Nici nu mai ştiu ce să cred după meciul de luni. N-a fost nici „ceaiul de la ora 5” nici cele cinci ceasuri ale lui nenea Iancu. La început m-am speriat, apoi mi-am dat seama. Da, ăsta-i nucleul de suporteri ce simt o bucăţică de istorie, o bucăţică de viaţă şi o bucăţică de normalitate. Poveştile cu şapte mii de suporteri la Alba Iulia, la Mediaş sau pe oriunde, au rămas poveşti cu prinţi şi prinţese fără a fi scrise.
Credeam cu o juma de oră înainte de meci că numărul foto-reporterilor va fi mai mare, dar m-am înşelat. Chiar mă întreb, dacă englezii, nu cei plini de conservatorism, şi-au boicotat prin nepăsare investitorii deloc britanici. Citeam zilele trecute o carte intitulată...”Londongrad”. Interesant. Aştept ca oamenii de pe aici, cu atitudine, doar atitudine din păcate, mare, pot să trecă şi la fapte de aceeaşi dimensiune. M-aş mira să văd o lume normală plină de valori, aşa cum au fost pe teren mai tot timpul, şi în administraţie.
La ce ajută bârfa şi arătatul cu degetul? La ce ajută expresia „lasă, mă, că ştiu eu ce-i în clubul ăsta” sau câte astfel de „intenţii bune”? La ce ajută „făţărnicia”? La ce ajută „mersul cocoşat”? La nimic.
Mi-e greu să povestesc neputinţa de luni după-amiază. N-are rost. Se întâmplă să ai şi „jocuri” de acest gen, altfel n-ar exista banala expresie „de aceea e frumos fotbalul”. Cum să nu fie frumos acest joc cu peste 20 de milioane de pricepuţi, asta numai la noi. Privesc spre o lume ce-şi freacă inteligenţa pentru a stopa criza. Uneori am ajuns să întreb: ce-i aia? Un club cu conducători sau conducător din plastic (greu degradabil) sau din plastilină (uşor de modelat) fac sau face ca acest club să se...autodistrugă. Pot să mă înşel, dar nu pot să fiu...păcălit. Aud din interior şi din exterior, că „a fost blat”, că „ăla îi cu ăla”, „eu ştiu mă, ăla e mic” sau alte propoziţii scurte ce nu ajută.
N-am să înţeleg cum unele personaje atât de apropiate de „U” tac şi fac. Referire strict la jucători. Contractul e contract şi tac. Cine a spus că dă, să dea. Nu-i prost cine cere, e prost cine dă. Aştept să vă cine...prostu‛. O vorbă românească, subliniază traseul pe care peştele se împute, într-un viitor apropiat voi învăţa şi alt traseu. Cel intern. Ciudat.
Mă gândesc la povestea scrisă de Gabi (n.n. Souca – E nevoie de tine!), de fapt la morala ei, chiar dacă este o poveste. Dumnezeu n-a lăsat nimic întâmplător în lumea asta, nici chiar pe duşmani. Ei au un rol de a...întări, nici într-un caz unul conflictual.
Uneori sînt trist şi brusc în tristeţea aceea urâtă văd o strălucire. Mă bucur că-mi pot ucide tristeţea, mă bucur că-mi pot învinge duşmanul, mai mult sau mai puţin real, de aceea îl plagiez pe Gabi Souca, dar nu în totalitate şi provoc următoarea propoziţie, dar de data asta interogativă: „E nevoie de tine?” M-am întrebat, să-mi văd utilitatea, nimic altceva.
Luni după-amiaza am înţeles că orice început are şi un sfârşit, chiar dacă există şi nemurire. E drept că am jucat prost şi pe alocuri binişor, trec cu vederea peste fluieraşul „Co vax”, la fel de bine şi peste alte lucruri, dar dacă vreodată, într-un viitor deloc îndepărtat, un alt jucător în „alb şi negru” îşi va cere dreputul de a fi...liber, se plăteşte sau se produce...falimetul, uneori atât de aşteptat şi la fel de dorit .
Cine decide în lumea asta drumul spre...libertate? Mărginean, cumva? Moft. AMR-ul? Nici pe departe. Deontologii ce se dau „U”-işti? E frecţie.
Mă las împins de mine şi de puţinul ce-i în jurul meu şi tac. Dar, parcă pot? Merg la meciul cu Dinamo, dacă s-o juca (!?), şi apoi trec la o altă bârfă.
Rubrica: „întrebările ne...doare”:
1. V.T. poate cheltui banii clubului fără să răspundă? (primeşti banii să plăteşti carnete, când colo plăteşti...un castravete)
2. După meciul cu Dinamo pleacă A.B. şi vine V.T? Cota la pariuri: 3.10 că vine!
3. Care-i oferta pentru salariaţii clubului? (adică munceşti trei luni şi primeşti...un salariu, dacă-l primeşti)
4. Ce rol joacă Mărginean Inutilul la acest club? (revin în episodul următor cu acest individ...ciudat)
5. De ce aceste pase cu „jucăm sau nu la Cluj”?
6. Cine are încredere în Mărginean şi AMR că sînt personaje reale? (îmi doresc să fiţi cât mai puţini sau chiar deloc)
7. Ce s-ar întâmpla dacă DNA-ul ar staţiona un pic la...club? (nu pentru poveşti)
8. Dacă relaţiile dintre F.W. şi Niculescu sînt nule ?
9. De ce? (continuarea de la punctul 8)
10. Când şi mai ales de ce se vrea închiderea acestei „fabrici” ? (am scris fabrică pentru simplu fapt că „banii” sînt la mijloc)
Rubrica: „notele mele” (sezonul cu note mari de la nimic până la 10)
12. DRAGOŞ BALAURU – ai fost în alb şi negru, cu bune şi rele, n-ai apărat un...hattrick. Cel mai slab joc de când eşti...student. Nota: 7
77. PLAMEN KRUMOV – dacă scriu un cuvânt despre tine, risc să fiu lovit de...Manu. Cine-i Manu? Habar n-am. Nota: - 5
18. VASILE GHEORGHE – discret şi previzibil, uneori absent. Nota: - 6
20. PESTANA DINARTE – Păulică (pe româneşte) ai bifat încă un meci ca titular. Aştept debutul tău ca...rezervă. Nota: - 6
29. VIOREL DINU – dacă joci tot aşa rişti să fii selecţionat de Piţurcă. Şi el e împotriva...”fotbalişilor”. Nota: -6
24. ALEX DOS SANTOS – ai scos şi gata. Discreţia de luni după-amiază mi-a confirmat că eşti român şi crezi în zicala „lunea nici iarba nu creşte”. Las-o în pana mea de ratare, rolul tău...golul. Nota: - 6
23. APOSTOL MUZAC – aceleaşi cuvinte ca la Dinu, dar pentru tine mai adaug o propoziţie. Eşti varză. Nota: - 5
16. EDUARD NICOLA – eficient precum salariu unui dascăl. Mic şi rar. Nota: - 5
26. DA SILVA ERICO – chiar mă laşi fără replică în cuvinte. Erai cumva al 11-lea jucător? Nota: - 6
30. PARASKEVAS CRISTOU – aş minţii dacă scriu că nu mi-ai plăcut, dar îmi doresc, ca tine de altfel, mai multă...siguranţă. Nota: - 7
14. DE MELO CLEITON – când echipa pierde cu 3 la 1, ce adjectiv preferi? Am îneţels. Preferi direct nota. Bine. Nota: - 5
Au mai jucat, dar degeaba:
3. VALERIU LUPU – ai fost o mică scufiţă, dar numai 10 minute. Nota: „sol”
7. BOGDAN PĂTRAŞCU: antrenorul a crezut că eşti „baza”, când colo tu ai fost acidul” de la mijloc. 25 de minute cât o viaţă pentru tine şi...mine de asemenea. Nota: - 4
22. MIHAI ROMAN – băiete la tine-i groasă. Moacă de fotbalist n-ai, recunosc că nici eu de...artist. Fizic de fotbalist n-ai cum nici eu n-am fizic de...mister. Prietene tu, deocamdată, n-ai nimic cu fotbalul, cum nici eu n-am nimic cu...tine. Crezi? Să nu-ţi fie ruşine să te declari jucător liber. Nota: - 3
Antrenor: CRISTIAN DULCA
Acum e acum. Ce să scriu despre prietenul Cristi, pentru că risc ca un prieten-şobolan să-mi trimită sms-uri şi să-mi reamintească cât de „virgin” e el în lupta cu „mafia” de pe la Cluj. Cristi, cred că era musai să se întâmple. Atât s-a putut luni după-amiaza. Atenţie la „cohorta” braziliană! Fă-mi o favoare sâmbătă seara. Refă golaverajul. Am o rugăminte. Spune-i te rog lui Krumov că e fotbalist. El o ţine pe a lui, că-i eroul din „Ice Age 3 la 1”.
De dincolo şi de dincoace, Pilu
p.s. îmi plac oamenii-şobolani, ce-mi dau mesaj după ce au aflat că Ionuţ Badea a fost dat afară de la Braşov. Vă rog, ca pe viitor să nu uitaţi să plătiţi...gazul. Ionică rămâne acelaşi. Şi eu la fel. Reiau ce a scris Gabi Souca, dar fără semnul exclamării „e nevoie de tine?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu