Nici nu mai ştiu cu ce să încep. Să-mi ascund „talentul” în faţa surprizei,
în scris evident, numită...Gelu Radu sau în faţa altor poveşti cu prinţi şi
zâne? Habar n-am. Gelu, n-am crezut că poţi fi şi...talentat, te credeam un tătic
cu o uşoară ..... (înlocuiţi voi punctele cu un cuvânt din...reformă) şi hazliu
printre...concluzii, dar m-ai dat gata.
Trec la fapte. La baschet (ei, băieţii)
existăm în primele patru echipe, dar la handbal am simplificat cu doi şi fetele
s-au oprit acolo unde se opresc de trei ediţii. Sînt VICECAMPIOANE. Felicitări!
Păcatul e unul legat de spectatori. Deloc în 70 % din meciuri, puţini
în 29 % din partide şi n-ai loc să pui un ac la meciul cu Oltchim.
Nu-i bai. Merem mai mulţi în polivalentă ş-apoi să vezi. Felicitări, fetelor!
Am o întrebare (de curios) cei de la Jolidon plătesc din...producţie?
Fotbal. Ăsta îmi mănâncă capul şi nu
numai. Am înţeles prin atitudine că meciul cu Pandurii este unul ce a fost dedicat
titlului cucerit de Real Madrid în Spania şi Ajax în Olanda, dar cu...fotbalul
ce-aţi avut? În partida tur a fost o chestie de genul „...mai bine nu s-ar
povesti...” dar acum când natura explodează, Guvernul se excită şi...creşte
pensia, salariul şi orice e în amorţeala asta tristă, voi vă bateţi joc de
detergentul folosit la spălatul...rufelor, murdare evident.
Abrudan
nici nu vreau să ştii cât de frumos s-a vorbit la adresa ta. Comparaţiile îmi
frecau urechile, adjectivele îşi foloseau picioarele pentru a-mi distruge timpanul.
Câte şi mai câte. Boştină, pentru tine totul
era cubic, după ce am încercat simplificarea cu 2, 9 şi 66. Am înţeles, abia a
doua zi, că aţi forţat prima victorie acasă oferită de oaspeţi. Bugetarii din
Oltenia (o parte) n-au fost de acord. Ştiaţi voi ce ştiaţi, vine meciul cu
Dinamo. Şi a venit.
De unde să încep? De la individul cu
nume de oraş moldovenesc, unde insolvenţa a pus stăpânire. Perdelele,
tricoturile sau alte invenţii din industria ha mai uşoară se nasc într-un oraş
al cărui nume îl rostesc numai cu accent românesc. Paşcani. Un ins, care s-a
vrut în acelaşi timp inteligent şi influent în lumea pariorilor de miercuri
seara, i-a împins pe fraieri, creduli şi nu în ultimul rând pe lingăi, să-şi
împingă mâna în buzunar să-şi irosească economiile pe un SIGUR UNU. Explicaţie
pentru fraieri: bate Dinamo! Nici nu-mi folosesc memoria şi ies în curte.
Împreună cu soţia mea îmi admiram Ferrariul şi...amanta. Cum de unde le am. Am
pariat UNU pe două meciuri...nesigure. Anul trecut m-am luat după profetul
Porumboiu care a insistat şase luni să explice celor care vor să devină
milionari cine pe cine bate în partida 1907 Cluj – Oţelul Galaţi. După meci am
pupat pământul şi icoanele, neuitând să-i mulţumesc şi lui Dumnezeu pentru...coincidenţa
dintre el şi...Porumboiu. Al doilea „sigur unu” l-am descoperit la meciul 1907
Cluj – FC Braşov apoi mi-am pus două uşi, parbriz şi câteva rochii pe...noile
investiţii. Aşa că oameni buni mergeţi pe mâna şi...inspiraţia mea. Chiar,
într-un meci DNA - Restu'Lumii nu forţaţi „ics-ul”.
Revin la meciul cu „chihuahua
Bucureşti”. Vorbeam cu un prieten drag sufletului meu în pauza meciului şi îmi
arătam (atât cît se vede la un telefon) regretul că nu-i conducem după prima
parte. O echipă pe cât de limitată (fotbal profesionist) pe atât de normală
(fotbal amator). Cu asemenea câini dacă mergem în Liga Campionilor riscăm să
rămânem fără canalele tv: Discovery, Animal Planet, Antena 1, Antena 2. Pardon
fără antene am rămas. Scuze.
Revin la
joc. Cojocnean a fost la Bucureşti în speranţa că va face parte din noul
Guvern. Claudiu s-a prins şi l-a demis la pauză spre muţumirea celor
din...opoziţie. Ca niciodată, i-am simţit lipsa lui Păcurar. Aş fi vrut să-l „notez”
într-o partidă cu…jaloane ce au iz de… „lăsăţi-ne să ne pregătim pentru Liga
campionilor”. Vă las.
Cu tupeu
şi seriorizate. I-am bătut, din nou, la ei în…colibă. Vin două partide. Dacă
reuşiţi să găsiţi butonul ATITUDINE, nu-mi fac probleme.
Claudiu
sînt niţel supărat pentru cele spuse, adică o propoziţie (pentru asta există
arhivă). Claudiu taică, să nu uiţi niciodată, „U Cluj nu a ajutat echipa de la
şapte şi şapte minute de fotbal, „U” Cluj ajută doar pe românii care-şi iubesc
Ţara, Limba, Istoria şi Adevărul. Cei din afara acestor lucruri pentru mine nu
există. Hai „U”!
Pentru cei săraci vă recomand câteva
meciuri…interesante. Vorbim prin intermediare. Miniştrii noi la vremuri…tot
noi, sau invers? Mai ştie naiba, că doar n-a murit nimeni dincolo de gratii.
Nu schimb nimic din mine. Cu faţa spre
cer şi inima spre „U”!
Al vostru
şi al meu, Pilu Bănoi.
p.s. notele? după ce aflu
cine şi de ce conduce edu.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu