Zilele lunii februarie au fost şi vor mai fi aşa că oriunde aţi fi împrăştiaţi prin lume, chibiţi sunaţi adunarea, Liga lu Mitică dă startul returului (uitaţi de prima etapă) şi alt start niciodată. . Din martie liber pe stadioane. Nu mai sînteţi obligaţi să căutaţi „metode” de a ajunge în faţa unei beri (sau mai multe) sau de a despica firul în patru despre ultimile achiziţii şi integrarea lor în grup, noul sau vechiul antrenor cât de bine „stă” la cârma echipei (asta numai în cazul în care nu-i Jiji patron), câte şi mai câte. Gata, sfârşiturile de săptămână nasc patimi până la vară şi încă pe atât.
Dar nu pot merge la stadion dacă nu trec în revistă „iarna” dinaintea returului, mai puţin o etapă, jucată în epoca de fâs a micului Boc.
Ca un făcut mai toate echipele s-au „turcit” timp de două luni. Aţi crede că s-au desfăşurat prin bazare, gustând din rahatul atât de bun, nici vorbă. S-au luat la trântă cu pregătirea şi cu amicalele. Plictisiţi până la glezne de Antalya, unii boieri sau moguli de echipe şi-au dat întâlnire cu o şaorma pe la DNA sau alte cafenele în care plata se face sau se amână, dar niciodată nu se...uită.
Cum fotbalul nu-i mai presus de alt sport din România şi nici mai „şmecher” (atenţie la acest cuvânt) se lăfăie bine mersi pe un comod loc...52 în 2012, că dacă scriu despre 2011 pot ajunge la locul...55. Dar nu-i bai vorba unui muritor „ se poate şi mai rău”.
Pentru o ţară cu densitate atât de ridicată de intelectualitate, nu-i nici o surpriză. Deontologi peste tot, şmecheri aşişderea, jurnalişti care nu jignesc, nu primesc mită şi abuzează în corectitudine, nu-i nici o surpriză pentru rezultatele din sport la orice nivel. Faptul că mai există câte o „floare”, asta nu înseamnă că-i primăvară, chiar dacă am călcat în luna lui mărţişor.
La finalul lui februarie, Iuăn Becali mi-a confirmat încă o dată de nivelul densităţii materiei cenuşii. „Şmecherul” (aşa s-a autointitulat) a încercat să-l deposedeze de autoritate şi pe...Dumnezeu. Din capul locului fac o precizare seacă. Mie nu-mi plac proştii, dar din două în două minute mă aşezam în faţa oglinzii şi-mi priveam moaca şi mă chestionam cu glas uşor „mă, tu eşti un prost sau...chiar eşti”. Văzut, auzit şi de necrezut. „Şmecherul” Iuăn reamintea românilor că el a trecut Dunărea în înot pentru a fi în libertate. Bă, „şmechere” stai uşor că n-ai desoperit apa caldă şi nici mersul pe jos, ca să ai şi tu cultură generală îţi comunic că şi unchiul meu a trecut Dunărea în înot, când tu te jucai în nisip cu...procentele. Diferenţa dintre voi doi e majoră. El s-a uscat, pe când tu eşti un şmecher...ud. Iuane, pe cine să cred pe Borcea şi a lui mesaj –„am încredere în Justiţia din România” sau pe tine şi a ta gândire cu tot – deschid citat „...
voi face paradis fiscal! Averi mari si taxe mici, asta voi face. Vreau ca un român să aibă un yaht la Nisa şi un avion privat la Munchen! Atunci va veni singur şi va plăti taxe mai mari. Asta va fi peste câteva generaţii, dar cineva trebuie să înceapă acum..." – închid citat. Iuane, eu zic aşa. Noroc că n-o să ajungi preşedinte de ţară niciodată, indiferent care o fi, doar dacă plin de şmecherie vei câştiga alegerile în Ţara Lăpuşului sau în Ţinutul Secuiesc, ce-i drept aici e mai greu dacă ai ca rival altă densitate intelectuală. Tokes.
În loc să ajung pe stadion şi să inspir până-n adâncul fiinţei mele “şutul de primăvară” sînt nevoit să accept să-mi treacă pe sub nas un danf de-al atitudinii tale în faţa “balanţei” din România. “Şmechere” atitudinea ta este influenţată de trecerea Dunării în înot au ba? Tare aş vrea să ştiu dacă citatul ce urmează îţi aparţine şi pe ce mal al Dunării erai –“...puneţi-mă pe mine în boxa acuzaţilor! Să vadă preşedintele, fac eu 20 de ani, mă sacrific pentru ţară. Puneţi-mi cătuşele...". Cum să-mi ardă mie de meci când om cu bunătatea ta se sacrifică cu atâta uşurinţă într-o ţară cu reduşi, adică redus salariu, redusă pensia, redus...reducerea. Asta e ţara reduşilor şi a sacrificaţilor, până când apare un “şmecher” care pozează în salvatorul...transferurilor. Cum te-ai făcut atât de bun, tu care scuipai jurnaliştii, îi mituiai, de fapt lucruri mărunte făcute de un “şmecher”. Oricum şi ţie îţi mulţumesc pentru succesul pe care-l oferă acest joc, numit fotbal, chibiţilor. Oricum sînt fericit şi tu ca şi mine eşti...muritor.
Plec spre stadion cu mâna întinsă spre cer…cerând iertare. F.W. mă ceartă (nu în mod direct) că nu mi-am făcut abonament. (n.n.. e vorba despre abonamentele la meciurile lui“U”). Boss-ule las-o mai uşor cu nemulţumirea şi “alte cele” şi ia atitudine în promovarea valorilor pe metrul pătrat la club. Îmi permit o întrebare: dacă i-am făcut poză lui Mărginean, înseamnă că eu sînt fotograf şi el e manechin? Prin toamna trecută ţi-am urmărit (la un post teve) intervenţia...telefonică. Alt interlocutor te-a catalogat destul de ironic ce-i drept....“omul de la gunoaie”. Boieraşule, n-am văzut şi n-am simţit o supărare exterioară, asta numai dacă ţin cont de cine te-a...”menajat”. De ce n-ai mişcat nimic în public “omul de la gunoaie” la fel ca în cazul....abonamentelor? De ce, de dragul...petrolului (l-am scris cu “p” mic pentru că nu m-am referit la echipa din Ploieşti)?
Prin toamnă, materiile cenuşii au creat sindromul “cocoşul”. În prima zi am râs, în a doua la fel apoi a venit o găină şi l-a ouat. Patroane, cum poţi să-ţi desfăşori activitatea lângă atâta materie cenuşie? De aceea ai biroul la Bucureşti ? Mintea sau minţile luminate s-au inspirat “de-afară” şi au mutat exemplul la Cluj şi Napoca. Interzis la antrenament. Pentru a ne atinge obiectivul. Am o întrebare, dacă nu se întâmplă aşa ceva, cei care au gândit, propus şi susţinut această metodă mai au dreptul de a...gândi şi activa prin club? Deştepţilor, poate vă vine o idee nouă, ca de exemplu, în prima zi de după meci să nu ieşiţi pe stradă.
În drumul meu spre stadion, spectatorii chibiţesc vrute şi auzite. La meciuri ajung academicieni şi şomeri, pipiţe şi mame, oameni şi şoareci, dar fiecare urmăreşte un scop bine definit. Competiţia. Oricât de mlăştinos e acest joc de fotbal, el rămâne viu.
M-am plictist de gânduri, bag mâna în buzunar, scot legitimaţia şi intru pe stadion. Timp de 90 de minute cânt şi scriu, înjur şi dojenesc, dar niciodată nu scriu după…dictare. Asta n-o fac în ciuda celor cu “abonament” în altă parte, ci pentru simplu fapt că, la fel ca acest joc pe nume fotbal, sînt…viu.
Aştept alegerile de la Cluj şi Napoca. 1 X 2. Meci deschis oricărui rezultat. Nasol e doar atunci când prelungirile se lasă cu arestări, în rest un “unşpe metri” e normal. “E şi ei...oameni”.
Aştept ca Universitatea Cluj să-şi continue drumul spre etajul superior din fotbal. Sînt convins că nu numărul de abonamente va cânta în tribune, ci OAMENII. De aceea merg pe stadion, în primul rând să văd oameni şi apoi un meci de fotbal.
Hai “U”! A fost, este şi va rămâne singura vocală din fotbalul românesc, chiar dacă unii vor să vorbească în limba română folosind doar consoane şi cătuşe.
Hai “U”!
M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.
De dincolo şi de dincoace, Pilu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu