FEBRUARIE DUPĂ MAI

 E februarie și nu e frig. E februarie și nu e iarnă urbană. Iarnă-i la munte și cam atât despre februarie. E luna lui post ”gerar”. E... ”făurar”. E lună a purificării, un dans legat de curățirea omizilor. Da. Chiar a omizilor... umane. Tot ce dăunează recoltelor musai să fie distrus, de aceea oamenii mici se ocupă de bârfă, iar cei mari se ocupă de jaf. Spiritul de echipă domină curățenia din târnaț. Târnațul este o rudă mai mică a cârnațului pus pe rudă la uscat și zvântat.

Am auzit, mai mult prin Ardeal ce-i drept, un blestem ce-mi provoacă teamă dar și priviri peste umăr, așa ușor în spate: ”arde-te-ar focul să te arză”.

La prima lectură e un mic seism apoi un salt într-o prăpastie adâncă până-n Dacia...nefranceză. Tot pe aici, prin Ardeal, se mai plimbă o explicație cu origini ungurești că vorba ”cu multă  căldură” este sinonim cu ”arde-te-ar focul”. Fals. Ungurii nu fac foc, folosesc plite electrice.

Privind așa spre această lună februarie din primul, de fapt al doilea, an liberalismic-cosmic văd un haos sinonim  cu neputița, dar cu o dorință fantastică de a guverna cu orice chip și peste orice chip. Spijinul națiunii n-a fost un aliat niciodată pentru nimeni și nimic, sprijinul a fost doar atunci când promisiunea era o minciună uriașă. O găleată, un leu sau doi mai mult, o pensie exagerat de specială sau o numire peste rând. Că au fost ”ai noști” sau ”ai voști” același blestem a apărut de fiecare dată: ”arde-te-ar focul să te arză”.

Acum intensitatea focului e... vizibilă. Flacăra pare greu de stăpânit. Pompierii, ce încercă să fie neutrii de fiecare  dată, plimbă apa printre maxilare si o aruncă de la unul la altul, fără ca văpăia să fie afectată.

Cu ceva vreme în urmă o ”flacără” a ucis copii și părinți. Fug cu mintea la cuvintele domnului Octavian Paler.

”...în România mor oameni cu zile...”,                                         ”... în România se petrec crime politice...”,

”... România este o țară fără reguli...”,

”... primul lucru care a fost privatizat în România a fost interesul național...”

Timpul, un mare hoț stimate cititor, oferă secundei răsfăț la fiecare ”tic” și dezmăț la fiecare ”tac”. Egalitatea matematică este diferită de cea juridică, de fapt acolo e cu balanța. Dacă în aritmetică ucizi o adunare rămâi repetent, dar dacă ucizi un individ pe trecere de pietoni ești repetent dar cu suspendare, adică poți ucide indivizi câți vrei dar nu greșești la adunare! Și atunci dacă apare în jurul meu blestemul - ”arde-te-ar focul să te arză” - să nu-l rostesc?

No, puțin plictisit de ploaia din februarie îmi privesc actul de identitate și timpul, același mare hoț stimate cititor, îmi freacă trecutul de mai mult de o jumătate de secol. Mă întreb, în  șoaptă de teamă să nu-mi trezesc pisica (o mare divă apreciatule cititor), ce fac zilele astea. Profesorul de fizică cu mai mult de șase case, atenție nu șase cai, ci șase case, semnează pensionări la 44 de ani. Ptiu drace, așa  bătrân și... pensionar. Bănuiesc că-i pensie din aceea mică deloc specială și pentru handicap. Dreptul unui dascăl de a se pensiona la aniversarea centenarului este o rușine, asta ca o paralelă între paralele și... inegală. Și atunci dacă apare în jurul meu blestemul - ”arde-te-ar focul să te arză” - să nu-l rostesc?

Ingredientele slabe, mă refer la cele vizibile, din aspectul, pardon spectrul (totuși e un cuvânt inutilizabil pentru avortonii politici) politic și neo-economic (afaceri private cu finanațare statală și cât de multă) au provocat apariția elementelor de natură alterată pentru un viitor incert. ”Penal de Teleorman” este un produs scos pe piață. A prins... dar nu mult timp. L-au... prins. ”Trădătărul permanent”. La început porecle istorice, iar apoi, cu destulă greutate,spre mariginalizare și chiar... uitare. ”Marinarul securist”. Aici a fost multă ipocrizie și ridiculizare. O repetenție definitivă! 4,99 pentru un produs ce costă... 5,00 procente! Ridiculizare scrie pe dosarul maritim. Jawohl! Și atunci dacă apare în jurul meu blestemul - ”arde-te-ar focul să te arză” - să nu-l rostesc?

Marinarul – președinte se aruncă cu declarații spumoase ce-i fac balele vizibile chiar de la... Anvers. Mister șuviță se joacă nefolosind regulamentul. Faultul este înlocuit cu șpaga,  iar hențul în careu cu capacul din baschet, asta dacă joacă fotbal, dacă e la box, atunci e simplu o eschivă și apar directele precum dosarele. KO dintr-un croșeu. Îmi reamintesc vorbele pătrunse: ”... lichelismul în politica româneasă a ajuns la culmi. Eu nu am mai văzut o asemenea degradare...” – chiar serios?

Am  așteptat ca ”reformismul” să miște masa nației, destul de inertă. Am aștepat să existe suflete în detrimentul alegătorilor, am sperat ca timpul, același etern hoț, să-și valorifice ”tic-tac”-ul în mod miraculos. Așteptarea asta ”din mers” n-a ținut. Experimentele economice, politice, administrative au fost total împotriva existenței. Ce spunea despre privatizare domnul Paler? Eu am fost complice la acest  genocid! Și atunci dacă apare în jurul meu blestemul - ”arde-te-ar focul să te arză” - să nu-l rostesc?

Ludovic al nu știu câtelea spunea: ”statul sînt eu”, iar dacă ești uituc pun la dispoziție varianta originală: ”l’etat c’est moi”. Acum, azi, aici avem vreun cardinal? Vreun Richelieu. Există un ”cap” (un singur cap) pentru a controla... joystick-ul? Duduia din Roșiori? E mult să fiu atât de naiv, să cred că vreun director numit politic e apt și un premier ”descoperit” e fals? Nici pe departe. Noul liberalism e vechiul socialism. Victime și complici în același timp. Eu? Victimă? Da. Eu? Complice? Da. Îmi reamintesc replica plecată spre nemurire a actorului Gheorghe Dinică. - „... fraților cu toții am mâncat căcat, doar că unii au cerut supliment...” - Și atunci dacă apare în jurul meu blestemul - ”arde-te-ar focul să te arză” - să nu-l rostesc?

Am rămas propriul meu complice. E trist. Pare un joc de-a șoarecele și pisica dar e mult mai complex. ”E unii deștepți” ce profită de ”vacanța mea școlară”. Tranșeul musai să fie săpat și săpătorul sînt... eu. Unul musai să lupte și acela sînt... eu. Unul musai să piardă și acela sînt... eu. Și atunci de ce să nu blestem? Cine-mi oprește... tradiția. Cine-mi ia din teritoriu? Cine? Cine mă? Zi, până nu te tai. Astea fiind doar câteva întrebări de relaxare înainte de sacrificiul suprem. Moartea! Și atunci dacă apare în jurul meu blestemul - ”arde-te-ar focul să te arză” - să nu-l rostesc?

Tac și dispar din text spre disperarea statului paralel freca-mi-ar blestemul să mi-l frece. Lovi-l-ar bomba să-l lovească. Ajunge! Nici virusul, dar nici vaccinul nu poate salva această nație! Acum e o părere, peste câțiva ani o... certitudine!