Gata cu nebunia. Semnăturile s-au strâns. CNP-urile şi
celelalte există, deci şi prin urmare există...cvorum. Listele sînt complete,
dar nu lista rezolvă problema, ea doar o...aţâţă, aşa în ciuda leneşilor.
Scriam zilele trecute că atunci când vorbesc despre „U”,
a doua persoană o ia...razna. Aşa stând lucrurile, ce mi-am zis, hai să stau de
vorbă cu mine şi să aflu dintre mine şi mine cine o ia razna mai întâi. Zis şi
făcut.
Prin treburile zilnice se numără şi lectura, aşa că îmi
trece prin faţa ochilor, mie nu celuilalt o chestie ciudată la prima lectură.
Fostul şi actualul sprijin a inexistentului Limoniu
silabiseşte din nou. Gâfâind parcă ar fi maratonistul neplătit de statul român
şi strategiile Elisabetei Lipă, ajunge să rostească propoziţii pline de sens şi
nonsens.
Urmează rostirea din puţul făraşului: „...am anunţat că mă retrag de la
Universitatea Cluj încă din luna ianuarie, n-am făcut-o public...” . La
prima lectură, nu gândesc nimic, nici chiar la a doua, dar la a treia îmi ies dracii
şi declar pe un ton de soldat cu soldă: „Waltere, chiar eşti mic.”
Mister F.W. încep cu luna ianuarie aşa cum aţi amintit.
Păi cum stau declaraţiile dintre tine şi tine pentru mine de faţă cu mine? Hai
să-ţi reamintesc cu ce te lăudai prin ianuarie, da de te invită vreun fraier la
o pălincă şi vreo fraieră la un gulaş.
În rândurile ce vor urma sînt câteva declaraţii ale unui
tip ce a făcut numai bine statului român. Am rugămintea să nu citiţi printre
rânduri, riscaţi să pierdeţi firul...adevărului. Aşadar, să încep:
„...părerea mea este că anul viitor, cu lotul pe
care îl avem acum şi cu ce mai putem completa, putem spera la campionat...”
Să n-am parte de nici un contract cu statul,
că numai după cinci luni ţi-ai luat zborul din oraşul unde “...cea mai mare părere de rău este că Primăria nu ajută. Nu pe mine,
trebuie să ajute sportul în general, nu numai fotbalul. Ar trebui să fie o
mîndrie să ai echipe care au putere în sportul din România. La Cluj n-ai cu
cine să vorbeşti. Eu făceam anticameră la domnul primar care nu mai este. De un
an şi jumătate nu l-am mai căutat, nu am mai vorbit cu el. Nu aveai cu cine să
vorbeşti, omul avea alte preocupări, dovadă că e acum unde este...”
Coane Walter, stai liniştit că n-am spus
nimic despre Necolaiciuc sau alte bune intenţii, oare de ce “...o problemă majoră este infrastructura,
care în continuare lipseşte...” Cine naiba a furat în ţara asta şi infrastructura,
e o întrebare deloc cuviincioasă venită din partea unui tip nici prea sărac şi la
fel de necinstit ca...gloata.
Scuip în sân şi-l frec apoi, poate mă excit
şi devin melancolic. Dar nu pot că “...trebuie
să aduci părinţii şi copiii la stadion, să vină cu 2-3 ore înainte, să bea o
bere, să mănânce un cârnaţ... dacă "U" Cluj joacă cu ultima clasată
vin 4.000, dacă joacă cu Steaua sau Dinamo vin 20.000. De ce?...” Cum e şi
cu berea pe terenul beciurilor ascunse în dealurile cu viţă de vie.
Greu la deal, boii nu trag, porcii sînt peste
tot şi nimeni nu-i vede. Sînt lăsaţi să scurme peste tot, să-şi bage râtul şi
apoi să-şi tăvălească şoriciul pe nisipuri fine. Chiar cititorule îţi mai
aminteşti de cartea “Ferma Animalelor” ce-l are ca autor pe George Orwell?
Las naibii cartea pe raft şi lecturez în
continuare cuvinte venite din puţul făraşului. Uneori şi eu colaborez greu cu
mine dar altul cu “...Eu zic că o să
colaborăm, că sînt oameni de caracter. Părerea mea e că Gabi mai poate să
joace, Claudiu, e treaba lui, el trebuie să decidă. Pe Gabi l-am şi pus
vicepreşedinte. E ceva atipic. Dar el un tip foarte isteţ, nu-l interesează să
antreneze, lui îi place partea administrativă. Şi ştie fotbal pe pâine. În
plus, cunoaşte limbi străine....” Astăzi unul e ho şi celălalt e cea.
Clau-gol chiar devine...gol. Burduşit bine de un contract “subţire”, stă şi asudă cât poate la echipa ce i-a întins o mână şi un contract. Claudiu,
e vremea să-ţi pregăteşti viitorul. La ce văd eu, spun aşa: “viitorul
sună...prost şi scandalul vine”.
Revin în actualitatea cuvintelor. Fostul şăf
de la “U”, atât de nemojic face aprecieri pertinente (atenţie la interpretarea
acestui cuvânt) precum Băse la adresa lui nea Nelu prin iarna lui 2004 (pentru
cei slabi de memorie interviul din România Liberă) la adresa unor indivizi cu
influenţă în zonele fracţionate din această lume, cum ar fi: şi un sfert,
jumătate şi trei sferturi. Să citeşti şi să te cruceşti ce poate debita F.W.
după ce unul din noul grup de la Cluj l-a umilit, făcându-l şi “omul de la
gunoaie”. Atenţie, urmează...periajul.
“...Mie îmi pare rău că am ajuns la nişte discuţii care nu-şi aveau rostul. Eu
îl respect pe dânsul, îl respect şi pe domnul Mureşan.”
Nu e nevoie să vă spun cine este…”dânsul”. Să
n-am parte de un nou contract la negru sau cu statul dacă nu-i “ţidulaş”.
Declaraţie plină de patos şi respect de la un individ care o mai face lată, dar
cu limite ce-i drept şi implicarea lui n-are limite “...Vreau să mă implic
foarte mult în zona tineretului. O să le propun lui Mircea Sandu şi lui Mitică
Dragomir să facem Cupa Ligii, care la noi nu există...” Frate, e tare omul.
Zic. N-are teamă de nimeni. Abia aştept să-mi cumpăr bilet la un meci din
cadrul Cupei Ligii. Dacă vremurile merg aşa bine în continuare, cred că nepoţii
viitorilor mei nepoţi se vor naşte...liberi.
Patroane, lasă-mă să-ţi spun în scris aşa,
povestea asta cu dragostea pentru echipa “U” şi suporteri e frumoasă, poate
participi la festivalul naţional de umor şi caricatură de la Gura Humorului,
dar ceea ce afirmi acum e atât de jenant încât şi avortonul îţi cere dreptul la
viaţă. Mi-ar fi ruşine.
Eşti caraghios. Cum poţi să predici cu atâta
lejeritate despre moralitatea propriei persoane?
Plec din această poveste obosit şi umilit. Prea
multe cuvinte şi tot la fel de multe propoziţii. Şi pentru cine. Pentru un
obosit al vremii.
Închid această poveste, mă aşteaptă familia,
conturile şi iţele...încurcate.
Cum se numesc lacrimile unui individ ce declară
„...am plâns când am
văzut fostele glorii...”? Dar un cititor aflat în faţa unui articol intitulat
“Mafia acţionarilor” cum se numeşte? Ambele cazuri sînt...reale.
De dincolo şi de dincoace, Pilu
p.s.
- declaraţiile sînt reale şi autentice;
- dacă nu vă scoateţi un ochi degeaba vă
certaţi pe gb;
- frustrarea şi prostia sînt reale, deci
există;
- mister F.W. ce v-aţi dori să fiţi într-o
altă viaţă: arivist sau arhivist? Asta pentru că niciodată nu v-a plăcut
titulatura de patron. (n.n. “nu m-am născut în capitalism”)
- mi-am declarat mâţa animal non-grata. Se
autosesizează cineva? N-aş crede.
Tot io.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu