UN FLEAC. NU TE-AU CIURUIT

La bună citire tuturor. Nu ştiu cât de inspirat voi fi în această poveste, dar am o certitudine...certă. Nu scriu după dictare. Ştiu că se practică, uneori chiar aproape de mine, dar asta e, nu toţi ne putem încheia la nasturii de la cămaşă sau să ne ştergem pe gură cu rola de lângă...şerveţel (prima la dreapta pe hol).

Zilele trecute un ziarist a fost trecut pe linie moartă. CFR Marfă are probleme, de ce n-ar avea şi cei ce...”ne încurcă”.

Costin Ştucan, ziarist – incomod de meserie, a fost puţin...marginalizat. Acum să nu credeţi, că peste noapte am devenit avocat şi-mi plimb limba pe bugetul lui Ştucan da de-mi pică şi mie nişte verzişori, nu-i aşa domnule cu burtă mare, decolteu la microfon, priză la şapgă şi probabil cel mai penibil ziarist?

Omul când tace e prost. Am înţeles parţial.

Omul când vorbeşte e prost. Am înţeles, tot parţial.

Atunci îmi permit să combin aceste „scăpări” şi „libertăţi” pentru a putea continua povestea.

          Ştucan, ziaristul – incomod, n-are dreptul de a avea păreri, altele decât marea masă...plătitoare. Cei ce fac bugetul, fac şi propoziţiile, ei aduc din cămara primită moştenire de la înaintaşi (grădiniţa din 89), borcanele cu verbe şi adjective.

Când greţurile sînt ca la „fătare” pot scuipa din libertatea – incomodă, mici imperfecţiuni ale mogulilor, doar aşa de ochii lumii şi a îngerilor din...iad.

Apropo, un drag om al inimii şi minţii mele, până  a junge în cer, a lăsat aici pe pământ cuvinte ce au durut şi dor încă – „problema nu e că dracii sînt negri, grav e că îngerii nu sînt albi” – (n.n. Tiberiu Rostaş, 1968 - 2005) – de aici pleacă totul, de la semianalfabeţii ajunşi premianţi şi cu coroniţe pe burice.

          Revin la Ştucan, ziaristul – incomod. Repet până la capăt ziaristul – incomod, pentru că nu văd (port şi ochelari) incomoditatea, al naibii să fie ea.

Are câteva „atitudini” ce au provocat coduri de vreme rea prin redacţii, conturi şi influenţe, dar el catâr şi cinstit, a tras mai departe. Cum glontele de pe la noi are gură şi ochi, cătarea n-a bătut aşa departe şi din poziţia de rating unu a ajuns la stand by doi.

Dai în Gigi, dai în fabrici şi uzine. Ştucane, măi hahalero, ai vrut să cânţi la eurovision fără să-mi spui textul? Tu ce crezi, neneu de lângă mine ce linge, pardon ce păzeşte. Te-ai crezut liber, ca-n colivia canarului de la Spitalul 9 (aici se poate înlocui...locaţia cu una mai aproape de limbă şi distincţie). Ştucane, dai în mine, dai în tine. Eu sînt cel ce a invetat veioza luminii, sînt împăratul fără de carte şi cu hahalere la mâna mea.

Ştucane, uiţi când m-a scuipat un ziarist, mai gras decât tine dar nu cu ratingul tău, l-am lăsat să-şi facă de o şaorma. La fel şi cu neneu, cel mic şi cu părul lins. N-are stofă de oaie, nu-i un „merinos veritabil”. Ştucane, îl mai frec un pic şi-l fac iaurt.

Ştucane, tu ai vrut să fii de la început unt! Nu se poate. Răbdare...ca frigiderul. Totul planificat. Uite şi zicala românească spune aşa: azi un pic, mâine un pic, până nu mai rămâne nimic, hahalero ce eşti sau vorba unui contemporan – tu nu „eşti un cârnat gras”.

Ştucane, te-ai legat de fratele meu sârb cu burta până-n Dunăre! Ştucane, te-a văzut indianul „mână-iute” şi a raportat. El are talent. Îi place voci (este scris corect !!!).

Ştucane, dai în şorici, dai în tobă şi şunci. Am uitat, ţie nu-ţi plac porcăriile.

Ştucane, uite că nu sînt băiat rău şi-ţi arât că-mi plac propoziţiile matematice. Alege tu între fals şi uz de fals, pardon între fals şi adevărat.

1. „...ţi-a zis bine Piţurcă, Miţa Biciclista...”
2. „...vei fi un nimeni toată viaţa ta....”
3. „...eşti o piticanie, o jigodie, ozdreanţă...”

Uite Ştucane, daia nu-mi place ziaristul – incomod, dar îţi dau o şansă de a echilibra...caracterul. Îţi reamintesc propoziţii cu simţ de răspundere rostite şi cu limbi şterse.

1. „...bă nesimţitule, tu n-ai şcoală câtă vacanţă am avut eu..."
2. "...eşti un cioban opărit, taci dracu' din gură..."
3. "...bă oierule, te-ai îndrăgostit de toate oile pe care le scoteai la păscut. Te-au fermecat ochii şi freza lor..."

Gata Ştucane, m-am plictisit şi declar aici în povestea mea că tu nu eşti un ziarist – problemă. Tu nu faci parte din sistem şi gata. Eşti fraier.

          Revin la începutul poveştii. Un ziarist dacă vorbeşte e prost şi pleacă, dacă tace, nu-i ziarist. Între manualele de jurnalism şi dascăli pe la Universităţi ce n-au atins în viaţa lor un reportaj, se nasc astfel de monştri semianalfabeţi ce pot decide cu rapiditate viaţa unui...banal, normal sau oricum, dar nici într-un caz incomod – ziarist.

Nu te cunosc Ştucane, dar am văzut atitudine şi-mi placi.

Prin această poveste nu vreau să se construiască sute de asociaţii ce să apere atitudinea, dar vreau să se ştie, că cei ce scriu după dictare sînt şi vor rămâne jeguri ce put, gropi într-o societate, limbi şi dosuri în cluburi, dar niciodată nu pot fi numiţi...oameni. Oare de ce, Ştucane?

          Aici la Cluj şi Napoca ai un prieten...comod.

De dincolo şi dincoace de verb, Pilu.