VÂLTOAREA

 Încep acest gând cu o decizie anonimă, venită din Cer, adresată mie și celui curios. Adică, tot mie. Decizia nu e înregistrată și n-are origini, e doar anonimă și clară. Teritoriul meu pare unul înghesuit într-o vâltoare ermetică. Aici forța lui Dumnezeu este învinsă de fiecare dată. Orice decizie aruncată în vâltoarea vieții mele este un succes și locul se afundă cu încă... o decizie. Ciudat, știam că mă raportez metrului și deciziei. Spre capătul vieții mai am doar decizii, metrul și frații lui s-au rupt. Frământarea valurilor nu face altceva decât să-l mânie pe Dumnezeu și să-mi provoace din Cer alte decizii. Scriu cer cu C-mare din respect pentru instituția ce se apropia de cota ”200”. Nu sînt metri, nici decizii. Sînt ani. Doar ani.

Într-o astfel de instituție, sau de fapt dintr-o astfel de instituție se pleacă și... atât. Din Cer, vâltoarea nu se vede. Valurile nu pot arunca valuri până la Cer. Ce pot să fac? Să fiu mic și să aștept o altă decizie. Într-o vâltoare taci. În Cer te faci că... taci. Acolo, în acel cer – de data asta cu c-mic – se nasc hoți moderni, ce pot reinventa haiducia. Alegătorul se... alege, iar alesul e cu... culesul, asta dacă e permisă poezia.

Stau și privesc, imaginar ce-i drept, la comportamentul vâltoarei inițiale. Atunci valurile au început să existe. S-au împins spre malul bucuriei. Scris – citit – viață! Decizii venite din Cer au ajutat grupul aflat în vâltoare. Existau tulburări în vâltoare, dar SCOPUL  era pe termen lung. Anticipau și își doreau (ei cei din Cer) că... viitorul MUSAI să sune bine.

Au trecut anii. Deciziile s-au deteriorat. Situația confuză de pe ultima sută de... ani, n-a adus finișul (parțial) scontat. Viitorul de atunci a fost ucis de un prezent obraznic, dur și incult, dând șansa ca prezentul să devină trecut și acum prezentul să aibă un viitor șubred și nenațional, adică... internațional. Eu nu mai aparțin mie, ci ție, iar tu îmi aparții mie și celui de lângă noi. Te-ai prins?

Deciziile semnate cu roșu atunci, au aceiași culoare și acum. O pisică – și urmașii ei - ce a mâncat doar pește, orice schimbare de meniu îi provoacă greață și moare în scurt timp de... dorul foamei. Dacă aș transforma exemplu într-unul politic, mai pe înțelesul celui din vâltoare, e cum azi un fost comunist este un mare liberal! Fix pix sau kkt cu varză. Nu ține... tovarășe domn. 

Într-o altă vâltoare se poate. Acolo vâltoarea primește decizii din Cer, valurile fac spume la gură și fericirea dă pe afară. Mai zilele trecute în ”cerul nost” am văzut cantitatea de slugărnicie, de cocoșism, de umilință perfidă de tot ce-i mizerabil – fie vorba între noi, de aceea vâltoarea n-are nevoie de detergent – pentru mine. Tu, cititorule, poate accepți – și ai acest drept – jocul trist, dar lasă-mi dreptul de a-l ucide doar prin cuvinte pe cel (cei) ce-mi decide viitorul prost. 

Nu pot să înțeleg și nu accept cum ”o altă întrebare” are acum răspunsurile la bocanc. Mi-e teamă de un șpiț în coaie, că șutul în fund îl aștept demult. Acela e pasul înainte!

Mi-e dor de Paler. Mi-e dor de mine. Mi-e dor de vâltoarea bunicii. Mi-e dor.

Ce prost am fost. Le-am avut și le-am... distrus.

Plâng acum singur, sprijinit pe târnațul amintirilor, privesc dincolo de orizont și nu-mi văd capătul visului. Dau și împing la o parte orice umbră a tristeții venite din viitorul urmașilor mei, încerc ACUM să pornesc o vâltoare a prezentului. Ploile au tăcut. Seceta râde. Trosnesc scândurile.

Vâltoarea tace. A venit seara și recitesc decizia anonimă. Mă întreb de ce. Citesc cu răbdare. Recitesc. Conținutul e trist. Aștep ca deciziile din viitorul Cer bicameral să fie pentru viitor. Aștept cu încredere luna decembrie. Vreau să-i arunc în vâltoare, dar să-i înec. Dacă aș fi ”șăful dascălilor” aș scrie înec cu doi de ”n”, așa pentru... nemurirea prostiei.

Nu uita cititorule că mâine poți să fii tu... în vâltoare!

Hai pa!