06 ianuarie 2015

DE BOBOTEAZĂ

Științific au ba Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile de sărbătoare, începute în Ajunul Crăciunului. De astăzi slobod la nesarmale, neafumături sau alte ne-euri comestibile, că deh, dacă am ajuns Crăciunul de ce să nu…crăp. Boboteaza se traduce și arătarea Domnului, dar pentru mine e arătarea…doamnei. Da, da, a doamnei.
Păi să-mi explic arătarea. Citesc atât printre rânduri cât și printre țurțuri și o găsesc pe marea doamnă a pesedeului strâmb, corupt și perdant. Doamna Vrânceanu Firea Pandele m-a gâdilat peste tot și-n zona nesimțirii mele politice.
Citat: "…deși a avut de mai multe ori șansa să își asume drept obiectiv stabilitatea politică a României, Partidul Național Liberal demonstrează în continuare că nu este capabil să se reformeze și să se prezinte în fața electoratului drept un partid serios…”
Măi să fie, chiar așa? Pesedeul e reformat, colericii (n-am găsit altă neexpresie) partidului sunt dincolo de libertate sau cu libertatea restrânsă la domiciliu. Ptiu drace. Păi da, am spus eu - chiar ieri – că liberalism nu există, dar cum să-ți freci cuvintele, în calitate de purtătoare, într-un praf al nesimțirii. Nimic nu-mi poate lua zâmbetul de pe lectura doamnei de 3 ori nume de familie.
Citat: ”… PNL este la fel de distructiv sub conducerea Alinei Gorghiu și a lui Vasile Blaga precum era PDL atunci când era condus de Traian Băsescu…"
Nu știu ce mă face să cred, că și dincolo de mormânt pentru orice succes, în ghilimele ce-i drept, tot Băsescu e de vină. Doamna Firea Vrânceanu Pandele mi-e greu să râd pentru că am buzele reci și neispirata credință în normalitate. Domniță, mai știu că sunteți și poetă, erau binevenite câteva ode dedicate doctorului de la Victoria, decât o analiză de stânga cu direcții de dreapta. N-aveți șarm, credibilitate și inspirație. Chiar și acum râd, dar nu de unul singur (n.n. mă uit în oglindă) la cartea scrisă de domnia voastră și dăruită copiilor. ”Țara sucită și-nvârtită” , păi acesta e titlu? Copiii de mici îi sucim pe taote fețele cu cățelul, părul creț, furtul, juratul și minciuna. Păi se poate? V-ați dedicat lectura celor mici, iar celor mari critica. Ba că n-are copil, ba că are. Ce ciudat să împachetezi propoziții pentru copii, iar Consiliul Național pentru Discriminare să te facă lapte praf, pardon să te sancționeze. Al naibii de coincidență…premiată!
Zâmbete, urlete urcă peste mine. Mai pe la coada cuvintelor grăite de domnia voastră, explozie solară de tip eșec politic.
Citat: ”… singura motivație politică a celor din opoziție este în acest moment setea de putere — iar românii nu asta așteaptă…"
Mă uit în jur și nu văd decât un sfert de veac de sete îmbibată în putere. Fostul tău (și al meu) șef râde de se sparg gratiile de la toate libertățile din România. Auzi soro: ”…singura motivație a celor din opoziție…e setea de putere…”. Ptiu drace, cei de la putere s-au călugărit și îi fac concurență mult preacinstitului Daniel.
Țara te merită iubită poetă nu numai în Parlament, dar și dincolo de el.
E mult și apelez la bunul simț de a-ți gâdila actul literar cu o banală întrebare. Dacă  ”profesorul„ n-ar fi fost, exista premiul pentru debut? Apropo, pe când al doilea cd? Banala întrebare e la…plural!
De dincolo și de dincoace de Bobotează, Io.

Un comentariu:

IITNEDUTS

Somnul nu-mi dă târcoale, așa că în lipsa unei preocupări intelectuale mă uit la teveul acoperit cu pești, macrameuri și alte moșteniri ale ...