21 septembrie 2020

Eu cu cine... MĂ votez?

 

Textul ăsta nu-i un pamflet nici dacă mi-aș dori, deci nu-mi doresc. Zona de puritate cred că rămâne copilăria, ceea ce urmează este o shaorma sau saorma cu de toate. Un amestec supus interesului, supraviețuirii și nu în ultimul rând, un ingredient cu rol determinant, “cei șapte ani de acasă”. Acest amestec produce… viitorul. E adevărat,  mai sint și alte atitudini-caracteristici, dar ele, acum, nu contează.

În copilărie m-am simțit liber, poate “prea liber” dacă există ceva mai presus de libertatea pură. Atunci și acolo, eu am cunoscut un prieten. Probabil cu mult înainte, pentru că părinții erau împreună din altă… puritate. Era (din păcate vorbesc la trecut, pentru că acum e un înger albastru) un rafinat. Era un zgârcit, dar dăruia. Cred că a fost și rămâne cel mai puternic autodidact din câți am cunoscut. Și am cunoscut. Nu era conflictual, aducea limpezire cu o rapiditate enervantă. Producea în jurul lui atenție. Lecturile răsfoite în timpul copilăriei nu erau complexe. Atenție cititorule vorbesc de începutul anilor 70: Eliade, Cioran, Marx sau alt “profund” creator de cuvinte complexe. Asta e, n-avea buletin dar stăpânea ideea filosofică.

Asta e introducerea, scriu acest text, deloc pamflet, cu inima și mintea la el.

De ce  mă sprijin pe el? Pentru că mai avea câteva fișiere ce nu le-a dus cu el, a mai lăsat, pe ici, pe colo, nu în multe locuri, dar ce este important nu la… mulți!!!

Avea un mare har. “Mirosea” perfect… omul. În 99% din cazuri n-a “mirosit” greșit. Chiar, zâmbesc și plâng în același timp, cum l-a desenat pe embrionul toboșar de la primăria clujului de cinci stele, de parcă e hotel. Ne băgăm și ne scoatem în el oraș de multe stele. Poate e oraș… ofițer. În acel tablou nu erau desenate multe cuvinte, de fapt era o caricatură cu câteva trasee curbe și o schiță cu două sau trei linii frânte. Tabloul era fabulos… atunci, chiar și acum când au trecut cam două decenii. Oare care e valoarea tabloului? Toboșarul de la primărie era desenat astfel: fricos, mic (asta era imposibil de neremarcat), duplicitar, norocos, supraviețuitor indiferent de seism, murdar-laș (da pe față și nu pe la spate), nevizionar, fără umor dar cu carismă...locală (atunci nu l-am prea înțeles) și nu în ultimul rând… modest intelectual. Mai este una, dar n-o pot scrie pentru că este căsătorit.




Acest tip de individ există peste tot, mici excepții, dar o societate normală nu poate să crească cu… “mici excepții”. Mă așteptam la o campanie electorală modestă pentru că așa se joacă acum în România. Oameni mici pentru jafuri invers proporționale. Un mare candidat, pentru că nu cred că există vreun primar care să-și fi luat concediu fără salariu și să-și facă de cap în campanie, își promova… proiectele!  Mi-e dor de proști. Revin la campanie și la modestia ei. Anticipam un joc modest, dar nu caraghios, anticipam mișcări lente dar nu statui. Ce mai, o campanie lipsită de duel intelectual, conflicte și provocări ce nasc, și nu ucid. Modestia campaniei este una normală pentru că resursele intelectuale sînt îndepărtate din grup. E nevoie de “pupincuriști” ce se pot înălța pe kkaturi ce put și se pot înmâna… electoratului. E mult, e prea mult. Îmi aduc aminte de cuvintele lui Octavian Paler:

“... în România mor oameni cu zile. În România se petrec crime politice. România este o țară fără reguli. Eu mă întreb cum de România mai există…” dar ce mă tulbură de fiecare dată este că întrebarea d-lui Paler nu are un răspuns, nici măcar idee pentru a avea curajul să gândești. “MAI APARȚINE ROMÂNIA… ROMÂNIEI”, aici Hamlet ar puncta - aceasta-i întrebarea.

Jocul prost din campanie și calitatea mediocră a oamenilor politici doare acum… și-n timp. Modestia intelectuală a celor ce decid viitorul acestei nații produce dezechilibre uriașe. Ce stânga? Ce dreapta? D-nul Paler sublinia, în repetate rânduri, despre PRIVATIZAREA INTERESULUI NAȚIONAL.

Sînt un puști cu dor de copilărie, mi-e scârbă de tot. Chiar și de ziua de duminică.

Ce ciudat,chiar biserica se ocupă de seisme. Biserica!

Dacă în spatele altarului se întâmplă “jegmăneli” (știu ce vorbesc și ce scriu, chiar aș vrea să se autosesizeze sfinții, preafericiții și alți indivizi ce au relații… pe sus, să-mi provoace… spovedania) mizeria de la cabina de vot chiar nici nu mai contează.


Un prieten mult mai înțelept decât mine îmi spunea în tinerețea amândurora, cam așa: “moșule într-o clasă de repetenți, cel mai bun e… premiantul clasei, așa că avem… premiant”. Râd a pagubă, plâng provocându-mi urme de rimel printre amintiri. Viitorul nu are cum să sune bine, dacă instrumentiștii sînt afoni, n-au studii muzicale plus că n-au nici… instrumente alămite. “Ferul” n-are acustică.😂

S-a jucat prost în această campanie, n-au fost găleți, n-au fost daruri, deci și prin urmare să vină statul paralel și să-mi ia identitatea. Fix pix.

Peste patru ani aceeași piesă, același public plătitor și același candidat. Mic, urât și mincinos!

Duminică plec la urnă vesel, pentru că știu ce fac!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ALIANȚA RUPTĂ-N CUR

Nu simt nevoia de nicio introducere pentru acest nepamflet, dar simt nevoia de a spune (și scrie) că nu sunt prost. Sau doar așa cred? În co...