16 noiembrie 2011

ŢIANUL

2011. Aprilie şi 14. Meci de fotbal. Universitatea Cluj (care a jucat 75 de minute în 10) egalează pe final de joc într-un banal meci de campionat. 1 la 1 şi suporterii Univeristăţii se întorc fiecare la vieţile lor, la greutăţile şi bucuriile lor. La acel meci banal de campionat au fost aproape ZECE MII DE ROMÂNI care au cântat pentru „U”. La tribuna oficială banalităţile îşi rodeau gradele cu întrebarea – „cum naiba au intrat aici?” Românii erau bucuroşi. Au INTRAT şi au FĂCUT ISTORIE (de parcă mai era nevoie). Ce şi-au zis „menejerii”. Lasă că le-o tragem la anu'.

Banalităţilor nu-i nevoie. Dacă tot o daţi la cotit şi vreţi succes finaciar, autopropuneţi-vă pe lângă Boc, care este şi rămâne pentru mine cel mai infantil „menejer” pe care l-a avut România, poate reuşiţi să pozaţi şi voi în revista „Arici pogonici” într-un pictorial cum numai burţile acoperite de ace devin...ghemotoace.

Dacă la un meci cu Chelsea biletul la peluză a costat 150 de leuţi, ce v-aţi zis. „Mă vin iarăşi fanaticii ăia, e criză, bani n-au, hai să le-o tragem”. Preţul la meciul de sâmbătă are aceeaşi valoare. Valoarea lui Chelsea este egală cu a Universităţii Cluj, iar a voastră cu elementul neutru pentru adunare. Ce v-ar place să scuipaţi între degete la numărătoare. Cum v-ar creşte colesterolul şi glicemia când daţi de proteine.

Nu-i o ruşine când gândeşti pentru succes, e o ruşine când eşti banal, dar cui îi pasă. Celule sînt libere.

Zilele trecute, cel mai greu (la gramaj, nu vă faceţi iluzii ca să nu aveţi deziluzii) din conducerea echipei, care pentru mine nu există, şi-a etalat cunoştinţele în ale speculei

citat

"Nu am luat încă nicio decizie în acest sens, dar ţinând cont că este cel mai important meci pentru noi, e foarte posibil să punem preţuri mai mari. Cererea pentru aceasta partidă este foarte mare, iar eu, în calitate de preşedinte, trebuie să fiu interesat şi de profitul clubului

final de citat

dacă tot este atât de important pentru voi, de ce v-aţi întrecut în softuri după meciul cu Dinamo, de ce nu oferiţi gazonul pentru picniciuri, că oricum nu vă deranjează multă lume sau de ce să nu avem la Cluj un teren dreptunghiular de golf? De ce? Vă e teamă de găuri? Mie mi-e teamă de găuri cu pijamale în dungi.

Boc, premierul, în caz că nu v-aţi prins de nume, a aflat că sîntem în criză şi a început să taie. Păi voi, de ce nu tăiaţi? Vă e teamă că se transformă totul în alb-negru? Chiar nu mă interesează care e rezultatul final, ce ştiu e sigur. “U” Cluj nu pierde când joacă sâmbăta şi duminica !!!

Deocamdată eu şi Porumboiu sîntem profeţi. El a profeţit demult că voi…”bateţi” la Galaţi. Apropo, voi care sînteţi vorbitori adevăraţi de limba română de ce n-aţi luat atitudine în faţa profetului Porumboi?

Miliţieni din lumea întreagă, atenţie! Federaţia Română de Handbal a decis la o Adunare Generală (cred că prin iunie sau iulie) - că pe foaia de joc pot fi trecuţi doar 3 jucători de altă naţionalitate. Hai să punem o întrebare simplă. De ce? Oare şi pentru protejarea şi încurajarea creşterii fondului de jucători autohtoni?

Băi “menejerilor” de paie, dacă nu puneţi sămânţă în pământ, să nu daţi bani pe saci pentru a aduna roade. Nu fiţi şi banali. Lăsaţi preţul mare şi valoare mică, ca să nu mai tremuraţi de frică.

În România, după evenimentele friguroase din decembrie, nulităţile, adică zerourile au ajuns să aibă valoare. Un zero este mai cunoscut decât un “ţian”, asta dacă rămânem în zona cifrelor, dacă intrăm în zona politicului, e un dezmăţ. Oameni a căror CV începe fix la întâi ianuarie 1990. Să nu-i credeţi, mai sînt şi…martori, că de surse mi-e teamă să spun, s-ar putea să trădeze.

Aşa-i preţul biletelelor la partida banală de campionat e acelaşi ca la o partidă dintre aceeaşi echipă şi Chelsea.

Români, apreciaţi valoarea! “U” Cluj este egala lui Chelsea.

În partida retur, propun celor din conducerea “Universităţii” să le ofere flămânzilor câte un “blid cu zamă” şi câţiva leuţi de buzunar, apoi “ îi dau în gât” şi la arest cu ei. Hai că am glumit, doar nu sînt (încă) atât de rău, dar aş vrea.

Când ţianul o să doară în România, să nu daţi buzna la cules de căpşuni, să staţi să mâncaţi şi voi salam cu soia, abia apoi să strigaţi cât vă ţine gura: Hoţiiiiiii, pardon, GOOOOOOOOOOOOOLLLL !!!

Miliţianul este submultiplul ţianului, am mai spus în…scris acest aspect, este unitatea crudă a PROSTIEI LA ROMÂNI, doar n-aţi crezut că e poliţistul…comunist îmbrăcat în alb simulând stafia în castelul lui Dracula Bugetarul.

F.W. ce-ai spune tu dacă s-ar aduna toţi suporterii pe vechiul „Ion Moina” acolo unde există istorie, românism şi adevăr? De ce să ajungă bani munciţi într-un loc trist? Pentru 90 de minute ne uităm la tabelă şi cântăm. Îţi dau o idee, închiriază stadionul pentru antrenament şi o să vadă toţi românii cum la un antrenament al juniorilor vin 20.000 de suporteri. La atrenament!!!

N-ar fi o soluţie?! Banii n-au miros, dar au...valoare!

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

IITNEDUTS

Somnul nu-mi dă târcoale, așa că în lipsa unei preocupări intelectuale mă uit la teveul acoperit cu pești, macrameuri și alte moșteniri ale ...