S-au dus pe apa Someşului cele 32 de
partide şi 2 finale. Au trecut peste mine câteva zile în care soarele n-a
strălucit atât de mult ca altădată, altminteri eram la plajă. E drept că am
refuzat întâlniri unde puteam fi muşcat de căpuşă, de aceea am stat în banca
mea şi m-am virusat de unul singur. Aşa sînt eu, un masochist printre cuvinte.
Cu ce să încep? Habar n-am. Toate mini
poveştile din fişierul meu sînt aşezate, printr-o inginerie proastă, departe
una de cealaltă, dar cu câteva cuvinte şi idei comune.
Omule bun, cititorule drag, toate aceste
cuvinte sînt sentimente iar pe alocuri ele se transformă în păreri. Nu-i musai
să fie adevărate, dar ce te asigur, e că nu sînt...false. Ai dreptul la
critică, aprecieri sau alte elemente ce-ţi dezvoltă atitudinea, dar nu-i moral,
în primul rând faţă de tine, să te...retragi.
Aşa că...le aştern.
Încep cu scenariile ce nu se pot
îndepărta de un român sau de un grup de români. Ochii albaştrii clipesc la
fiecare colţ de stradă, iar glăsuirile le aud şi acum. „Sînt vulturul.
Recepţie.” Prin primăvară, am fost la o emisiune alături de Felix. Felix de la
„U”, lăsaţi conservatorismul în iunie. I-am spus clar şi în cuvinte pe
înţelesul lui că astăzi nu putem urca mai sus de locul şase decât cu mătănii,
vrăjitoare şi alte elemente din decorul negativ al fotbalului nost. Mă ameninţa
cu cupe europene, bălării, urzicisme, walterisme şi pe atunci irimisme. Ca
orice oficial a venit cu tema nefăcută şi curat îmbrăcat. În toată această
perioadă i-am explicat lui Ionică Strategul cum e cu vipuşca de general şi n-a
înţeles. Ioane, generalii nu crează niciodată războaie, ei aduc pacea,
războaiele sînt create la etajele superioare şi birouri aşişderea. Şi acum
repet că tu ai pierdut partida cu „U” Cluj şi nu invers. Ţi-am explicat şi
„live” şi cum vrei tu de ce Claudiu a câştigat „banca”. Ioane, erai singurul om
care nu trebuia să pleci. De aceea căpitanii de vas nu-şi lasă echipajul în
derivă. N-aveai dreptul şi nu credeam că o faci. Walter nu e patron de forţă,
este un patron de conjunctură, vezi gustul...”petrolului”. Asta e, nimeni nu e
perfect, mai ales...eu şi încă ceva Ioane, fiind modest musai să-ţi spun că nu
m-am înşelat deloc în afirmaţiile făcute! Gata, mai vorbim...Sper.
Că pleacă Walter, că rămâne Walter. Sînt
propoziţii simple şi lipsite de sens. În momente de criză e nevoie de oameni
care ştiu lucra în criză. Îmi aduc aminte de insul în costum negru şi cu papillon
la meciul cu sovieticii ruşi. Costumul s-a uzat ca şi dragostea de altfel.
Într-un grup când nu şti cine e şeful şi
cine sînt executanţii e de rău şi rezultatele sînt la fel de „valoroase”.
Construcţiile bazate pe arhitecturi colorate, portocalii în acest caz,
semnifică, dacă mai era nevoie, de comunicări prin „firul scurt” între oameni
scurţi şi impuşi. Mă las influenţat acum de câteva apariţii pe GB a fostului
director executiv şi caut să nu râd de teamă să nu mă îngraş mai mult. Măi nene
cum să spui tu – citat deschis – „...elev,
măcar din respect pentru perioada când nu aveai ce mânca şi eram printre cei
care te ajutau, nu aveai voie să apelezi la astfel de insinuări ...”– citat
închis – astfel de cuvinte? Ex-directore, n-aş crede că acest comentariu stă la
baza unui as în „arta comunicării” şi a unui aducător de...”peste două sute de mii de euro”. Mă laşi şi apreciază faptul că
n-am spus nimic în plus. Apropo, referitor la „pereţii din bibliotecă” te invit la o bere cu sloganul celor de la
Bergenbier? (Gelu asta nu-i publicitate!). E drept, n-am citit mult pentru că
n-am vrut să fiu şi mai....sărac şi abia apoi să împroşc cu zicala născută din
sărăcia acestui popor „interesul poartă fesul”. Toate sînt nimicuri în faţa
certitudinii, de aceea apreciez „mâncărimile tastaturii” lui Adrian Cinpoeru şi
invitaţia lui spre normalitate.
Luciditatea şi înţelepciunea sînt
bastoane pe care se pot sprijini oameni de avengură şi vizionari. Ne batem pe
GB în opinii şi alte păreri. E normal, dar parcă simt şi ură. De ce? Care e rolul acestui site? Să înţeleg
că el dezbină? Ajutaţi-mă să înţeleg că am simţit greşit. Vă provoc la un
exerciţiu de imaginaţie cu mai multe întrebări. Câţi dintre voi aţi crezut sau
credeţi în „proiectul Walter”? Câţi dintre voi aţi crezut că ajungem în UEFA
League? Câţi dintre voi aţi crezut că vom juca finala Cupei? Acestea sînt
întrebări care acum aduc dezamăgiri. Dacă unii au crezut în aceste întrebări au
fost împinşi din spate de dragostea pentru „U”, care nu are limite, sau dacă e
să-i dau limite atunci spun aşa: dragostea lui „U” începe de dincoace de cer şi
se termină dincolo de el. Dragostea nu aduce pragmatism, decât...iubire şi
limite nemăsurate.
Când îţi faci casă nu începi cu geamurile
termopan. Din cnp-ul meu de vedere aşa s-a început. Poate n-am fost inspirat,
pentru unii, dar astea sînt deocamdată părerile mele de vacanţă. Nu vă „ameninţam”
eu, în scris ce-i drept, că aştept finalul campionatului să pot
admira....caracterele? Doamne, ce de sînt!
Dacă viaţa se deplasează pe traseul
stabilit de divinitate, naştere – moarte, nu la fel se poate spune şi despre
viaţa alături de „U”. Pasiune, patimă, cuvânt, cântec sînt doar câteva repere
obligatorii din nemurire.
Spuneam unor prieteni, ba la o bere, ba
la un şpriţ târziu, că apreciez până la capătul vieţii mele oamenii care ştiu
să spună NU atunci când toţi spun DA. Asta e, sînt un naiv.
Lemă: Grupul
de oameni adunaţi în jurul unei idei, au fost, sînt şi vor rămâne VEŞNICI!
Nu schimb nimic din mine. Cu
faţa spre cer şi inima spre „U”!
Al vostru şi al meu, Pilu
Bănoi.
p.s.
- în perioada campaniei electorale să nu căutaţi
mare lucru. Unii se ascund ca nişte laşi, apoi devin...bogaţi, aşa că apare un
nou homo sapiens: Laş şi Bogat;
- scriam zilele trecute o poveste intitulată
„Cine aruncă piatra”, mă văd obligat să scriu alta intitulată „Sărutul lui Iuda
la „U”, atunci să vezi;
- încă n-am terminat povestea finalului de
sezon, e doar o mică...introducere.
Io, din faţa computerului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu