FLORI DE TOAMNĂ

A fost splendid şi mult mai mult. ECHIPA de handbal a Universităţii Cluj a reuşit (în sfârşit) să ajungă „Acolo unde se avântă vulturii”, asta dacă-mi permiteţi plagiatul (aş, se poartă) după un film regizat de americanul Hutton şi numai ştiu cum. Pentru două zile, aceste fete minunate mi-au predat, încă o dată dacă mai era nevoie, o lecţie plină de simplitate, modestie şi încredere, într-un cuvânt: curaj.

În „duelul” eu şi ELE, mărturisesc că n-am crezut, am fost, hai s-o spun pe şleau, un laş. Nici nu-mi pasă de întrebarea: ce va fi în continuare? Ştiu că ELE sînt pe o suprafaţă de joc cu un singur marcaj, cel al...handbalului.

„Sala” trebuie să-şi primească oaspeţii. Echipa a câştigat nu numai o calificare, îmi place să cred că a câştigat şi PUBLICUL, cel destul de discret până acum. Cantitatea lor a fost uriaşă la câteva dueluri (n.n. meciurile cu Oltchim sau câteva meciuri în cupele europene), acum, cred că e benefic ca ele să fie la fel de aplaudate, măcar un an (competiţia internă) şi apoi totul să se REPETE!

Nu arunc cu adjective peste ELE, aş deveni fad şi inutil, dar nu pot să uit atât de uşor că-n două zile, O ECHIPĂ, ce a râs la conferinţa de presă atunci când le-am întrebat despre prima de calificare (n.n. nea Gică a râs mai tare), a reuşit să atragă atenţia Europei handbalistice şi-n alt loc a României handbalistice. În sala „Horia Demian”!!!

ELE, sprijinite evident de un PUBLIC fantastic, au învins vicecampioanele Rusiei. Nu intru în tactica jocului de handbal şi să-mi reamintesc discuţiile cu cei avizaţi despre lecţiile de apărare ce se „manifestă” prin Rusia sau alte ţări din Europa, de fapt aici se joacă handbal, dar simt nevoia să dreg „ceasul” celor ce apar destul de rar uneori şi dispar destul de des din...sală. Mă refer la cei ce POT AJUTA...sportul, dar aici şi acum, handbalul.

Cei ce decid la această echipă bănuiesc că ştiu ce înseamnă EFORT şi RESPECT. Nu-mi plac amănuntele atunci când regulile (nescrise) ale jocului nu sînt respectate. E greu şi e frumos. Implicările de acum sînt mult mai multe, mai deosebite şi cu atât mai „zvelte”. Nimeni n-are dreptul de a trăda. Simt bucuria noului, simt că ECHIPA va fi un vector complet. Pe lângă cei...de până acum, îi musai „dragilor aleşi” să deveniţi mai utili. Interesant. În prima zi l-am văzut în sală pe cel ce a escaladat „Moldoveanu” şi acum se mândreşte că „s-a suit pe Dealul Feleacului”, asta n-ar fi bai, dar într-un „conflict româno-rus” tare bine-i şedea în sală. Când colo, „a alergat”...pe bune (limbaj la modă). Alesule edil, alături de celălalt şef ales cu mustăcioară şic, vă sunaţi, vă pieptănaţi şi vă înconjuraţi de oameni vrednici, ce ştiu cu ce se „mănâncă” acest sport (n.n. - handbal) şi „musai” să sprijiniţi această VOCALĂ ce naşte (şi bine face) atâta pasiune, crez şi demnitate. Dacă ELE au ajuns până aici, îi musai să existe implicare eficientă, nu doar fâsuri şi interviuri cum se practică, din partea celor CE POT ŞI SÎNT OBLIGAŢI SĂ PĂSTREZE CU DEMNITATE ŞI RESPONSABILITATE tot ceea ce s-a creat la acest club. Hai că ajunge.

Sînt plin de speranţe, chiar mă gândesc să-mi forţez bugetul şi să ajung...măcar într-o deplasare, oriunde ar fi asta, dar până atunci să nu se strice nimic din ce s-a zidit. E frumos şi senin. O zi de toamnă plină cu recolte. Toamna asta a adus un zâmbet de copil. S-a născut un vis.

Nu pot pleca din această poveste fără să privesc spre ELE şi să „le arunc de la 9 metri” un buchet MARE cu FLORI DE TOAMNĂ, cât calificarea LOR. Dacă mi-am început această poveste folosind un nume de film şi făcându-le, în mod şugubăţ vulturese, cred că ELE merită să le salut pe rând şi asta fac.

Vă mulţumesc şi îmi cer iertare că am fost „un laş” şi n-am crezut că puteţi învinge. Iertaţi-mă!

Sărut-mâna fetelor!

Florentina Carmen Cartaş, Florina Maria Chintoan, Elena Nicoleta Dincă, Ştefania Florea, Irina Iva, Cristina Laslo, Alexandra Lup, Ana Maria Măzărean, Raluca Elena Mihai, Magdalena Elena Paraschiv, Viktoria Petroczi, Mihaela Ani Senocico, Andreea Lucreţia Tetean, Mihaela Maria Tivadar, Alina Ileana Ţurcaş, Clara Stela Vădineanu, Abigail Beatrice Vălean.

Fetele în acest drum „n-au fost de capul lor”. E nevoie de pregătire, de disciplină de câte şi mai câte. Dincolo de mustaţa destul de şic, pare că se ascunde un ardelean (n.n născut la Buzău prin ’57) neaoş. Uneori e aşa. Nici nu mai ştiu de câţi ani e la Universitatea. Bucuriile „americane”, „maramureşene” sînt prăfuite pentru unii, dar pentru tine, Gheorghe Covaciu, sînt la fel de proaspete ca această calificare în Liga campionilor.  Te-ai sprijint, e drept, mai mult fetele, pe Victor. S-a „sprijinit” şi naţionala pe el. E bine când te poţi bizui pe „ceva solid”. Despre naţională în altă poveste, aştept ca noul antrenor să-şi desfăşoare „atitudinea” în rezultate şi nu printr-o atitudine de „2 minute” cum îi este...felul.

Mulţumesc Alexandru Dezmeri, Constantin Paraschiv, Victor Baciu şi Gheorghe Covaciu.

Ah, era să uit de Cosmin Sălăjan! Dumnezeule, ai făcut trecerea de la trening la costum şi tot fişierul l-ai dat peste cap în mintea mea. Pe viitor forţează nota. Stai „la patru ace” cât mai mult timp şi la primăvară...ne îmbăiem în Someş. E un vis, dar e frumos. Apropo, mi-a plăcut povestea ta...scrisă!

Povestea nu se încheie, ea merge mai departe. Dincolo de...9 metri.

De dincolo şi de dincoace de semicerc, Pilu Bănoi