SPORTUL PUNE BOTUL

Sport în România?

Da, dar nu oricum. 

Acest test (se citește text) s-a vrut un pamflet, dar pentru că nu stăpânesc acest gen literar-agricol, mă opresc la un mișto dintr-un post modernism nevirusat. Nimic nu mă provoacă la vreun regret, chiar nici banala amenințare în care mama are un rol determinant și neobscen. 

Zilele trecute îmi plimbam amintirile pe malul Arieșului. Era un dialog ușor umed. Fiecare încerca să-și “scuipe” interlocutorul cu respectul facerii. Fără durere, iar dacă era“hlizitul Dani-boy”, desigur fără… suspinare și întristare.

Sportul este și rămâne un substantiv. Acțiunea lui nu-l transformă în verb. Sportul e precum floarea pentru femeie sau “una mică” pentru masculul din tine. Da, te-ai prins, este un colet… competițional. Se livrează… dar plătești. Uneori te bucuri, alterori te transformi într-un opozant deloc discret. Cuvinte, atitudini sau alte “dedesupturi umane” răvășite peste tot, uneori chiar cu înverșunare.

 

De ce această întrebare? 

Sport în România?

Pentru că uneori sînt viu. Au trecut trei decenii (și vor mai trece) peste toate râurile ce curg la… deal. Aici “nivelul mării” e identic  cu “nivelul muntelui”. 

Aici? Este un loc ce uneori l-am crezut binecuvântat, iar alteori l-am crezut rai, dar de fiecare dată mi-am dat seama că  binecuvântarea este să fii în… Rai! Acum “aici” înseamnă… România. 

 

Sport în România?

Probabil. Îmi aduc aminte că în manualul de istorie m-am întâlnit cu viile lui Burebista și trucurile lui Neagoe Basarab. Ei au practicat “scrima” cu sacrificii clare pentru a dobândisuccesul în sport, chiar dacă nici unul n-a trecut prin fața torței olimpice. Ștefan cel Mare (mare și-n altceva, aici Vrâncioaia e martorul) a “tras cu arcul” dar nu la țintă, ci la… mănăstire. Sau mânăstire? Au fost încercări discrete de “ștafetă” pe distanțe lungi și foarte lungi, dar de fiecare dată “ștafeta” s-a rupt. Ce-a mai recentă dezamăgire a fost în luna a opta a anului 1944, când s-a încercat organizarea unui turneu pe teren “neutru”, dar ceilalți “neutri” n-au fost de acord, dar totu’i cam în perioada interbelică, atunci s-a pus baza unei nații cu sportivi. Din păcate s-a stabilit și… durata. Păcat.

 

Sport în România?

Nu pot să-mi dau seama. Zilele trecute o expresie a tulburat liniștea propriului interior. Un mare conducător din “folBal” arunca spre nemurire hitul “mai ceva ca pe vremea noastră”. Hop - țop sau tik - tok, asta dacă vreau să fiu înțeles de… noua generație.  Maestre, păi cum? Musai să fac o precizare. Nemulțumitul (mare maestru conducător) era nemulțumit de jegmăneala din sport. M-a surprins. Hoțul strigă…. hoții! S-a furat din prima zi. S-a furat și când dopajul și-a făcut debutul cu toate că toți (!!!) știau. Public - sportivi - media. Toți! Tăcerea înseamnă complicitate, nu neutralitate! 

 

Sport în România?

E posibil, dar nu sînt singur, pardon, sigur.

Retrăiesc emoții inexplicabile. Răsfoiesc cu grijă o revistă (n.n. Sport) în care limba română se desfăta în toate articolele și ce e ciudat, mai în toate disciplinele sportive. Pe alocuri câte o poză aranja articolul “ca-n Occident”. Cu aceiași grijă răsfoiesc o altă revistă (n.n. Sport și TEHNICĂ) și caut să înțeleg “espresia” conducătorului nemulțumit. (mai ceva ca pe vremea mea). Simt un echilibru perfect între sport și școală, o balanță ce n-a vrut să… balanseze nici o acțiune. (e corect scris așa nici o)

Sportul era un mod de viață, acum modul de viață e “șopingul”. Nu ne-am vândut țara, am dăruit-o!

 

Sport în Romănia?

Da, dar cu mască!

În post modernism sportul, dar mai ales performanțele în sport s-au diminuat precum PIB-ul la învățământ, sănătate sau cercetare. Răsfoiesc cu discreție dex-ul de teamă să nu deranjez sensul cuvintelor tipărite. Ajung, fără dificultate, la cuvântul performanță. Acolo. Surpriză uriașă. E tot substantiv așa că acțiunea poate să dispară. A dispărut! Succesul în sport pare a fi unul strict legat de gramatica limbii române, de aceea nici politicul n-a excelat dându-și frâu liber spre substantive noi. “Succesuri” în sport! E clar, gramatica e obstacol!

 

Sport în România?

Evident. Nici o masă fără pește, de aceea propun ca sportivii să fie premiați cu “tocană cu legume” și “pește”. O masă echilibrată pe “succesuri” olimpice e chiar vitală, atât masa cât și nota de plată. Performanțele în sport s-au diminuat atât de mult încât ele și-au cerut transferul spre alte țări, altminteri nu-mi explic de ce lipsesc trofeele din țara asta. Am înțeles că la handbal, după patru titluri mondiale, am (au) ajuns egalii celor din Kosovo. Volei? Mai există volei? Probabil, darnumai în dicționar. Sînt rău, poate chiar rău intenționat și acopăr succesul celor de la scrimă (n.n. titlu olimpic echipa de spadă feminn - JO Rio - 2016) sau “îmburdatul inamicului” a celor de la judo sau “trasul ramelor” a celor de la canotaj. E puțin, e exagerat de puțin. 

 

Sport în România?

La cum se vorbește, am devenit, dar nu eu, campioni mondiali. S-au strecurat pe la jilțul conducerii chiar și sportivi, dar degeaba. E greu chiar și pentru Hagi să înțeleagă că una-i una și alta-i… alta. Pele a înțeles. Alții nu! Tot gramatica a fost de vină? Promisiuni și strategii, minciuni și frecărăi de mentă sînt doar două dueluri din sala expozițiilor.

 

Sport în România? 

No bine no. (musai să implic și molcomul în sport)

Recent am aflat că s-au construit în România 400 de săli de sport. Am înțeles că a fost un pariu cu implicări… mercedesiale. No bine no, dacă s-au făcut, hai să mă… în ele. (în doar 300, ca spartanii).

Când se fac pariuri pentru 400 de bazine?

Când se fac pariuri pentru 400 de școli?

Când se fac pariuri pentru 400 de spitale?

Când se fac pariuri pe meciul de handbal de săptămâna trecută? Pardon s-a făcut! Scuze.

Când se fac pariuri pentru meciul de bashet? No bine no, te bagi aiurea? (e glasul ecoului). Fix pix și-n sport, ca-n vaccin. S-au băgat alții pe liste. Patroni arestați și dintr-o dată oameni de cultură. Scriitori, apoi liberi. 

 

Sport în România?

Poate dar în altă țară. 😂😂😂

Strategiile le știu toți,  chiar și cei obosiți, iar apoi apare ciudățenia. Șoselele sînt asfaltate cu gropi și milițienii înlocuți cu polițiști. Atât.

 

Sport în România?

Stai pe curul tău. Inerția actuală nu este sport! Discutăm peste 5 ani!

 

Sport în România?

Regula de 3 simplă. Această egaliate se aplică și azi. Se bazează pe egaliatea produselor… dar pe diagonală.

 

temă pentru acasă.

(am rotunjit cifrele)

Franța 70 mil. poluația​​​România 20 mil. populația

Judoka: 1 milion​​​​Judoka: ?

 

Vorbim peste 5 ani.

M-am săturat de atât sport de performanță în România. Ciudat este că sportivul este… vinovat într-o țară de vinovați.

M-am săturat de atât adevăr și manageri sportivi. 

Ajunge. 

Campanii murdare (mai ales în presă), strategii de sabotaj și alte matrapaslâcuri mioritice de tot rahatul aduc sportul ca un organism viu la muzeul… Antipa (n.n. Grigore Antipa, naturalist)

 

Sport în România?

Hm. Stai să vezi.

O fostă sportivă (uriașă) a spus cu subiect și predicat (deci tot gramatica): “sportul nu poate merge așa mai departe…” (și a mai spus…), așa că “fâsul” actual de pe jilțul sportului românesc nu numai că-l mută la “Antipa”, dar închide și… muzeul.

 

Sport în România?

Da, dar în altă… țară.

 

motto:

“Cunoaște-ți dușmanul și află care este sportul lui preferat” - Nelson Mandela