Aţi văzut prin drumurile voastre oameni ce intră în vorbă cu „noii întâlniţi” şi povestesc cu mult calm şi cuvinte bine alese, ce şi cum despre noua credinţă? Că ei au fost martori la una şi la alta? Cu gânduri precise urmăresc un scop, ce-l păstrează din generaţii în generaţii. Nu daţi cu bota în mine, că nu-mi doresc să devin un mini-misionar, dar dacă tot ce-i în jurul meu îmi arată că drumul cel mai scurt la poartă e prin mlaştină, aşa o fi sau şi mai simplu dacă o sută îmi spun că sînt nebun, doar n-oi fi eu mai „ţifraş” să spun că nu-i aşa. Mă duc cu gloata şi oi vedea eu ce va urma. Ăsta ar fi un prim start. Păi dacă îi start, să vină...grila. Ar mai fi o variantă, sau încă una şi încă una şi încă şi mai câte până când ajung la enunţul cu nebunul şi credinţa.
Asta a fost în loc de introducerea poveştii, pentru că
ea, sărmana, n-are sfârşit. Deocamdată.
Totul începe aşa cum se termină. Nu ştiu cum se face, că
mister I.M. (îmi plac iniţialele, precum şobolanilor canalul) ajunge pe la club
în mod...vizibil. Apariţiile ştiinţifico-fantastice de până acum se duc pe apa
Someşului ce se varsă în...Teleajen. Înconjurat de unu, doi salariaţi
(personajele de afară nu intră în discuţie) plătiţi au ba, îşi lăfăie
inteligenţa prin club, cărţi, acte, telefoane şi alte „utilităţi” din
clădirea...încă neplătită. Chiar, domnule patron (am făcut mare efort să scriu
şi „domn” şi „patron”) bunul simţ al „investitorului” nu vă dă dreptul de a vă
răsplăti, cel puţin, oamenii care muncesc în fiecare secundă pentru club? Eu,
chibiţul, vin la meci şi atât. Apropo, ai idee de când cel care are grijă de
sănătatea echipei n-a mai trecut să semneze...grila de start? Dar ce-ţi pasă. E
drept că n-avem echipă, dar ce avem conducere? Un individ pe numele de iniţiale
U.D. îţi închide telefonul dacă îi vorbeşti frumos. E trist, mai ales pentru
istoria acestui club. Ce nume au ajuns să poarte pe piept „singura vocală” atât
de solid şi curat prezentată de regretatul istoric Gh. Bodea şi nu numai. E
trist să vezi cum nimicul e mai mare. Îmi spuneam zilele trecute cum se împute
peştele, aşa-i, de la cap, dar şi din interior.
Revin la meci. Am fost sunat, mai demult ce-i drept, de
un deontolog-şobolan, să-mi arate ce şi cum despre Dinamo. Cu un limbaj ce nu-l
găseşti decât la papagalul ce linge, ce devine salahor şi nu în ultimul rând câine de pază (aceste specimene se găsesc şi
pe alte maluri, nu numai pe cel al
Dâmboviţei) mă obligă să retractez tot ceea ce am scris după meciul de
la Mediaş. „Aşa am făcut” şi am scris o poveste scurtă. „1919”. (n.n. http://www.ucluj.ro/editoriale/pilu-1919-i3810.html
)
Începe meciul (altă denumire n-am găsit) şi Crăciunescu
cel mic, din toate cnp-urile de vedere, dă galben şi păstrează echilibrul de pe
teren. Asta îmi place cu echilibrul. Doamne, am uitat, de fapt aceasta e
enunţul de început. Elevu mă salută şi eu îl ignor. Îmi revin după ce axa: Manu
– Gelu – Vasile mă atenţionează. Elevu la „patru ace” prin tribună. Credeam
că-i bal mascat, dar aflu că la o nuntă aceasta e...ţinuta. Cu tot „băşcăul”,
Elevule îţi stă bine.
Revin la joc şi lovitură din cer. Dumnezeu le suceşte
minţile lui Crăciunescu şi lui Pulhac. Vine Dinu Viorel pe post de sfântul
Petru şi dă frâu liber imaginaţiei mele de naiv. Batem. Tot acelaşi Dumnezeu şi
acelaşi mic Crăciunescu, sucesc de data asta alte capete, inclusiv al meu. Din
naiv devin normal şi văd cum Danciu-gol îl linişteşte
pe Clau-gol. Atenţie la această frază, analizaţi verbul şi abia
apoi...rezultatul final. Nu se întâmplă mare lucru, decât o înfrăţire a unor
suporteri în alb- negru cu un grup din colţul vechiului „Ion Moina” îmbrăcaţi
tot în alb, dar cu o dungă roşie. Scandau frăţia. Îmi revin în minte cuvintele lui Remus Câmpeanu înaintea
meciul dintre U Cluj şi UTA din ediţia 1968 – 1969. Mulţi dintre „suporterii
înfrăţiţi nici nu erau...apăruţi”.
"Era vorba despre o ură generală a clujenilor faţă de sistemul
opresiv, care era reprezentat de Dinamo. Ne opreau oamenii pe stradă sau
oriunde mergeam în oraş, în orice medii, şi toată lumea ne atenţiona să pierdem
cu UTA, ca să nu trimitem titlul la Bucureşti"
“Fane Cârjan, fost
deţinut politic, era antrenorul nostru. Chiar şi aşa, în ciuda suferinţei care
a simţit-o în anii de penitenţă, ne-a rugat să jucăm cinstit. Însă presiunea a
fost atât de mare încât a ieşit un meci extrem de ciudat. Pentru că în sufletul
nostru, ca să fiu cinstit, nu ne-am fi dorit să plece titlul din Ardeal"
"Ne simţeam vinovaţi, deşi nu a fost vorba de nicio înţelegere. A fost
singurul moment de acest gen al carierei mele. Au urmat apoi mici interogatorii
ale anumitor persoane”
Începe repriza a II-a şi privirea mea e tot la ţinuta
impecabilă a lui Elevu. Stă semeţ în primele două picioare să nu-şi şifoneze
costumul. Stă ca turnat. Aperitivele se usucă pe masă. El e la meci, ca mulţi
“U”-işti de altfel. Şi-au adus energiile pentru a-şi cânta Istoria, Limba,
Tradiţia şi Adevărul. Din păcate “soliştii” au mizat pe alt...solist. 2
Greşelile au apărut abia după ce unii au descoperit
restaurantele şi cluburile de prin Cluj şi Napoca. Nu scriu aici şi nici în
altă parte despre aceste “muzee” cu program...nocturn. Iniţiala K poate să-mi
contrazică spusele, dar ar fi riscant. Şi nu numai iniţiala K.
Spre final, viitorul atacant al “naţionalei” îmi provoacă
greaţa şi îmi vin în minte cuvintele unui mare făcător de bine în fotbalul
nost. Pe numele de iniţiale D.D. (nu-i Dan Diaconescu). Să citeşti şi
să...crezi (?!)
“...de când vă tot spun eu că fotbalul românesc este
valoros. Date fiind condiţiile create de guvernele din ultimii 20 de ani,
fotbalul nostru este un erou...”
Meciul ia sfârşit. Câştigă câinii. N-au mai “muşcat” de
prin 2008. Caninii lor sînt cariaţi iar dacă “latră” după această victorie e
penibil. Bag mâna în buzunar, scot biletul de la pariuri şi-l rup. Ce tâmpit am
putut să fiu, mi-am pariat bugetul pe 1 solist, când colo un 2 cât se poate de
limpede, simplu şi... aşteptat. Ţucudean
şi Danciu-gol m-au lăsat la “şuşu”...gol. Afectat de înfrângere Clau-gol îl
linişteşte la vestiar pe atât de “amărâtul” Muzac. Ies târziu din vestiar,
chiar foarte târziu. Îi înţeleg, erau, sînt şi vor rămâne abătuţi de această
înfrângere. Cine ştie, la Tulcea poate Claudiu este arma secretă şi
loveşte...Cupa. Orice ar fi, îmi pariez “noul buget” pe 1 solist.
Astăzi n-are rost să dau note, mi-am luat liber de la şcoală,
ce naiba, doar meciul s-a jucat sâmbătă spre duminică când lumea e la...nuntă.
Imediat după evenimentele friguroase din decembrie 1989,
urlam ca-n gură de şarpe că nu-mi vând ţara şi alte obiecte de pe raft. Le-am
dat la ofertă, de aceea chiar îmi permit o întrebare. “Soliştii” ce n-au primă,
salarii şi alte venituri licite pot să-ţi construiască propriul lor sistem de
venituri?
Oricât de rece ar suna, chiar îmi doresc să vină
odată...finalul. M-am săturat de această moarte clinică. Citesc şi-mi dau seama
de simplitatea corupţiei pe site-ul D.N.A. - “în
sens larg, corupție este abatere de la moralitate, de la
cinste, de la datorie” – păi dacă aşa stau lucrurile, e...simplu. Nu-i aşa?
Vedea-mi-aş
pariul...onorat!
De dincolo şi de
dincoace, Pilu
p.s.
- ameninţările nu-şi
au rost, dar asta nu îmseamnă că surprizele nu apar;
- am numărul lui Gigi.
Nu vă
interesează ce-am vorbit cu el ? (asta pentru unii…enoriaşi)
- despre turneul de
handbal din Liga Campionilor, separat şi...detilin. La 5 în
sală. AICI SE JOACĂ!!!
- nu a fost BLAT a fost
un meci obişnuit din CAMPIONATUL VALOROS lui nea Mitică. Punct.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu