şobolan.

Ninge și telecomanda mi-e inutilă. Ne mai...citim în curând.

De dincolo și de dincoace de ecran...Pilu Baterie.