Şi
acum plâng la cuvintele plecate din adâncul unui mare „u-ist” cu înclinaţii
interesante – „...eu sînt un politician onest şi corect...” – şi provoc o
înghesuială asupra corectitudinii, onestităţii sau alte merite nepremiate la
Olimpiada de la Londra. Las departe „limitele” aceluiaşi „mare u-ist” şi întreb
ca un nemernic – CE SE ÎNTÂMPLĂ AICI, DA AICI LA „U” CLUJ, DE PESTE DOUĂZECI DE
ANI?
Am
impresia că toţi viruşii, chiar dacă unii au transpirat în tricoul alb-negru,
s-au adunat la acest club, iar medicii care propun diagnostic sînt depăşiţi sau
nişte neisprăviţi.
După
aventura de pe „23 a opta” apar nemulţumirile. Nu e corect, din cnp-ul meu de
vedere. Oricât de prieten ar fi Paul (n.n. Cernişov) nu poate fi pilot de
Yutton 1 – 11 (iluzie la rombac, nici o...aluzie) şi să ofere condiţii de zbor
pe axa Walter – Umilinţă – U Cluj.
Mister
F.W. înţeleg că unele scandări, bannere sau alte afişe v-au provocat
disconfort. Corect. V-aţi întrebat cel puţin o singură dată, DE CE? Dacă v-aţi pus această întrebare, vă rog să
căutaţi răspunsul la aceşti oameni. Atenţie nu sînt coborâţi din tribune VIP,
n-au complexitatea minciunii, au greşeli, e adevărat, dar sînt pătimaşi
şi...atât. Gata cu suporterii, mă refer de acum la mine.
Nu ştiu
alţii cum sînt (asemănare cu începutul) dar cred că-i musai să fii mic pentru a
ajunge patron la această echipă. Să răspunzi în poziţie de drepţi, tu, ca
patron, la comanda unui neisprăvit, eşti obligat de divinitate să ai numele
Mărginean şi Ioan. Acest patron nu aduce decât imaginea românului flămând, fără
relaţionări, dar pion plin de atitudini miliţieneşti dispus să existe în
realiate ghidat de un cuvânt atât de iubit de unii. Cuvântul se
numeşte...şmecherie. Datorită lui, cuvântului, această naţie este atât de
avansată şi de...suspendată.
Cât
de mici sînt „marii clujeni” în faţa unor...şmecheri: unu-i patron , dar nu-i,
altu-i impresar dar îi...manager, altu-i bine mersi şi nu se...bagă.
Prin
târg umblă vorbă că de fapt fostul premier, fostul preşedinte de partid şi
fostul primar (scuze, sînt puţin vizionar, nu cred într-un viitor mandat) nu
l-a adus pe F.W la Cluj şi Napoca. Încă o „şmecherie” pe care o cred. Aştept o
altă „şmecherie”, să se laude cineva „nu eu l-am dus de aici”.
Umilinţele
din primele două etape sînt trecute cu
vederea, problema e alta. Nu le pot...uita. Dacă în primul set, de la
Târgu Jiu, Niculescu era într-o „strânsă legătură” cu AMP, la cea de a doua
deplasare am văzut mai bine meritele...fostului antrenor. Da, sînt prieten cu
Cristi şi am să rămân, de aceea poate sînt orbit, dar nu pot să accept într-o
„şmecherie” de pregătire realizată cu atâta „trudă” în Austria. Claudiu, pune „mâna pe carte” şi te
pregăteşte, revino la ce te pricepi. Dă goluri, deocamdată pălăria asta e cam
mare. Mă refer la pălăria de...PRO. Claudiu, deocamdată atât spun şi scriu.
Ajută...ECHIPA!
Dacă
mai există o bucată de demnitate în „româniaprestatoare” vreau să aud expresia
atât de cunoscută printre „şmecheri” – fără număr – ca jucătorii să poată râgăii,
pentru că au avut ce mânca. Ce să înţeleg eu, ca un simplu chibiţ, că pe
tricoul unui jucător este scris...umilinţă, în loc de partener, că numele lui
îi musai să stea ascuns, că încă nu-i...şmecher şi nu poate avea nume la
vedere. O sugestie pentru viitor. Pe spate, în locul bucăţii de – habar n-am ce
este – să fie scris la fiecare cnp-ul, poate ajută la ceva.
M-am
plictrisit şi mă opresc pe aici. Nu v-am urât şi nici nu vă urăsc. Sînt destui
care să aibă acest sentiment al urii, dar dacă românii mai acceptă mult timp (o
mie sau două mii de ani) aceste „şmecherii” să nu-şi pună întrebarea – De ce Cluj Napoca nu-i oraş românesc?
Am
plecat să fac o...şmecherie. De dincolo şi dincoace de nimic, Pilu
nu se poate copagula o "atitudine" in romania. lasitatea in sport nu este diferita de lasitatea generala. ne pleaca copiii. rusine.
RăspundețiȘtergereClaudiu a fost o pacoste pentru Dinamo, mai ales in ultima perioada. Badea nu a fost un fraier cind l-a cedat lui Walter. Ruşine şi celor care sprijină laşii în grup. Informaţiile primite de tine Pilule sint usor virusate. Aştept noi şi noi texte.
RăspundețiȘtergere