...DOR DE VITALI...

Mult iubite şi stimate tovarăşe finanţator (eu nici nu iubesc şi nici nu stimez, dar ăsta-i începutul clasic)

La început Dumnezeu a creat lumea, iar a şaptea zi s-a odihnit. În cele şase zile de creaţie, de duminică până vineri, nu pot afirma nici măcar în scris, ziua când aţi fost creat după chipul şi asemănarea lui, deci şi prin urmare, aţi schimbat prefixul. Apelurile cu prefix nou, pot aduce 29 de zile de apeluri gratuite ?!

Asta e, sînteţi mai bătrân. Bătrâneţea aduce cu ea boli, medicamente şi alte elemente de decor.

Frumos din partea mea era să scriu „La mulţi ani, alături de familie, soţie şi copii” dar am înţeles că n-aţi mai suportat viaţa de familist şi aţi decis (aşa cred) să vă petreceţi viaţa de unul singur, deci şi prin urmare nu pot să fac urarea cu pricina.

Musafirii pe care-i finanţaţi (aşa cred) au dorit să vă ofere un cadou – apropo, dacă aţi răsfoit Biblia, mai ţineţi minte ce i s-a cerut cadou lui Irod? – care să fie spălat de limbile ce vă înconjoară. Nu ştiu dacă zâmbiţi (dar ştiu că puteţi) cu faţa spre carii, dar e cert că dansaţi pe muzică tăcută cu ritmuri latine încolăcite pe bară, perturbate pe riturnelă de un acord tacit între neputinţă, parvenism şi decolteu.

Cum naiba, la o aniversare să fii trădat de proprii musafiri? Aniversatule, gratuităţiile oferite de „menejeri” au ajuns la OAMENI. OAMENII şi-au „cumpărat” aceste gratuităţi. OAMENII au venit şi au cântat, au însoţit ÎNTREGUL. OAMENII care n-au fost alături de ISTORIE – din motive strict financiare – erau acolo, doar că n-ai văzut. OAMENII există şi prin spirit, nu-i nevoie de prezenţa lor fizică. Apropo, ai văzut sâmbătă seara câteva stele care au strălucit pe cer, l-ai văzut pe Zoli Ivansuc, Dan Anca, Aurel Goga, Diţi Crăciun şi alte stele cu mii de colţuri, colţuri ce nu împung ci dimpotrivă, mângâie frunţi trudite de ADEVĂR, ISTORIE şi ROMÂNISM. Unul drept, dur şi demn.

OAMENII ştiu să iubească din naştere, iar cei care urăsc sînt creaţii care pe parcurs datorită poluării şi lipsa celor...şapte ani de acasă au reuşit să adauge prefixul NE. Dacă n-ai putut duce cu înţelegere această frază nu-i bai, imixtiunea periferică fără nici un apex lasă ca înţelegerea să vină spre tine. No, acuma-i bine?

Şampania a curs spre cupe. S-a cântat „La mulţi ani”, e adevărat în alt loc şi pentru altcineva. Dar nu-i bai, la anu' o să fii şi mai bătrân şi mai învins, că aşa-i în tenis când îl joacă...mercenarii. Apropo, chiar m-am simţit „un om între oameni” după ghinionul de sâmbătă seara. Ne-am bucurat, am comunicat şi ne-am unit până după moarte, pentru că aşa sînt OAMENII.

N-am vrut să fiu „inspirat” pentru această urare, aş vrea să-ţi transmit toate gândurile mele şi a prietenilor mei (şi crede-mă că sînt ADEVĂRAŢI) dar mi-e teamă că sughitul îţi va provoca disconfort, nu acum evident ci în veacul veacurilor, deci şi prin urmare mă abţin. Dacă eşti (defect de adresare neprotocolar) curios din fire (apropo, n-ai nici un fir?) să ştii că sînt gânduri normale, bazate pe „după faptă şi răsplată”, gândurile care n-au fost gândite nu-mi permit să le...scriu, aş da dovadă de futurism şi lipsă de...soft.

Am văzut (în altă viaţă) cum nişte softişti în izmene, pătate în dos ce-i drept, au realizat un tort cu un blat ordinar. S-au înghesuit să sufle în lumânări, când deodată, în cameră s-a făcut lumină, a intrat tatăl-jucător şi cu câteva scurte la ficat şi două-trei lovituri de curea de ceas i-a pus cu botul pe labe şi labele pe decolteu şi decolteu pe târnaţ. Scârbos de...decolteu. Apoi dezmăţ, până când i-a prins DNA-ul, pardon toamna şi a căzut frunza ruginie şi nici într-un caz...portocalie. Asta e, am avut nevoie de rimă.

Simt că aniversarea ţi-a fugit de sub primele două picioare. Mocheta scămoşată dar roşie, n-a suportat să fie călcată în picioare de lachei, jeguri, duplicitari, intelectuali de proastă calitate, îngenunchiaţi şi alte atitudini umane post-decembriste, s-a infăşurat de una singură, luând forma şi atitudinea unei lumânări. Cuminte, mocheta a aşteptat sunetul băţului de chibrit şi la vederea focului s-a făcut nevăzută, mai ceva ca viitorul sumbru pe care-l prevăd.

Daamne, pe lângă ce urări ai trecut. Au fost urări cu predicat în propoziţie. Acţiunea lor avea la final un lucru rar după '89. Unanimitatea. Urările erau însoţite de linii melodice, proaste ce-i drept, dar numai bune pentru viitoarele concursuri: „Criza în temă de aur, Bazar folcloric şi Şlagăre în revenire”.

Unele urări au fost însoţite de dansatoare la bară. Îţi place? Unele au dansat la bară şi au zburat spre ţările calde, altele au dansat la bară şi n-au...zburat, au trecut...doar dincolo de bară.

Urări au mai fost, unele pline de umor, că ai face parte din „Grupul de la Cluj”. Asta chiar că a fost tare, din grupul de doi şi uneori trei. Da aşa-i. Cei patru apostoli, au fost trei şi pe unul de unde să-l iei? Din grup nu poate face parte nimeni. Grupul e inexpresiv şi inexistent. Cum să scriu ceva despre ce nu există? Ah, da am uitat de visuri şi urări.

Ca o curiozitate, au fost şi urări abstracte, unele chiar făinoase. Mi-au lăsat un gust de fiere românească, una rurală, în care mocirla şi-a dat mâna cu pupincurismul.

Dacă eşti curios să afli cel puţin o urare, sînt omul potrivit. Unu la unu. Faţă pe faţă, doar noi şi atât. Fără pereţi cu muşchi şi atunci o să aflăm care urare e mai...rezistentă.

Asta e, eşti mai bătrân cu un an şi-un meci.

p.s. dacă există, de ce nu-i?

p.s. 2 Dumnezeu să te „doteze” cu o vilă în fiecare localitate din România. În fiecare vilă să existe 1907 odăi. În fiecare odaie să existe 1907 paturi, iar în fiecare pat să te odihneşti câte 29 de zile, apoi să ieşi pe...stradă.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu