BĂTĂLIA ÎN TIMP DE PACE

De ceva vreme e pace şi ai crede cititorule că e şi linişte. Te înşeli. În acest timp sau timpuri de pace, se dau bătălii pe cât de dureroase pe atât de nepovestite. Eram obişnuit cu bătălii şi scenarii clare. Da, clare! Poate e o surpriză dar aşa sînt bătăliile. Dispute în tabere, birouri, restaurante şi abia apoi cafteala ce urmează a fi scrisă şi povestită uneori şi de istorici. Unii istorici au şi acum (?!) urme şi pete  de adevăr pe ei.  

Astăzi cititorule îmi povestesc mie şi numai mie despre bătălia dintre fotbal şi suporterul din mine. Fără public, chiar nimeni, nici măcar jegurile ce vor atâta bine în jurul acestui sport ce-mi pare a fi din ce în ce mai nenobil.

Într-un timp ciudat de gri şi sărac nu-mi găseam locul în public. Erau acolo  feţe şi gesturi de normalitate gri şi săracă. În spatele gesturilor plutea, în tihnă ce-i drept, identitatea locului şi a faptei pentru care gestul şi faţa erau prezente. Nu puteam trece nepăsător, fără banalul şi ironicul salut - „haide „U” şi de mere şi de nu” – apoi feţele şi gesturile comunicau între ele consolidând ceea ce astăzi, un vânt ciudat cu fără prea mare forţă, a reuşit să îndepărteze gesturi şi feţe dintr-un loc special construit pentru substantive ce-şi vor dobândi verbe.

Astăzi nu pot glumi, chiar dacă umorul în poveste nu mai e de mult, de fapt cititorule poţi râde la bancul cu „Mitică şi brutăria”? N-ai cum. Răsplata curge peste tine la prima...şedinţă. E musai să ai gura legată cu sârmă ghimpată şi abia apoi să-ţi rujezi buzele şi aşa destul de gri. Vorbele ce spun „istorii” dor şi plâng în parcuri sau între feţe şi gesturi apropiate.

Dintr-un timp ascuns apar şobolani ce privesc gesturile şi feţele, pictând în jurul lor trasee interesante. Bătăliile nevăzute sînt la orice pas, vorba individului plin de cultură agricolă –„e mulţi şi flâmănzi” – Curiozitatea ta cititorule e trsită şi gri asta numai dacă cauţi identitatea şobolanului (cacofonie intenţionată).

Mi-e dor de feţe şi gesturi. Cititorule ai cunoscut în timp feţe şi gesturi şi ti s-a întâmplat să regreţi timpul trăit? Mie da.

Astăzi succesul euroilor mi-a înlocuit feţele şi gesturile. Bătăliile degetelor cu scuipat la capete au înlocuit bucuria timpului trăit la prezent.

Binefăcătorii de bine şi de, hai să le spun echipe, încearcă din greu, şi al naibii uneori reuşesc nesperat de bine, să mute feţele şi gesturile dincolo de timpul trăit la prezent. Mă mută în celule cu uşi şi fereşti vopsite în culorile dispreţului şi a lipsei de identitate. Păi să nu-mi creez şi eu o echipă să intru în această bătălie pe timp de pace? De ce n-aş face-o?

Dau un banal exemplu şi apoi tac în această poveste. Să ai 23 sau chiar 24 de feţe şi gesturi în tribună şi să primeşti un milion de euroi pentru feţe şi gesturi construite de „tine” – cine-i „tine”? – e mult prea mult sau prea puţin. Cui îi pasă? Mai e nevoie de feţe şi gesturi?

Demult o faţă palidă a numit aceste feţe şi gesturi „nişte golani”. Feţele şi gesturile au ajunus...nişte (ceva).

Cititorule ăsta-i un război pe timp de pace. Identitate? Ce să fac cu ea? Limbă? Cui să-i vorbesc? Faţă. Pe cine văd? Gesturi. De ce?

E bătălia ce încă doare. Puţin şi apoi ea moare.

De dincolo de gesturi şi feţe, Io

p.s.

Dedic această poveste feţelor şi gesturilor ce au fost la Zalău la un meci de handbal feminin.  HC Zalău – „U” Cluj. E nevoie să spun că au bătut fetele de la „U”?

Mulţumesc feţelor şi gesturilor din jurul meu.