TRAMVAIUL ŞI STAŢIA

Frig şi soare. Nu-i vineri 13 ci duminică 27. „Oţelul” care mai există prin Galaţi a lăsat pentru puţin timp Dunărea pentru Someşul ce caută să strice căldura din tribunele „Electoral-Arenei”.

Mă grăbesc să plec de acasă, doar mă aşpteptau băieţii la una mică (aşa e cu trecerea anilor, e mică şi...blondă). M-am înfipt în staţia de tramvai în poziţie de drepţi cu privirea uşor spre stânga, spre un afiş, de fapt două.

Să le iau pe rând. Afişele evident. Cu o poză desprinsă de pe obiectivul copy-paste, un tramvai arătos era gata să părăsească afişul şi să oprească în staţia cu oameni trişti, săraci şi cinstiţi. Pe afişul cu pricina, nu putea să nu apară scris „Primăria municipiul Cluj Napoca”, de fapt proiect realizat de Primăria cu pricina şi mai în josul paginii, bomba! În loc 40 de minute din 2012 numai 20 de minute.

Mai stau puţin pe gânduri, nedumerit apăs pe butonul „memory” din interiorul căpăţânii şi dau...search. Şi search, taică, câteva clipe. Despre penetrările...politice nu putea fi vorba. Ce să fie de la 40 la 20? Un moşuleţ mă plesneşte cu bastonul şi-mi explică milimetric. Noul tramvai, băi tâmpitule! Îţi reduce totul la fifty-fifty (după chipul şi aemănarea creatorului).

Cu o lovitură la activ, mă înfig în tramvaiul bătrân abia ajuns în staţia cu oameni voluntari, violenţi şi proşti.

Îmi privesc ceasul, destul de discret pentru că în ţara asta se mai şi...fură. A înţepenit la ora două trecute fix. Era două şi două minute. Banală coincidenţă. Mă duc la un meci...egal? N-aş crede.

Luând poziţia notei patru, am început să-mi fac un scenariu pentru următoarele 40 de minute. Ah, am uitat să vă spun că m-am urcat din „gară”. În căpăţâna mea erau acele 40 de minute. Conflictul din mine nu-l lăsam să explodeze, dar n-am putut părăsi ideea că sîntem pe cât de mulţi pe atât de naivi, hai proşti.

Cum să ne ameţească un afiş în halul ăsta, s-au construit tabere umane, firmele se întreceau în oferte promoţionale pentru meciul lui 20 împotriva lui 40.

Am înnebunit fraţilor. Din „gară” în „mănăştur” 40 de minute. Trec peste condiţiile minunate din mijlocul de transport (al naibii, chair a fost cald), în 17 minute a ajuns în...Mănăştur.

Sânt tâmpit, păi cum e cu...Fyfthy-fyfthy? De ce naiba mai aducem un tramvai, nici pe departe numit dorinţă, care să mi-o...ce?

Primăria vrea să acceseze...încredinţări directe? E adevărat cu o pereche de cătuşe nu se face primăvara şi nici...mai curat. Dar am o rugăminte, nu mă luaţi de fraier.

Dacă nu v-aţi prins, luaţi tramvaiul din „mănăştur” şi mergeţi în „gară”. Timpul care vă rămâne pâna la 40 de minute dedicaţi-l...

inteligenţei.

Aştept o noua provocare în care să fiu luat de fraier şi lovit de...bătrâneţe. Apropo m-am cufurit după succesul infantilului plecat spre „Zidul Plângerii”. N-aş vrea să-i ştiu dorinţa, lovi-m-ar...tramvaiul.

Hai la meci!

La prima vedere, nu prea mulţi. E adevărat în colosul construit de Păunel Tişe, pardon el e responsabilul principal, celălat responsabil fiind...reţinut de câteva bacnote, când merg cinci mii de oameni nu se văd, dar se...aud.

Oţelul lui Dorinel a părut ca o echipă sprijinită de arbitrajul românesc (asta dacă iau în calcul ultimile revelaţii ale oracolului din jilţ, de pe lângă jilţ sau din împrejurul său).

Chiar dacă după un sfert de ceas ne-au băgat-o în aţe, nu-i nicio surpriză jocul atât de departe de normal a campioanei.

Evident ca în Liga Campionilor, au fost furaţi de...fotbal. Să fii tâmpit şi să nu iei partea plină a paharului, asta dacă ţi-e sete după...fotbal. Stan cel mai preşedinte din Galaţi, se dă mare cugetător şi ne explică diferenţa dintre 25 de ani cu Ferguson şi 25 de zile cu nocturnă. Maestre Stan, dacă mănânci peşte cu mujdei, îţi mirosae gura de la usturoi? Merg de peste 30 de ani la operetă şi tot nu ştiu să cânt. Dorinele, obişnuieşti să-ţi bagi degetele în gură atunci când fluieri, n-ai vrea să-ţi bagi altceva?

Eşti mic, asta nu înseamnă că caracterele (intenţionată greşeală) se ţin în altitudini mărunte.

Am o întrebare, precedată de o explicaţie – un grup de oameni au nevoie de ajutor, un samaritean încearcă să-i ajute. Oamenii au ajuns să supravieţuiască, să existe şi să aibă moralitate. Samariteanul pleacă, privind spre cer şi mulţumind că oamenii există – tu ce eşti samaritean sau...om?

Ajung şi la jucătorii cu atitudine în rate. Prim surpriză, antrenorul, în lipsă de idei, şi-a dat jos barba. Surpiză! Băieţii nu l-au recunoscut la lecţiile tactice, deci şi prin urmare a existat jocul de pase şi posesia. Abrudan e rezervă. Este propoziţie simplă...adevărată. Abrudan e subţire precum reforma.

I-am tăvălit, dar parcă sîntem subţiri şi cu bancă la fel de groasă. F.W. se uită pe pereţi şi găseşte calendarul. Mai sînt trei demonstraţii pe 2011 şi liber la curăţenie. Interesant, să ai firmă de curăţenie şi...praful să existe.

Boştină şi gaşca, dacă nu găsiţi butonul atitudine, vă rog pe piept să vă scrieţi – ROMNEPREST – cred că n-aveţi nevoie de translator. Nu-i aşa?

Hai că am timp să trec prin fiecare staţie a meciului.

Matache – Ai avut un şut pe poartă şi gol, o semi-ocazie (Pena), în rest în linia ta obişnuită. O plesneşti bine labda.

Unguruşan – Cine-i impresarul tău, eu l-aş băga în priză. Din iarnă e greu să-ţi găseşti de lucru, tu nu vezi ce succes electoral a puşcat Emiluţ prin Israel? Nici de la el şi nici de la tine nu cer. Cred că eşti o staţie pe cale de dispariţie.

Pele – Dacă Abrudan nu e, nimic nu e. Cred că acest joc – fotbalul – este mai interesant decât îl prezinţi tu.

Szukala – În conflictul aer – aer eşti erou, dar la lupta sol – sol, eşti victimă şi rişti să devii, erou...necunoscut.

Grecu – Peste ce-ai făcut în ultimul...cincinal, raţia e cam mare pentru o staţie atât de...mică.

Păcurar – Nu ştiu ce mă face să cred că ai o relaţie specială cu antrenorul. Ori îl păcăleşti şi crede în tine, ori este atent şi priveşte în spate şi nu vede...nimic. Am şi uitat de când n-ai şutat PE poartă din staţie. Un oltean spune că ţuica are 38 de grade. Un ardelean spune că aia e febră şi nu ţuică. Mi se pare mie, eşti răcit?

Boştină – Aştept în staţie un meci în care să mă ridic în primele două picioare şi să salut ATITUDINEA. Vice-preşedinte sau ce titlu ai, odată cu trecerea meciurilor, trec şi ani, iar odată cu ei...tot. Păcat

Marinescu – După mai multe explozii ce ţi-ai zis, „doar n-oi fi eu mai prost”. Aşa-i.

Machado – Mă aşteptam să văd cum arzi ...cadoul, cum iei atitudine mocofanule, dar când colo ai jucat precum ţi-e talentul. Dacă F.W. te vinde cu 10 milioane de euro, o să fiu primul care strigă: Evaziuneee!

Tony – Păcurar te las pe tine să vorbeşti despre Tony. Te pricepi la cuvinte...salvatoare.

Cristea – Eşti tare în clanţă, te-am văzut după meci la panou. Ai un nou contract cu „U”? Eşti cumva purtător de cuvinte? Prinţule, pe gazon e locul tău, dar nu la un pic-nic.

Ionuţ Badea – dacă tot jucăm pentru „locurile 1 – 5” de ce n-o facem? Am impresia că nu te interesează anexele la contract. Prin staţiile bătute nu odată am auzit expresia „cum e turcul aşa-i pistolu”. Ionuţ, tu chiar eşti turc?

Plictisit şi amăgit de remiză şi frig, plec în staţia de tramvai pentru o cursă de 40 de minute care se încheie în 10. Băieţi, la Sibiu circulă tramvaie?

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru...povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

ADORMITUL DIN PĂDUREA CU ARICI

Gata, de ceva vreme nu mai pun „geoană” pe „geoană”. Sunetul cătuşelor îl aud la fiecare mişcare de telecomandă, siguranţa mea pe aşternutul de mătase pare firavă ţinută în echilibru doar de muzica plecată din vocile copiilor – „...doi elefanţi se legănau pe o pânză de paianjen...”. Cântecul ăsta îmi dă frisoane, tremur, ce naiba, doar e luna decembrie şi bazat pe sloganul clasicului în viaţă – „iarna nu-i ca vara” – mă fac să-mi povestesc de unul singur agitaţiile politice petrecute cu ceva vreme în urmă din pădurea cu frunze, arbuşti şi tufe.

Aici, animalele trăiesc vremuri excepţionale. Răgetul lor e real şi pe faţă. E adevărat mai este un bouşor care face pe nebunul, dar atât, doar face. Animalele sînt chemate la seminarii de consolidare a atitudinii şi comportamentului de....vânător, cu alte cuvinte, animalele la vânătoare. Regele pădurii trimite soli, care în prealabil au participat la câteva vânători prin alte păduri, mult mai făloase şi mai la altitudine, ca prima condiţie să rămână ca la început, adică să nu avem animale sau clasă animato-politică.

Pădurile mai europenizate, cu copaci curăţaţi, frunze ruginii strânse, tocate şi aspirate, reciclate cu mare atenţie, cu animale pregătite de a-şi rupe prada au făcut o şedinţă. Concluzia finală. Să nu mai existe în pădurile mici, tufe-centru. Nici o pădure n-are acest drept. Stau aşa ca prostu' şi mă minunez, al dracului şi cu natura asta.

Pădurarii au înţeles mesajul naturii şi nu întreabă nimic despre viitoarele consecinţe, ce se întâmplă dacă apar ciupercile, dacă şi cu parcă, câte şi mai câte.

Înainte ca pădurea să fie mândră şi democrată, să cam fie vreo douăzeci de ani, nu s-a vrut în ruptul capului plantarea de noi arbuşti, care să decidă...aerul respirabil din pădure, destul de infectă de până atunci, unde pe alocuri mirosul era insuportabil. În pădure animalele vânau în trei schimburi şi se odihneau odată cu Dumnezeu, în a şaptea zi de creaţie.

Era interzisă în pădure perpetuarea comportamentului animalic din alte păduri, europenizarea pădurii era o...structură firavă.

Cel mai al dracului animal din pădure a decis. După cum arată pădurea mea, e terenul perfect pentru consolidarea...liniştii false. Le arăt animalelor fagul, dar la pachet vor primi câteva scoarţe uscate şi muşcate de animalele bătrâne cu colţi de tip...proteză.

Animalul ţepos aşezat pe tron a început să toace tot. A decis că facă reformă în pădure. Câteva animale s-au agitat, mai mult sau mai puţin vizibile din centrul tufei. Tufa era punctul zero al pădurii. Tufa era peste tot, tufa nu avea umbră şi nici sosii.

Animalele care se agitau făţiş erau îndepărtate şi ameninţate cu...cătarea vânătorii. Lanţurile de la labe erau... aşa spre deliciul tufei şi a pădurilor din împrejurimi.

Identitatea dobitocească musai să fie distrusă. Pentru cei care vizitează pădurea pe timp de noapte sau zi, siguranţa e pe prima pagină a biletului de intrare în...rezervaţie. Vizitatorii dorm în cuşcă cu tigrul siberian fără nici cea mai mică emoţie. Mai repede pică părul de pe mâna vizitatorului decât fire de pe blana tigrului. Identitatea animalică musai să fie distrusă. În pădure nu avem nevoie de normalitate şi moralitate. Pădurea are legile ei şi securea la fel.

Pădurea vinde iluzii şi idei de comportament păduricesc-haiducesc, vinde cu o lejeritate animalică ideea de prosperitate în pădure, ea existând doar pe frunze şi la cătare. În rest, toţi pădurarii luptă pentru consolidarea globalizării pădurii cu animale „specifice” şi distrugerea noţiunii de pădure naturală.

Mă întorc pe partea cu peretele.

Animalele au o altă percepţie, uşor bezmetică faţă de legile pădurii, înţeleg că imperialismul (cuvânt nou pentru activitatea din pădure) cultural (al cuvânt nou) s-a dezbrăcat la pielea goală spre deliciul vizitatorilor. Apoi s-au tăvălit ca nişte şniţele prin modelingul naturii, luând „atitudini-ţinute” noi despre lume şi viaţă. Scuip în sân şi zic – „al naibii pădure, şi mă întorc încă o dată”.

Cutumele, echilibrul şi duhul sfânt din pădure, criteriile animalice de conducere în noua pădure îi musai să vii le povestesc vouă, dar altă dată pentru că nevastă mea, printr-o acţine animalică m-a trezit dintr-un vis ciudat şi plin de realităţi.

N-am putut să duc somnul până la capăt, mi-a trebuit însurătoare, arici-pogonici ce sînt.

Ah, am uitat, ariciul este noul rege al animalelor.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru...povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

...DOR DE VITALI...

Mult iubite şi stimate tovarăşe finanţator (eu nici nu iubesc şi nici nu stimez, dar ăsta-i începutul clasic)

La început Dumnezeu a creat lumea, iar a şaptea zi s-a odihnit. În cele şase zile de creaţie, de duminică până vineri, nu pot afirma nici măcar în scris, ziua când aţi fost creat după chipul şi asemănarea lui, deci şi prin urmare, aţi schimbat prefixul. Apelurile cu prefix nou, pot aduce 29 de zile de apeluri gratuite ?!

Asta e, sînteţi mai bătrân. Bătrâneţea aduce cu ea boli, medicamente şi alte elemente de decor.

Frumos din partea mea era să scriu „La mulţi ani, alături de familie, soţie şi copii” dar am înţeles că n-aţi mai suportat viaţa de familist şi aţi decis (aşa cred) să vă petreceţi viaţa de unul singur, deci şi prin urmare nu pot să fac urarea cu pricina.

Musafirii pe care-i finanţaţi (aşa cred) au dorit să vă ofere un cadou – apropo, dacă aţi răsfoit Biblia, mai ţineţi minte ce i s-a cerut cadou lui Irod? – care să fie spălat de limbile ce vă înconjoară. Nu ştiu dacă zâmbiţi (dar ştiu că puteţi) cu faţa spre carii, dar e cert că dansaţi pe muzică tăcută cu ritmuri latine încolăcite pe bară, perturbate pe riturnelă de un acord tacit între neputinţă, parvenism şi decolteu.

Cum naiba, la o aniversare să fii trădat de proprii musafiri? Aniversatule, gratuităţiile oferite de „menejeri” au ajuns la OAMENI. OAMENII şi-au „cumpărat” aceste gratuităţi. OAMENII au venit şi au cântat, au însoţit ÎNTREGUL. OAMENII care n-au fost alături de ISTORIE – din motive strict financiare – erau acolo, doar că n-ai văzut. OAMENII există şi prin spirit, nu-i nevoie de prezenţa lor fizică. Apropo, ai văzut sâmbătă seara câteva stele care au strălucit pe cer, l-ai văzut pe Zoli Ivansuc, Dan Anca, Aurel Goga, Diţi Crăciun şi alte stele cu mii de colţuri, colţuri ce nu împung ci dimpotrivă, mângâie frunţi trudite de ADEVĂR, ISTORIE şi ROMÂNISM. Unul drept, dur şi demn.

OAMENII ştiu să iubească din naştere, iar cei care urăsc sînt creaţii care pe parcurs datorită poluării şi lipsa celor...şapte ani de acasă au reuşit să adauge prefixul NE. Dacă n-ai putut duce cu înţelegere această frază nu-i bai, imixtiunea periferică fără nici un apex lasă ca înţelegerea să vină spre tine. No, acuma-i bine?

Şampania a curs spre cupe. S-a cântat „La mulţi ani”, e adevărat în alt loc şi pentru altcineva. Dar nu-i bai, la anu' o să fii şi mai bătrân şi mai învins, că aşa-i în tenis când îl joacă...mercenarii. Apropo, chiar m-am simţit „un om între oameni” după ghinionul de sâmbătă seara. Ne-am bucurat, am comunicat şi ne-am unit până după moarte, pentru că aşa sînt OAMENII.

N-am vrut să fiu „inspirat” pentru această urare, aş vrea să-ţi transmit toate gândurile mele şi a prietenilor mei (şi crede-mă că sînt ADEVĂRAŢI) dar mi-e teamă că sughitul îţi va provoca disconfort, nu acum evident ci în veacul veacurilor, deci şi prin urmare mă abţin. Dacă eşti (defect de adresare neprotocolar) curios din fire (apropo, n-ai nici un fir?) să ştii că sînt gânduri normale, bazate pe „după faptă şi răsplată”, gândurile care n-au fost gândite nu-mi permit să le...scriu, aş da dovadă de futurism şi lipsă de...soft.

Am văzut (în altă viaţă) cum nişte softişti în izmene, pătate în dos ce-i drept, au realizat un tort cu un blat ordinar. S-au înghesuit să sufle în lumânări, când deodată, în cameră s-a făcut lumină, a intrat tatăl-jucător şi cu câteva scurte la ficat şi două-trei lovituri de curea de ceas i-a pus cu botul pe labe şi labele pe decolteu şi decolteu pe târnaţ. Scârbos de...decolteu. Apoi dezmăţ, până când i-a prins DNA-ul, pardon toamna şi a căzut frunza ruginie şi nici într-un caz...portocalie. Asta e, am avut nevoie de rimă.

Simt că aniversarea ţi-a fugit de sub primele două picioare. Mocheta scămoşată dar roşie, n-a suportat să fie călcată în picioare de lachei, jeguri, duplicitari, intelectuali de proastă calitate, îngenunchiaţi şi alte atitudini umane post-decembriste, s-a infăşurat de una singură, luând forma şi atitudinea unei lumânări. Cuminte, mocheta a aşteptat sunetul băţului de chibrit şi la vederea focului s-a făcut nevăzută, mai ceva ca viitorul sumbru pe care-l prevăd.

Daamne, pe lângă ce urări ai trecut. Au fost urări cu predicat în propoziţie. Acţiunea lor avea la final un lucru rar după '89. Unanimitatea. Urările erau însoţite de linii melodice, proaste ce-i drept, dar numai bune pentru viitoarele concursuri: „Criza în temă de aur, Bazar folcloric şi Şlagăre în revenire”.

Unele urări au fost însoţite de dansatoare la bară. Îţi place? Unele au dansat la bară şi au zburat spre ţările calde, altele au dansat la bară şi n-au...zburat, au trecut...doar dincolo de bară.

Urări au mai fost, unele pline de umor, că ai face parte din „Grupul de la Cluj”. Asta chiar că a fost tare, din grupul de doi şi uneori trei. Da aşa-i. Cei patru apostoli, au fost trei şi pe unul de unde să-l iei? Din grup nu poate face parte nimeni. Grupul e inexpresiv şi inexistent. Cum să scriu ceva despre ce nu există? Ah, da am uitat de visuri şi urări.

Ca o curiozitate, au fost şi urări abstracte, unele chiar făinoase. Mi-au lăsat un gust de fiere românească, una rurală, în care mocirla şi-a dat mâna cu pupincurismul.

Dacă eşti curios să afli cel puţin o urare, sînt omul potrivit. Unu la unu. Faţă pe faţă, doar noi şi atât. Fără pereţi cu muşchi şi atunci o să aflăm care urare e mai...rezistentă.

Asta e, eşti mai bătrân cu un an şi-un meci.

p.s. dacă există, de ce nu-i?

p.s. 2 Dumnezeu să te „doteze” cu o vilă în fiecare localitate din România. În fiecare vilă să existe 1907 odăi. În fiecare odaie să existe 1907 paturi, iar în fiecare pat să te odihneşti câte 29 de zile, apoi să ieşi pe...stradă.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

ŢIANUL

2011. Aprilie şi 14. Meci de fotbal. Universitatea Cluj (care a jucat 75 de minute în 10) egalează pe final de joc într-un banal meci de campionat. 1 la 1 şi suporterii Univeristăţii se întorc fiecare la vieţile lor, la greutăţile şi bucuriile lor. La acel meci banal de campionat au fost aproape ZECE MII DE ROMÂNI care au cântat pentru „U”. La tribuna oficială banalităţile îşi rodeau gradele cu întrebarea – „cum naiba au intrat aici?” Românii erau bucuroşi. Au INTRAT şi au FĂCUT ISTORIE (de parcă mai era nevoie). Ce şi-au zis „menejerii”. Lasă că le-o tragem la anu'.

Banalităţilor nu-i nevoie. Dacă tot o daţi la cotit şi vreţi succes finaciar, autopropuneţi-vă pe lângă Boc, care este şi rămâne pentru mine cel mai infantil „menejer” pe care l-a avut România, poate reuşiţi să pozaţi şi voi în revista „Arici pogonici” într-un pictorial cum numai burţile acoperite de ace devin...ghemotoace.

Dacă la un meci cu Chelsea biletul la peluză a costat 150 de leuţi, ce v-aţi zis. „Mă vin iarăşi fanaticii ăia, e criză, bani n-au, hai să le-o tragem”. Preţul la meciul de sâmbătă are aceeaşi valoare. Valoarea lui Chelsea este egală cu a Universităţii Cluj, iar a voastră cu elementul neutru pentru adunare. Ce v-ar place să scuipaţi între degete la numărătoare. Cum v-ar creşte colesterolul şi glicemia când daţi de proteine.

Nu-i o ruşine când gândeşti pentru succes, e o ruşine când eşti banal, dar cui îi pasă. Celule sînt libere.

Zilele trecute, cel mai greu (la gramaj, nu vă faceţi iluzii ca să nu aveţi deziluzii) din conducerea echipei, care pentru mine nu există, şi-a etalat cunoştinţele în ale speculei

– citat –

"Nu am luat încă nicio decizie în acest sens, dar ţinând cont că este cel mai important meci pentru noi, e foarte posibil să punem preţuri mai mari. Cererea pentru aceasta partidă este foarte mare, iar eu, în calitate de preşedinte, trebuie să fiu interesat şi de profitul clubului

– final de citat –

dacă tot este atât de important pentru voi, de ce v-aţi întrecut în softuri după meciul cu Dinamo, de ce nu oferiţi gazonul pentru picniciuri, că oricum nu vă deranjează multă lume sau de ce să nu avem la Cluj un teren dreptunghiular de golf? De ce? Vă e teamă de găuri? Mie mi-e teamă de găuri cu pijamale în dungi.

Boc, premierul, în caz că nu v-aţi prins de nume, a aflat că sîntem în criză şi a început să taie. Păi voi, de ce nu tăiaţi? Vă e teamă că se transformă totul în alb-negru? Chiar nu mă interesează care e rezultatul final, ce ştiu e sigur. “U” Cluj nu pierde când joacă sâmbăta şi duminica !!!

Deocamdată eu şi Porumboiu sîntem profeţi. El a profeţit demult că voi…”bateţi” la Galaţi. Apropo, voi care sînteţi vorbitori adevăraţi de limba română de ce n-aţi luat atitudine în faţa profetului Porumboi?

Miliţieni din lumea întreagă, atenţie! Federaţia Română de Handbal a decis la o Adunare Generală (cred că prin iunie sau iulie) - că pe foaia de joc pot fi trecuţi doar 3 jucători de altă naţionalitate. Hai să punem o întrebare simplă. De ce? Oare şi pentru protejarea şi încurajarea creşterii fondului de jucători autohtoni?

Băi “menejerilor” de paie, dacă nu puneţi sămânţă în pământ, să nu daţi bani pe saci pentru a aduna roade. Nu fiţi şi banali. Lăsaţi preţul mare şi valoare mică, ca să nu mai tremuraţi de frică.

În România, după evenimentele friguroase din decembrie, nulităţile, adică zerourile au ajuns să aibă valoare. Un zero este mai cunoscut decât un “ţian”, asta dacă rămânem în zona cifrelor, dacă intrăm în zona politicului, e un dezmăţ. Oameni a căror CV începe fix la întâi ianuarie 1990. Să nu-i credeţi, mai sînt şi…martori, că de surse mi-e teamă să spun, s-ar putea să trădeze.

Aşa-i preţul biletelelor la partida banală de campionat e acelaşi ca la o partidă dintre aceeaşi echipă şi Chelsea.

Români, apreciaţi valoarea! “U” Cluj este egala lui Chelsea.

În partida retur, propun celor din conducerea “Universităţii” să le ofere flămânzilor câte un “blid cu zamă” şi câţiva leuţi de buzunar, apoi “ îi dau în gât” şi la arest cu ei. Hai că am glumit, doar nu sînt (încă) atât de rău, dar aş vrea.

Când ţianul o să doară în România, să nu daţi buzna la cules de căpşuni, să staţi să mâncaţi şi voi salam cu soia, abia apoi să strigaţi cât vă ţine gura: Hoţiiiiiii, pardon, GOOOOOOOOOOOOOLLLL !!!

Miliţianul este submultiplul ţianului, am mai spus în…scris acest aspect, este unitatea crudă a PROSTIEI LA ROMÂNI, doar n-aţi crezut că e poliţistul…comunist îmbrăcat în alb simulând stafia în castelul lui Dracula Bugetarul.

F.W. ce-ai spune tu dacă s-ar aduna toţi suporterii pe vechiul „Ion Moina” acolo unde există istorie, românism şi adevăr? De ce să ajungă bani munciţi într-un loc trist? Pentru 90 de minute ne uităm la tabelă şi cântăm. Îţi dau o idee, închiriază stadionul pentru antrenament şi o să vadă toţi românii cum la un antrenament al juniorilor vin 20.000 de suporteri. La atrenament!!!

N-ar fi o soluţie?! Banii n-au miros, dar au...valoare!

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

AREST CU ÎMPRUMT

Plictisit şi lovit sub centură de soluţiile pozitive care stau să curgă peste mine, privesc cerul care-mi pare mâhnit de succesul procesoral al taxei de poluare. Nu stau să povestesc despre acestă taxă pentru că ea nu-mi poluează (deocamdată) bugetul. Am uitat să vă spun că eram pe bancă atunci când priveam cerul. Lângă mine, două ţaţe îşi frecau amintirile şi „suişul” lor politic, ca-n bancul cu amanta – „da, dar a noastră e mai frumoasă”.

Se hlizeau că „bine i-au făcut”. „Aşa-i trebuie, până unde îşi bagă mâna”. În loc să tac, să aud poveste mai departe, mă fac mai deştept decât par şi sînt, intru în vorbă şi devenim…două ţaţe şi un ţaţoi.

Ne împingeam în dreptăţi mai ceva ca articolele din ziar. Ah! Am uitat să vă spun despre cine ne „împingea” în acuzaţii. E drept, e inexistent (!?) dar tare…activ la „împrumuturi”. E vicepreşedintele Bica. Cel scris pe fond portocaliu cu litere albastre ca responsabil de construcţia „Electoral - Arena” din Cluj Napoca. Bine, nu era singur responsabil de această construcţie. Numărul unu este şi va rămâne Păunel Tişe.

Săracul om a împrumutat şi el o sumă. Mică pentru bogaţi şi mare pentru săraci. Cum naiba să trăieşti, să munceşti, să te hrăneşti, să te îmbraci (să mai continui?) cu 43.000 de lei pe an. Adică cu 3.500 de lei pe lună. Ca să nu povestesc prea mult, mai puţin de o mie de euro pe lună.

Apar strâmtori…bugetare. Ţaţele mă privesc lung şi printr-un semn secret îşi iau poşetele şi mă lasă ca un bufon de unul singur pe bancă. Măi al dracului să fie, dacă cei care au realizat filajul mai au şi alte…ţinte mişcătoare mă împuşc de ...viu.

Din lecturi nepoluate am aflat că nu-i decât un împrumut. Unul de bun simţ pentru viitorul agriculturii. Seminţe, meri şi flori. Era „înghesuit” cu returnări financiare spre bancă sau bănci. N-am de lucru şi caut. Ce să vezi (din date publice) scadenţa la bănci e în 2014 la suma mică şi 2022 la suma mare. Atunci intru pe gazon, rup câteva fire de iarbă, le arunc în sân şi scuip zicând –„al naibii înghesuială”.

Mă foiesc ca un nefăcut pe banca deloc comodă, deschid amărâtul de laptop şi îmi realizez conexiunea cu prezentul. Caut prin folderul cu poveşti, o singură atitudine din partea, hai să zicem a…editurii. Cel care provoacă n-are nicio…obligaţie? Moralitatea lui e verticală?

Deschid, datoridă tehnologiei, mii şi mii de capitole cu această poveste. Îmi pare una lipsită de intrigă. Balaurul nu apare. Zâna cea bună, pozează spre deliciul celor care îţi scuipă pe deget atunci când…răsfoiesc pagini.

La picioarele mele, copiii aşteptau finalul poveştii. Nu înţeleg povestea, dar-mi-te finalul. Unul, puţin mai curajos şi cu verbul la el, mă întreabă: „şi preşedintele, nimic, nimic?”

N-are cum, Păunel nu se pricepe la…agricultură. El nu-i ţăran şi n-are nici opinci, plus nu ştie să influenţeze agricultura. Preşedintele Păunel va ridica spitale unde bolnavii să fie trataţi de medici cu salarii mici şi idealuri mari. Moft.

Aceste poveşti cu haiduci, hoţi, zmei le găsiţi pe rafturi verticale. Cătuşele se primesc la cerere. Dacă sînt voluntari, aştept sugestii. Reclamaţiile la ziar. Întortocheată poveste.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

UN FÂSÂIT

Iarna nu-i ca vara, e maxima minimă lansată de un clasic în...viaţă şi atât. Nu-mi trebuie multe lecturi să înţeleg că una văd şi alta simt. Atenţia consumatorilor de nou şi prost pare să aibă din ce în ce mai mulţi „adrisanţi”. Politicul face parte din acest „îndobitocism cu stoicism” din care nu vreau să ies. Mă îmbrac cu el, respir cu el şi mă duc chiar şi...acolo tot cu el.

Nimic nu pare nou. Numele diferă. Partidul e acelaşi. PSD – Năstase atunci, acum PSD – Geoană. „Prostănacul” le arată tuturor în ce echipă joacă şi...ei. Victor Ponta nu pare depăşit. El este depăşit şi nu înelege. Tocmai un as al macadamului nu stăpâneşete virajele în ac de păr şi cu şuviţe blonde curgând peste decolteu, nu înţelege că semnul „începătorului” este cu semnul exclamării, şi nici decum adus de spate ca o „întrebare”. Este un ordin, Victor. Ca de exepmlu – „Victor, e trecut de 20.11 du-te la...culcare!”.

Un pilot de raliu-politic nu poate fi depăşit cu una cu două (asta în visele erotice prescrise de cel mai infantil premier pe care l-am avut şi din păcate îl mai am) de competitori. Apropo, ştii cum spun moldovenii, piloţilor?

Victoraş taică, eu înţeleg puţin pentru că nu-mi propun înţelegeri vaste şi pline de cătuşe, dar nici aşa tu în postura de preşedinte mare, tare şi roşu să spui una şi decizională (tot într-o imaginaţie de cartoon network) iar cei de sub tine (noroc cu clasamentul adevărului că te-aş fi crezut lider) să decidă ce şi cum pe terenul...opoziţiei.

Da, Mircea Geoană va pleca. O să plece unde vrea EL să ajungă! Aştept mutarea politică din plicul de preşedinte roşu ce se decoloportocalizează din ce în ce mai mult. Daltonismul politic nu-i un dadaism, dar e o soluţie într-o ţară cu şosele asfaltate cu gropi şi cu miliardari ai şoselelor, cu oraşe murdare şi bilionari-gunoieri, cu oameni bolnavi şi trişti dar cu medici-primari ce ne tratează în orele de audienţă.

Un prieten drag inimii şi minţii mele, plecat spre o lume mai bună, nu ezita să spună –„problema nu e că dracii nu sînt negrii, ci că îngerii nu sînt albi” – deci, Victoraş cu alte cuvinte, acest cuplu plin de evaziune politică Ponta – Antonescu nu poate să nască soluţii. Dumnezeu a decis că NUMAI femeia poate să nască. Ce a născut cuplul Decebal – Traian (romanul)? Creaţia aparţine divinităţii. Prostia umanităţii. Cu alte cuvinte mult mai apropiate de...înţelegere – „problema nu-i de ce a fost în America, ci de ce n-am fost şi eu”.

Aştept să vă credeţi Dumnezei. Am o nedumerire. Iuda aparţine trecutului sau prezentului din...viitor?

Geoană, un erou din poveştile cu prinţi şi împăraţi. Cu baluri şi mese pline. Cu menuet şi manele. El nu poate părăsi povestea brusc, bătălia de la ultimul capitol trebuie să aibe loc. Se transmite în direct după ce în prealabil câţiva anonimi vor fotografia schema tactică a bătăliei şi răspândirea ei în manualele de muzică. Cântecul a fost frate cu românul, având cureaua lată şi bărbăţia cam...plată. De la răcnetul: „Mihaela am ...înfrânt” la viitorul succes electoral roşu-decolorat: „Victoraş fără făraş e banal şi pătimaş”nu-i decât un ţârâit de telefon.

Scurta manevră a dat roade, atenţia de la alte poveşti mi-a fost atrasă. N-am văzut când fondurile analizelor de laborator s-au epuizat în prima zi, n-am văzut când preţul motorinei a ajuns până sus la cer...cerând audienţă şi milă lui Dumnezeu, n-am văzut că sacul e gol. Ah, mi-am revenit repede. Intru în prima farmacie şi îmi cumpăr cele mai „efieciente” picături pentru ochi. Văd. Ce n-aş vrea să nu vă mai văd. Dar pot? Al naibii să fiu, aţi făcut din mine un paranoic. Îmi construiesc scenarii care în maximum şapte zile devin realităţi. Nu-i bai, un lucru e cert. Mama proştilor e gravidă în fiecare secundă.

A ieşit prost recensământul? Cei cu arest preventiv de 29 de zile sînt pe listă? Pe lista cui? Un şir de întrebări banale cu mult praf pe semnul întrebării, cu cosaşi şi cocoşaţi de punctul de la semnul exclamării ne dau decizii seci şi clare. Nu întindeţi mâna. Nu cerşiţi, încă se mai poate fura. Tremură Ardealul, arde Clujul. L-au „marginalizat” pe Apostu. Hai să fim serioşi şi noi o dată. Apropo, ştiţi ce fac oamenii serioşi?

Analişti, jurnalişti şi mari scule în ale profeţiei se întrec în anticipaţii. Hei, fraţilor, nu există anticipaţii, decât realităţi, deci şi prin urmare aşa cum am scris ceva mai devreme, dar acum puţin schimbat, cum vă pare zicala: „problema nu-i că mogulii nu sînt moguli, problema e că ziariştii nu sînt ziarişti”?

Am o intrebare şi apoi punct. Dacă şti de ce taci şi dacă taci de ce vorbeşti?

Pa. Am obosit şi mi-e somn. Aştept să trăiesc încă o dimineaţă. Merită?

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

VICTORIE ÎN REGIE, FĂRĂ...REGIE

A mai trecut o etapă din cele multe. Liga lu' Mitică nu produce schimbări...majore, pe ici, pe colo, câte un milimetru-doi, vorba lui nenea Iancu şi scrisoarea lui rătăcită pe străzile acestei naţii:

„mi-e frică de trădare”.

Evident că nu fac aici o analiză a lui Farfuridi, dar parcă sîntem nişte Farfuridi şi nu uneori. Nu-mi încape modestia pe un picior, deci şi prin urmare nu fac o analiză a lui Farfuridi, dar parcă mă înceacrcă ceva.

Nu pot să înţeleg de ce nu tăiem cangrena, o tot dăm pe medicamente, hai că pacientul nu moare, îl ameţim cu vreo două-trei fiole de ketonal. Fraţilor, (se practică frăţiile) gata! Stop joc.

Comisia de disciplină a LPF a amendat un club pentru că s-au aruncat torţe, atenţie (!) în tribună. Fac o precizare, în acel moment (partida U Cluj - Dinamo)s-a scandat în tribune (!) – „Mitică la puşcărie”. Dacă în România, strigi un prenume şi aduci şi o locaţie e de belea? De ce nu se autosesisează nimeni şi să-l caute de „ce” şi „cum” pe Traian, care ne-a ademenit cu „să trăiţi bine”? De ce?

Umblă vorbă prin târg că Naşul l-a dat în...primire. Regie proastă. Naşul nu toarnă. Nu mai dă pe gât demult. Spectacolul (gratuit) de la DNA oferit de fostul preşedinte al echipei Victoria Bucureşti e unul care nu are în spate regizor (de platou, că artistic...). E un spectacol deja uitat. Românul are memoria scurtă, nu bate mai mult de trei zile.

E trist că e toamnă, dar nu vin zăpezile de...altădată!?

Mama proştilor şi a hoţilor e gravidă în fiecare secundă. Hop, ţop n-are treabă, îşi desface picioarele sprijinindu-le pe boi şi tâmpiţi. Ea naşte şi nu-i pasă de nimic. Fătul, bine mersi se găseşte vreun fraier să-l crească. Am mai spus-o, valoarea aduce VALORI, prostia aduce...

Uitaţi-vă în jurul vostru. Vă place? Bine. Atunci, mergem mai departe.

Am jucat în Regia lui Şiman, cel platnic şi bun. Duminica (şi sâmbăta) e lege – „U” Cluj nu pierde, iar dacă joacă şi în negru, bate. Cu discreţie absolută Ionică şi Strategul a găsit o metodă prin care Unguruşan să fie titular. Schemă arhi-cunoscută: 1 – 4 – 3 – 3 şi posesie. Am jucat în viteza a 4-a, pase dintr-o singură atingere, rar am folosit pasa decisivă, ne-am creat superioritate, am jucat ca-n...Regie. Nici n-aveam nevoie de arbitraj la această partidă. Cartonaşul roşu a fost pe bune (pentru bucureşteni) şi meritat (pentru ardeleni). La faza loviturii de pedeapsă o să decidă Ion Crăciunescu câte etape o să stea pe tuşă...centralul.

Nu fac tam-tam pe meciul cu Sportul, mă doare în schimb...atitudinea. dacă etapa viitoare luăm (jucătorii) totul în glumă, pică varianta cu...decretul şi n-ar fi bine. Echipa care ne aşteaptă (etapa viitoare) e nemulumită, prin vocea celui care dă la echipă se lansează aberaţii, pardon observaţii. Că a fost viciere de rezultat (Dinamo – 1907 din Cluj). Arbitrul a acordat penalty eronat. Şi ce? E om şi are dreptul să greşească. Cornel Dinu mi-a amintit că unitatea de prostie e...ţianul. Ţianul are submultiplii: deci-ţianul, centi-ţianul şi mili-ţianul. Unitatea de măsură am văzut-o, rămân notele. Do, re, mi... . Cum n-aţi auzit de nota: Do..sar?!

Nici o problemă, cetăţenii care n-au înţeles nimic în aprilie 2011, sper să înţeleagă în noiembrie 2011, că nu există decât O SINGURĂ ECHIPĂ! Nu există decât O SINGURĂ ISTORIE ! Nu există decât O SINGURĂ LIMBĂ ! Echipa e „U” Cluj, Istoria e a naţie română şi limba e română.

La mijlocul lui noiembrie pe străzile Clujului (şi nu numai) se cântă şi se plânge româneşte.

Dacă aş sta (noroc că n-o fac) şi m-aş lua după sondaje, mi-aş face rău. Se spune că adevărul doare. Măi analiştilor, v-aţi întrebat vreodată ce poate face...minciuna?

Revin în Regie, m-a luat „valul” lunii noiembrie. În apărare parcă mai avem loc de 2,5...jucători. Pele (ghinion cu prenumele ăsta) a încercat să ne arate că el joacă meci de meci. N-a reuşit. Pe vremuri parcă ştiai cu „obiectul”. Roagă-l pe antrenorul secund (nu ştiu cum îl cheamă, în caz că avem) să-ţi coase pe minge un mâner, uşurează mai bine triblingul cu...mâna. Cristea, i-ai împachetat pe studenţii din Regie. Le-ai arătat tuturor că forţa „academică” de la Cluj e mai puternică decât cea de la Bucureşti, doar Traian Băsescu nu-l înţelege pe Marga, în rest am fost peste ei, mai puţini spectatori ca de obicei, galeria „înfrăţită” era la...Cluj.

A fost în primul rând o victorie...utilă. Asta contează.

.....................................................................................................................

POPA – pe fază la lovitura liberă şi pe reluare la lovitura de la 11 metri. Nota: 2,5

UNGURUŞAN – ca să exişti cu adevărat, trebuie să-ţi doreşti. O sugestie, rămâi după antrenamente câte trei-patru ceasuri şi exersează centrarea la punct...fix. Nota: 2,5

ABRUDAN – nu l-am văzut pe Curelea. Am aflat abia a doua zi că n-a jucat, am crezut că marcajul strâns făcut e...Nota: 2,5

PELE – ştiu şi te cred. Se poate şi mai rău. Dacă de la Sportul (în 10 jucători) luăm două, de la alţii şi-n 11 ce să mai sper. Nota: 2,5

GRECU – te doare după lovitura de la 11 m? ce o să-l doară pe...arbitru. Nota: 3

PĂCURAR – în linia ta normală. Ai dreptate se putea şi mai...bine. Nota: 2,5

BOŞTINĂ – gestul tău (de la Tg. Jiu) e regretabil, jocul încă...nu. Nota: 3

MARINESCU – nu ştiu cine a avut inspiraţia de a-ţi face flotant de „U”, spune-i că poate bea o bere când are...10 lei. Nota: 3,5

MACHADO – una caldă, una rece (reprize). Apropo, şti cum arată...golul? Nota: 3

TONY – nu spun ce gândesc, mă...cenzurez. Tinere (?!) fi bărbat! Nota: 3

CRISTEA – şti chestia – două la prefectură, două la şcoala de fete? La tine e invers, două la Mediaş, două la Bcureşti. Pe când două la...Cluj? Dar le vreau în...deplasare. Nota: 3,5

Rezerve care mai şi joacă

MENASSEL – puţin, discret şi atât

NICULESCU – cei de la statistică se întreabă dacă mai joci. Alţi se întreabă dacă mai vrei să marchezi. Eu nu te întreb...nimic.

GROZAV – e greu la deal.

Atât pentru lectura de astăzi. Dar sînt curios cine naiba SIFONEAZĂ de la echipă şi mai ales de ce?

De dincolo şi de dincoace, Pilu

15 ROMÂNI CARE MERITĂ RESPECT

O vorbă din popor nepreluată de „sociologi” în marile lor sondaje de opincuţe spune clar şi răspicat – „cine n-are de lucru îşi distruge gospodăria şi o ia de la capăt”. Nu ştiu ce mă face să cred că sondajul despre fotbalul din România, realizat de Vasile Dâncu e unul plin de date.

În urmă cu ceva ani, să tot fie vreo 22, am lucrat la Centrul de Calcul al I.S.C.T şi acolo era un „spaţiu” numit – Birou Control şi Prelucrări Date. Fiecare om îşi băga în ele de date, iar după opt ore mergea acasă. Astăzi, poate merge la mall.

N-am avut răbdare să citesc tot sondajul, m-am plictisit când am văzut că Nicolae Dobrin a „reuşit” să câştige 1 PROCENT la fel ca...Marica.

Gicule Dobrin (iartă-mă că-ţi vorbesc la persoana întâi) tu şi astăzi EŞTI VIU pentru Români. E drept în acest sondaj eşti mai mic, cu jampierele lăsate şi cu întrebare deschisă. Propun pe viitor o altă întrebare: Nu-i aşa că...trăiţi bine? Nu m-ar surprinde ca 30 % dintre răspunsuri să le găsim în...cer.

Revin la procentul de „U”n”U” ce l-am găsit la echipa Universităţii Cluj. E foarte simplu. Au fost luaţi la întrebări un număr de aproape 1500 de...cetăţeni. În perioada 1 – 2 noiembrie. În data de întâi a lunii au fost găsiţi acasă cei care n-au ajuns prin cimitir, ca să aprindă o lumânare pentru cei care le-au data şansa să existe în acest sondaj.

Cum să fiu supărat că „U” Cluj e mai puţin iubită decât altă echipă. E normal. Nimeni nu-i perfect. Că Steaua e pe primul loc? Chiar nu-i surpriză şi cui îi pasă. Dar vine bomba (una dintre ele), apare...Progresul!!! Hopa. Nu l-aţi uitat pe Ozon, Mateianu, Ţârcovnicu, Mândru, Protopopescu (i-am scris într-o ordine întâmplătoare). Pentru „analişti” numele menţionate sînt scrise la loc de cinste în istoria...Progresită.

Cum să mă surprindă rezultatele acestui sondaj?

Nimic nu mă poate surprinde, decât soţul amantei mele că-l înşel cu...amanta lui.

Ce m-a liniştit e pagina în care a apărut o întrebare şi aproape 1.500 de răspunsuri, adică mai exact, peste 81 % au răspuns că n-au fost la stadion niciodată (59 %) iar restul de 22 de procente la rubrica: mai rar.

Deci cea mai iubită echipă din fotoliu este...chiar nu mă interesează.

Chiar îmi pare rău că am dat atenţie şi mi-am consumat energia pe un fâs.

După ce voi pune mâna pe piept şi mă ascund la subteran, al dracului dacă n-o să merg (în continuare) la fiecare meci a lui „U”.

M-am oprit la pagina 13 sau 14, n-am putut fi atât de „înţelept” mai departe şi am cedat. Am plecat să dau de mâncare la vaci şi oi. În lumea animalelor mă simt liniştit şi netrădat. O vacă chiar mi-a „mugit” despre o oaie că-i slăbită. I-am dat mai multă atenţie ei, celelalte animale m-au înconjurat pentru a-mi demonstra (nu ştiu dacă mai era nevoie) că mă pot baza NUMAI pe ele.

Mă bucur că EXISTĂ un procent pentru „U” Cluj. 1 % din cei aproape 1.500 de...cetăţeni îşi iubesc ISTORIA şi ŢARA, restul nu contează. Cu 15 români pot pleca la luptă.

Ah, am uitat ceva – despre morţi numai de bine!

De dincolo şi de dincoace,

Pilu