CE FAC?

 Ce fac și încotro mă duc, par două întrebări de(s)prinse dintr-un interior de hotel prăfuit, cu amintiri triste și ”ferești” moderne. Da, chiar așa, ce fac?

Cititorule te invit la o cafea, pe care o ”șuetăm” până la epuizarea faptelor. E banal, obraznic de banal să areți cu ”deștu” înspre și spre, de aceea plec și aplec asupra șuetei un bun simț, cel al... copilăriei. La firescul salut al dimineții, la joaca până la epuizare sau la inepuizabilul ecou provocat de mama și tata amintindu-mi ca ”azi e deja... mâine”.

Privesc fețe gri, capetele sînt (a)plecate, oamenii triști lipsiți de orizont. Brusc mă privesc pe mine, poate îmi impun acest peisaj în fața mea. Nu. Peisajul e real. Există gri! Copiii sînt liberi, n-au lesă dar ”simt libertatea” lor în ”șueta directă” – ”bă, ți-am spus că n-ai...”  - ”tu nu vezi, ești...” – ”semeni cu... că daia faci așa...” – acestea nu sînt chestionare milițienești, sînt îndemnuri pentru viitor, ca copilul (cacofonie acceptată de acest text) să prindă drag de tot și toate. Sâc.

Din acest, hai să-l numesc ”deranj pentru viitor”, se nasc copiii ce vor construi sensul, originea și direcția acestui vector numit simplu: România!

Dacă astăzi sînt contemporan cu prostia politică și pot nominaliza  – deschid o paranteză - (n-am nicio treabă că-i de stânga sau de dreapta pentru că ei habar n-au de așa ceva dar mă văd obligat să încep cu două muieri): 2vd (veorica) , ani+și+a (anisia) de pe lângă catedră, lucovid 19 și 20, marinarul, muierea cu mai mulți bărbați, bărbatul cu mai multe muieri, pasul făcut pas cu pas, mitralieră, penalul și hoții, securistul (aici e drept – ”e cam mulți” doar el are porecla), moșu și lista poate fi completată (nu complectată cum ar crede tuta asta de la educație) – închid paranteza – mă văd obligat să-mi reamintesc și să-mi trag ”o mamă de bătaie” pentru lașitatea mea.

Înțeleg că în toamnă prostia (mea) politică mă cheamă la raport, adică la  alegeri. Să-mi dau cu... șansa. Am avut alături un prieten-frățior (era mai mic dar mai mare ca mine) și ne ”șuetam” ore, zile și chiar secunde politice încercând să vedem luminița de la capătul tunelului, înainte ca să apară ca expresie, încercam să devenim oameni înainte ca expresia ”... ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foști comuniști...” să existe sau încercam să fim normali în... continuare. Mă încheia de fiecare dată, ca-ntr-un joc de șah, cu teză ce nu poate să fie corectată de nimeni și de nimic. Când era la mutarea finală mă apela cu ”Artimoane” sau ”Sofocle” și grăia: ”...problema nu e că dracii nu sînt negri, ci că îngerii nu sînt albi...” și regele era mat! Din păcate el a alergat spre o cursă a Cerului și a ajuns să fie deasupra tuturor...

De aici pleacă șueta. Te minte preotul, te trădează dascălul, te minte vameșul, te minte... părintele! Și atunci nu-i decât (doamne ce urăsc acest cuvânt) un pas până când mint și eu. Și am făcut acest pas. E drept că nu pas cu pas cum scrie unul și altul.

Duduia de la edu punct ro responsabilizează ”boborul” mai puțin ”liberalismul” personal.

text imaginar real - Să facă și să dreagă ăla, să decidă și să răspundă și apoi vin eu ca o țață și explic de ce mere treaba prost, nu înainte de a arăta și cu deștu. La plăji fără distanță socială, doar în clasă! Pentru că îi loc destul în clase, câte un metru între elevi până când dascălul ajunge să fie în afara clasei. Să vină părinții la ore, fără acceptul lor notele să nu fie date. Cine-ți cunoaște cel mai bine copilul la școală? Părintele! Cine-și cunoaște mai bine copilu ”pe plăji”? tăt părintele. Păi dacă ”tăt părintele” e peste tot, cred că e nimerit să se înființeze un minister. Noi locuri de muncă, șomajul scade și pesedeul moare de ciudă că sîntem mai buni. Din două palme peste mână duduia își revine din liberalismul personal. Intră în comă politică. Adică face ce spun...  aparatele.

Iar aparatele ce spun? Aparatele îi dau oxigen politic candidatului independent la primăria bucureștenilor, bucureșteni ce-i aplaudau pe mineri în iunie 1990 pentru că au venit cu trenuri speciale, nechemați de nimeni, să planteze panseluțe! Pot să aplaude și acum pentru că nu unul, nici doi ci au trei candidați de tot rahatul. De ce rahat? Musca trage la... zahăr. Duduia de la edu punct ro este întreruptă din când în când de altă duduie, la fel de capabilă și de imaginară, cu apelativul ”taci fă, că acum io zic”. Și zice! Este obositor de inteligentă politic. Așa că cititorule, te-am ”amenințat” prin text ce și cum despre minciună! – textul imaginar real e la final.

Închei brusc acest pamflet, că musai să mă țâp în apă, canicula îmi provoacă un disconfort politic absurd și devin un taban, dacă mă înșurubez în jurul expresiei ”iute ca oțelul”, dar cu distanță socială față de un samurai. N-am nici cultura și nici...

Îmi place trioul de la București, chiar mă gândesc la un... flotant!

Închei cu o întrebare. Ce fac?